Shri Mataji despre timpul saltului colectiv in constiinta

www.realizareasinelui.ro

Realizarea Sinelui si blocajele energetice

www.realizareasinelui.ro

Shri Mataji despre Realizarea Sinelui si a doua nastere

www.realizareasinelui.ro

Extras din cartea " Era Metamoderna" a lui Shri Mataji Nirmala Devi

• Deoarece copiii din Occident sunt lăsaţi de capul lor, lipsiţi de afecţiune şi de îngrijire, ei se simt singuri şi părăsiţi. Întrucât părinţii lor dispun de bani, îi lasă să încapă pe mâna întreprinzătorilor. Astfel, sărmanii copii sunt bombardaţi, în permanenţă, prin inter­mediul televiziunii, cu tot mai multe posibilităţi de a alege o jucărie sau alta. Au apărut acum chiar şi păpuşi care au o zi anumită de naştere, ursuleţi cu genealogie, inclusiv cu numele tatălui, al bunicu­lui, al unchiului şi al întregii dinastii. Dacă te iei după sugestiile ispi­titoare ale reclamelor, trebuie să inviţi la masă toate rudele acestor păpuşi şi ursuleţi, care trebuie deci, să călătorească întruna de colo-colo. Dacă, însă, ca părinte, cineva nu este de acord cu aşa ceva, copiii săi foarte moderni îl vor hărţui într-un asemenea hal, încît până la urmă va trebui să cheltuiască alţi bani, organizând petreceri în fiecare lună. de fiecare dată într-o altă parte a oraşului. Astfel, producătorul afacerist, slujindu-se de sistemul reclamelor, creează necesităţi total lipsite de motivaţie şi o lume falsă. în final, el este cel care se bucură de roadele muncii oamenilor de bună credinţă.
• Astfel de copii, nu mai au nici un fel de reliaţii cu propriii lor părinţi sau bunici. Ei nu-şi cunosc prea bine unchii şi mătuşile, dar ştiu pe dinafară toate aşa-zisele rude ale păpuşilor şi ursuleţilor de plastic. Casele oamenilor din ţările dezvoltate sunt ticsite cu aseme­nea lucruri, aşa încît copiii sfârşesc prin a se ataşa mai mult de păpuşi şi ursuleţi, decât de părinţi. Deunăzi, am văzut la aeroport cum personalul de securitate insista ca păpuşa unei fetiţe să fie tre­cută prin aparatul de detectare cu raze X. Copilul era atât de ataşat de păpuşă, încît voia să intre în aparat cu păpuşă cu tot. Nu i s-a dat voie, şi atunci a început să plângă în hohote, creând agitaţie şi tul­burare în jur. Cum este posibil ca un copil să se ataşeze atât de mult de o jucărie, când asta nu ţine de natura sa interioară? Copiii se joacă cu jucăriile şi apoi, când s-au plictisit de ele, le abandonează.
• Dar foarte mulţi părinţi moderni nu au timp pentru copiii lor. fiind prea prinşi de mode şi opţiuni. Atunci, copiii îşi transferă afecţiunea asupra jucăriilor, care nu-i părăsesc niciodată, şi le dau sentimente de siguranţă şi de continuitate. Deoarece părinţii nu mai simt dragoste pentru copii, afecţiunea acestora se transferă asupra jucăriilor cumpărate din magazine. Astfel, se dau bani pentru a obţine dragoste.
• Producţia, reclama şi consumul se desfăşoară toate sub sem­nul inevitabilului, dar este timpul să realizăm că această maşinărie nu este stăpânul nostru. Noi suntem cei care am creat-o şi deci cei care o pot ţine sub control. în plus, banii sînt creaţi de către om. deci, cum este posibil ca banii să domine omul într-o asemenea măsură? Dacă vă închipuiţi că libertate înseamnă libertatea de a face orice, după toane sau chef, atunci ideea respectivă de liber­tate este, în întregime, naivă. In realitate, libertatea adevărată este eliberarea de constrângere. Dar. dimpotrivă, în ţările dezvoltate omul este constrâns să cumpere lucruri de care nici nu are nevoie şi nici nu le doreşte, este constrâns să trăiască în mijlocul a tot felul de vechituri adunate şi, în final, constrâns să-şi cheltuiască timpul şi banii, pentru a se debarasa de ele.
• Gîndiţi-vă că există mii şi milioane de familii care sunt pur şi simplu asediate şi dominate de produsele modernismului şi sunt nerăbdătoare; până la exasperare, să scape de cele dobândite deja şi să le schimbe cu altele noi. lată o problemă cauzată de multele posibilităţi de a alege şi de îndemnul de a alege între aceste vari­ante într-o societate expertă în marketing.
• Abilitatea producătorilor afacerişti', în lansarea de varietăţi ale unor produse inutile, a atins punctul culminant. Niciodată nu poţi să cumperi două cravate identice, pentru că fiecare trebuie să fie diferită. Fiecare mâner de uşă sau de portieră este diferit. Fiecare covor trebuie să aibă un model diferit. Până aici. toate bune şi fru­moase: ai de unde alege. Numai că faimoasa posibilitate de alegere este iluzorie, deoarece toate variantele sînt confecţionate din acelaşi lucru. Adică toate produsele care ne iau ochii şi ne ispitesc sînt create de către om, în sensul că pentru a le fabrica se utilizează numai materiale artificiale. Uneori, dacă păşeşti cu picioarele goale pe aceste superbe covoare sintetice, simţi că îţi ard tălpile. Iar unele dintre hainele create în acelaşi fel îţi pot da o erupţie pe tot corpul. Destul de ciudat este că oamenii nu se prea sinchisesc de asta. Vreau să spun că, la urma urmei, a devenit o modă să ai o spuzeală pe piele. Cel mai rău este atunci când te afli într-o maşină, care merge cu viteză, şi descoperi deodată că încuietoarea de la portieră are ceva atât de special încît nu poţi s-o acţionezi în cazul în care maşina ar lua foc sau în caz de accident; dacă eşti străin şi nefa- miliarizat cu sistemul fantezist respectiv, poţi să ai un adevărat şoc.
• Toată această varietate creată în mod artificial şi făcută cunoscută printr-un sistem de reclame atât de elaborat, nu ne face decât din ce în ce mai derutaţi şi mai alienaţi în propria noastră lume. Este mai bine să nu ne ruşinăm de propria ignoranţă. Astăzi, există, oe pildă, nişte butoane foarte delicate, plasate în avioanele moderne lângă scaunele pasagerilor. La clasa întâia, călătoresc îndeosebi multe persoane în vârstă, care, ar fi indicat, pentru aceste manevre să solicite ajