Cautarea Omului ( Cap.IV)
Căutarea omului se face pe trei dimensiuni: 1) fiinţa lui fizică; 2) fiinţa lui mentală; 3) fiinţa lui emoţională.
Prima şi cea mai importantă problemă a omului a fost sfera existenţei lui fizice. Atât în trecut, cât şi azi, forţe crude ale naturii îl ţin preocupat de modul cum să-şi conserve propria-i existenţă. După un aumit timp, toate eforturile umane pentru conservarea vieţii umane devin inamici de moarte ai vieţii omului. De exemplu, omul a creat bomba atomică şi bomba cu hidrogen, iar acum ele au devenit adevăraţi monştri mortali. El a creat multe instituţii cum sunt regatele şi statele, pentru a se elibera de teama distrugerii întregii umanităţi. Toate eforturile lui au fost în zadar. Se poate înţelege teama lui de forţe care nu erau umane, dar azi omul se înfruntă cu teama de distrugere din partea semenilor lui umani. Deci el experimentează singur teama şi aceasta este creată de el însuşi. Toate eforturile de a stabili securitatea pentru viaţa umană au creat potenţial insecurităţile unei naturi explozive.
Nevoia omului de bucurie fizică l-a condus la o altă extremă a poziţiei în care el a învăţat că bucuria fizică, în nici o cantitate, nu aduce bucurie (Ananda). Dimpotrivă, viaţa umană este plină de tensiuni imposibil de suportat şi de frustrări. Aşa-numitele ţări bogate au cel mai mare număr de fiinţe umane frustrate, disperate, bolnave. Acest lucru nu înseamnă că cele mai puţin bogate sunt scutite de pericole. Aceeaşi problemă vor înfrunta şi cei care încă nu sunt expuşi la tentaţii fizice, sau cei care încă nu sunt suprimaţi sub teama de a fi controlaţi de alţii. Toţi se vor înfrunta într-o bună zi cu aceeaşi problemă când sunt îndepărtate astfel de controale.
Economic, teoria se bazează pe principiul că ceea ce vor fiinţele umane este insaţiabil în general. Cineva care tânjeşte să aibă o casă pentru propria lui satisfacţie şi întreţinere îşi construieşte casa cu mare grijă. Când îşi ia casa în primire, el constată că, oricum, nu s-a stabilit simţul lui de securitate şi nici nu are vreo bucurie sau pace din eforturile lui de a-şi pune un acoperiş deasupra capului. Aşadar, el începe să dorească o maşină sau alte obiecte de lux cum ar fi o vacanţă, un yacht, un avion, dar nu găsim nicio fiinţă umană care să fie satisfăcută cu soarta ei sau care să fie tot timpul fericită. Dorinţa pentru posesiuni noi şi mai mari este aceeaşi.
O altă zonă în care fiinţele umane caută pentru fiinţa lor fizică este în domeniul simţului frumuseţii, în latura fizică a creaţiei. Prin artă, omul îşi exprimă bucuria esteticii pe care a simţit-o şi a experimentat-o el personal. Expresiile de acest tip, oricât de multe ar fi, nu-l satisfac pe creatorul de acest gen de artă, cel care a generat o asemenea estetică. Am putea spune, totuşi, că un astfel de om devine mai subtil în înţelegerea lui pentru bucurie atunci când îşi exprimă natura fizică prin artă, mai degrabă decât încercând să posede şi să achiziţioneze materie moartă. Pe de altă parte, schimbările în forma materiei care sunt pentru utilitate şi confortul fiinţelor umane nu dau sentimentul de existenţă fericită şi liniştită; pe de altă parte, omul în cele din urmă vede că este legat de acele lucruri moarte şi dezvoltă obiceiul de a le folosi. Următorul stadiu este pentru că el vrea să renunţe la toate obiceiurile lui şi să devină ascet. El anunţă lumea că renunţă la achiziţiile şi posesiunile materiale şi pleacă departe de tentaţiile materiei înrobitoare pentru a-şi căuta libertatea în sălbăticie, în păduri, departe de tumultul mulţimilor. Acest tip de evadare nu-l poate duce la salvare, pentru că el poartă cu sine sclavia materială de care fuge.
Ideea că o fiinţă umană poate poseda materia în orice formă este un mit. El îşi poate înregistra aşa-numitele posesiuni cum ar fi casa, maşina, avionul, sau yachtul la o organizaţie înfiinţată în acest scop, dar nu-şi poate asuma posesiunile atunci când moare. Şi nici nu poate să ia cu el aşa-numitele posesiuni, pe care crede că le deţine, atunci când moare. Acest lucru este un fapt pe care îl recunoaştem cu toţii şi totuşi ne identificăm mai de grabă cu acest mit al posesiunii, decât cu adevărul că noi nu suntem posesori. În mod similar, în renunţarea la posesiunile noastre materiale, noi acceptăm ca fapt mitul că suntem posesori. De aici pretenţia noastră de a renunţa la stăpânire este la fel de absurdă. Acestei înţelegeri nebune i se dă crezare de către organizaţii precum băncile, companiile de asigurări sau Burse de valori, ele însele creaţii umane mitice care sfidează realitatea că noi nu posedăm şi nu putem renunţa. Cei care trăiesc cu idei false de renunţare cred că ei sunt superiori celorlalţi, dar de fapt astfel de oameni sunt anormali. Bolnavul internat la un spital de nebuni acţionează în acelaşi fel când crede că el este cea mai înţeleaptă persoană care s-a născut vreodată. Doar priviţi natura: ce posedă un copac? Sau o rază de soare? Ce posedă pământul? Ele nu trăiesc cu mituri, pentru că ele sunt una cu realitatea. Fiinţele umane, pe de altă parte, trăiesc cu iluzii (Maya). Mirajul iluziei este intenţionat creat pentru ca ei să se piardă şi în felul acesta ei se pot dezvolta singuri şi fiinţele lor ca instrumente perfecte pentru a primi cunoaşterea absolută şi iubirea absolută şi s-o radieze.
Căutarea umană se mută de la nevoi materiele în domeniul puterii. Instituţiile politice care au fost create sunt rezultatul căutării puterii de către om. Ei au început cu ideea stăpânirii forţelor externe care ameninţau fiinţele umane. Spre mirarea creatorilor lor, oricum tocmai instituţiile sunt cele care pretutindeni îl ameninţă acum pe om. Mai întâi omul se supune şi se pleacă în faţa puterii, dar când el însuşi îmbracă mantia puterii, el vrea ca ceilalţi să i se supună şi să se plece în faţa lui. În această sete de putere, omul vrea să fie stăpân peste semenii lui umani. El crede că stăpânindu-i pe alţii poate găsi bucuria pe care o caută. Căutarea puterii a creat instituţii care nu înţeleg că ele au devenit monştri care proferează soluţii extreme pentru problemele de gestionare a fiinţelor umane.
Aceste instituţii fără îndoială au creat o atmosferă pentru a permite omului să ştie ce puteri fizice şi mentale pot face celorlalte fiinţe umane. De exemplu, prin diferite căutări în domeniul ştiinţei şi exploatarea puterii materiale prin descoperiri ştiinţifice, omul a fost capabil să stabilească o societate care să pună capăt problemelor vieţii de zi cu zi. Oricum, puterea de care se bucură el prin aceste decoperiri n-a adus Bucurie, Fericire şi Pace acelui căutător. Ce se poate face pentru oamenii care se îndrăgostesc de succesul lor aparent? Cei care se gândesc tot timpul la ei şi la ideologiile lor? Cum să-i convingi că ei au eşuat în atingerea scopului în care au căutat toată viaţa lor? În aceasta eră-jet, am putea duce un om pe lună dar n-am fi capabili să vedem de ce există aşa de multă nefericire peste tot în jurul nostru. Noi ar trebui în schimb să examinăm fiinţele umane, să ne înfruntăm aşa cum suntem, înţelegând că am făcut greşeli concentrându-ne pe diversificarea aleasă de noi. Cum ne-am pierdut cu adevărat scopul în viaţă.
Prin studiul ştiinţific, căutarea omului l-a condus să înţeleagă adevăruri despre materie şi despre puterile care există în plan material. El a fost deja ajutat prin umanistică, cum ar fi economia şi politica, să înţeleagă cum se comportă fiinţele umane sau cum răspund ele în diferite medii şi de asemenea de ce ele au nevoie să fie conduse. Dar cei avansaţi ştiinţific au uitat de existenţa lui Dumnezeu, Superputerea. Ei au descris sursa Inconştientului dar n-au acordat atenţie avertizărilor lui. Acum a sosit timpul ca fiinţele umane să dialogheze cu Dumnezeu şi să înţeleagă că tot ce au cunoscut ei, oricât de puţin, aceasta este din binecuvântarea Inconştientului care este Puterea lui Dumnezeu. Până acum lor li s-a permis doar o mică viziune din oceanul cunoaşterii.
Au mai existat mari descoperiri în ştiinţa mentalului – cea a psihologiei. Toată cunoaşterea spicuită l-a convins pe om că noi putem doar afirma adevărurile aşa cum există ele, dar nu motivul pentru care ele există sau apar. Se poate spune, de exemplu, că există o forţă de gravitaţie care acţionează asupra pământului, dar omul nu poate da explicaţia de ce aceasta există. Sau este clar că în fiinţele umane există o dorinţă de a fi organizate, dar există şi dorinţa de a-i distruge pe alţii care intră în joc când izbucnesc războaie. Prin psihologie, noi am fost capabili să descoperim că omul este alcătuit nu numai din mintea lui pre-conştientă, prin care el îşi afirmă voinţa, ci, în mod egal, şi din minte subconştientă prin care el se construieşte şi care intră în joc când apare o urgenţă. Noi nu putem spune cum va reacţiona omul în circumstanţe diferite. El este chiar incapabil să identifice şi acele elemente de cunoaştere care nu au valoare în descoperirea propriei lui fiinţe.
Căutarea emoţională a omului l-a condus să creeze o familie pe care el o numeşte a lui şi să se exprime pe sine ca membru al acestei familii. Iubirea limitată a omului în orice direcţie particulară cauzează moartea Iubirii Divine. Iubirea Divină este asemeni sevei din copac – ea urcă pentru a da viaţă şi energie tuturor florilor, frunzelor, trunchiului şi rădăcinilor copacului. Ea nu se opreşte în mod expres la o anumită floare sau frunză. Dacă face acest lucru, moartea acelui copac este inevitabilă şi floarea care are o asemena atenţie eclusivă va muri şi ea, ca parte a copacului osândit. În timpurile moderne, instituţia familiei este o forţă irosită. Ceea ce a fost o forţă de legătură şi-a pierdut acum influenţa asupra fiinţelor umane şi asupra societăţilor lor. Pierderea ei n-a realizat nimic altceva decât dislocaţie. Fiinţele umane trăiesc în extreme: fie au familii extreme egocentrice, fie nu au deloc familii. Căutarea în extreme acţionează ca un balansoar. Umanitatea trebuie să înţeleagă nu numai că familia este foarte necesară pentru creşterea delicată a copiilor umani, ci şi că familia este o parte a unei comunităţi mai mari şi a unei unităţi mai mari - familia întregii lumi. În loc să ofere o familie sigură şi în condiţii de siguranţă drept cuib pentru tinerele vlăstare, fiinţele umane au creat relaţii anormale, licenţioase şi permisive în care îşi cresc copiii. Acestea au erupt din stabilirea de către om a unei socieţăti foarte libere. Rezultatul evident este că acum copiii trăiesc de când se nasc cu sentimentul insecurităţii, lipsa iubirii unei mame şi protecţia unui tată. Acei adulţi care şi-au părăsit familiile şi fug de responsabilitea de tată sau de mamă devin şi ei personalităţi extrem de uscate şi oameni egoişti. Ei formează grupuri în care frustările ating proporţii masive.
Cuplurile care prin alegere nu au copii devin sunias şi excentrice. Dacă copiii sunt încarnări ale iubirii lor, atunci caracteristicile distructive ale părinţilor lor pot fi atenuate prin evoluţia lor. Dar în loc de aceasta, în numele libertăţii, ei formează grupuri în care frustrările cresc căpătând forţă vulcanică. Astfel de oameni condamnă tradiţiile învechite ale părinţilor şi legile sociale copleşitoare, dar ei nu pot obţine nimic schimbând faţa exterioară a societăţii. În cele din urmă, aceşti oameni nu ajung nicăieri.
Religiile adevărate s-au manifestat asemeni florilor pe Copacul Vieţii după fiecare Încarnare Divină. Încarnările au venit în perioade diferite pentru a crea florile religiei. Aceste flori au fost smulse de pe Copacul Vieţii de grupuri de oameni şi în scurt timp s-au uscat, s-au ofilit şi s -au urâţit exact aşa cum florile adevărate care sunt tăiate şi care se poartă la butonieră. Toate aceste grupuri au pretins că ele erau adevăraţii interprerţi ai Încarnărilor Divine. Toate religiile de acest fel au sfârşit învăţând o versiune fosilizată a mesajului fondatorului lor şi s-au împărţit în nenumărate secte şi facţiuni care se luptă între ele în numele lui Dumnezeu. Este îngrozitor să citeşti cum oameni aşa-numiţi religioşi se autointitulează ‘cei aleşi’, ‘cei salvaţi’ şi chiar ‘cei mai înalţi.’ Ei trăiesc în propriul lor paradis de nebunie. Ei sunt dogmatici şi-şi autocertifică superioritatea. Ei vor să-şi răspândească religia lor sau să stabilească propria lor credinţă prin metodele lor nereligioase.
Noi ar trebui să acceptăm cu umilinţă că fiinţele umane, în căutarea lor, nu au abordat deloc pacea, libertatea şi nici n-au experimentat existenţa fericită, aşa cum au promis religiile. A venit timpul să aibă loc realizarea sinelui în masă, dar aşa de mulţi nu vor s-o accepte. Când un copac încearcă să iasă din resursele lui, el trebuie să găsească o sursă pentru existenţa lui, altfel va fi distrus. În mod similar civilizaţia umană a crescut aşa de mult în exterior ca expresie şi experienţe şi este absolut în afara proporţiei. Concentrându-se numai pe creştere a expresiei extrovertite a naturii lui, el trebuie să se întoarcă acum la natura introvertită şi internă a existenţei sale. El trebuie să-şi studieze rădăcinile. Dacă este să existe, el trebuie să caute sursa existenţei sale. În acest moment precar descoperirea Sahaja Yogăi este binecuvântarea Iubirii Atotpătrunzătoare a Divinului. Este expunerea de către Dumnezeu a tehnicii care va rezolva salvarea întregii umanităţi, căci Creatorul Suprem nu va permite ca creaţia Sa să fie distrusă de niciuna din creaturile Lui.
Sahaja Yoga este tehnica salvării spontane, aparţine naturii şi este certificată numai de Dumnezeu Însuşi. Înainte de a studia tehnicile complicate pe care le foloseşte natura pentru a crea fiinţe umane şi a le da salvarea, haideţi să ne recunoaştem limitările. Odată ce înţelegem că limitările umane ne-au condus la această existenţă mitică, este mai uşor să ne abandonăm ideii că, până acum, omul a fost capabil să facă foarte puţin pentru salvarea lui.
Întradevăr îi este foarte greu să accepte că el nu poate să facă nimic pentru salvarea lui. Probabil el n-a realizat niciodată că n-ar putea să facă nimic în această privinţă. El nu s-a creat singur şi nici n-a fost propriul său proiectant. Prin urmare, viitorul trebuie să fie lucrat de către Cel care a făcut aceste treburi. Se poate înţelege raţional că eforturile umane nu pot da îndrumare forţelor lui vitale. Un om nu poate să germineze nici măcar o sămânţă. Ea poate să crească numai de la sine. Orice giumbuşlucuri ar putea să încerce pentru a germina sămânţa, el nu poate să facă miracolul vieţii. Totuşi, dacă se vorbeşte despre realizarea sinelui şi de salvare fără efort, egoul omului se simte imediat provocat. În el apare un val neaşteptat de rezistenţă şi este incapabil să accepte astfel de declaraţii. Omul trebuie să se plece în faţa adevărului că Cel care germinează miliarde de seminţe şi creează milioane de fiinţe umane trebuie să fie Cel care aduce salvarea şi expune mitul înţelegerii umane. Să sperăm că o asemenea realizare va veni înainte ca noi, ca rasă, să ne găsim dincolo de salvare. Omul se înfruntă cu o criză foarte serioasă care este o criza internă. El plesneşte la cusături sub presiunea identificării eronate cu irealitatea şi efectele ei supărătoare. Imediat ce el acceptă că salvarea trebuie să fie fără efort, noi vom deveni din nou fiinţe umane normale.
Un alt punct important de ţinut minte este că, pentru fiinţele umane, evoluţia trebuie să fie foarte uşoară – exact ca respiraţia. Fiinţele umane găsesc dificil să fie aşa de uşor. Ei au creat fără să fie nevoie de complicaţii artificiale pentru multe lucruri. Dacă ar fi trebuit să înveţe arta de a respira şi tehnica pulsaţiei inimii, ei n-ar fi putut exista mult timp. Ei trebuie să ştie că toate lucrurile importante din viaţă sunt cele mai simple. În acelaşi fel salvarea noastră spontană trebuie să fie lucrul cel mai simplu pentru noi. Înţelegerea artei respiraţiei este o procedură foarte complicată dacă nu eşti medic de specialitate. Chiar dacă întrebaţi un medic despre această funcţie simplă, el nu este capabil să explice toate detaliile ei tehnice într-o singură carte. În acelaşi fel, dacă vreţi să aprindeţi lumina, doar apăsaţi pe buton şi s-a aprins. Dar ingineria din spatele acestei acţiuni simple este foarte complicată şi poate fi explicată şi înţeleasă complet numai de un inginer. Noi luăm de bună cunoaşterea unei astfel de activităţi inginereşti complexe, ca şi cum am respira sau am aprinde lumina. Atunci de ce să ne batem capul despre modul în care lucrează salvarea în om?
Haideţi mai întâi să experimentăm iluminarea şi în acea lumină vom înţelege ingineria complicată care face ca lumina să lucreze. Este mult mai uşor să explici electricitatea unui inginer electrotehnist decât unui nepriceput. În mâinile unui suflet realizat, inginerul lui Dumnezeu, Puterea Divină, curge fără efort şi sistematic asemeni curentului electric. Prin urmare, numai el poate s-o folosească şi s-o experimenteze.
Căutarea omului a fost făcută pentru a atinge capete extreme moarte fără întoarcere. Ea a dezintegrat realizările din lipsa de speranţă pură. Se poate ajunge la periferie, dar este necesar să atingi punctul central originar. Căutarea a fost în afara ariei obiectului şi obiectivă în natură, dar căutarea trebuie să fie pentru subiect, nu pentru obiect. Aceasta este căutarea subiectivă. Tot acest efort a fost în căutarea a ceva fără să i se înţeleagă adevărata natură, adevărata substanţă, originalul. Dar acum persoana trebuie să devină subiectivă. Doar vorbind pur şi simplu despre aceasta, nu poţi deveni subiectiv. Aceasta este o stare, starea de a fi subiectiv, care trebuie să fie comutată în conştiinţa umană. Această stare devine parte integrantă a fiinţei umane când ea simte Divinul curgând din fiinţa sa ca vibraţii. El devine fluierul gol pe care Dumnezeu Atotputernic îl alege pentru a-şi cânta melodiile. Dacă cineva se autointitulează preşedinte al unei ţări, el nu devine preşedinte. Dacă cineva se proclamă numindu-se singur într-o astfel de poziţie şi crede că acest lucru este adevărat, numai proştii ar putea să-i recunoască pretenţia.
Dobândirea subiectivităţii este un eveniment şi când are loc, dorinţa de căutare exterioară dispare din personalitatea umană. Omul descoperă că el este o picătura în Oceanul Inconştientului care este Iubirea Divină. Siguranţa lui este stabilită automat şi responsabilitatea este preluată de către Creatorul Însuşi. Egoul lui dispare în voinţa Egoului Suprem şi el devine martorul tăcut la jocul (Leela) lui Dumnezeu Atotputernic."
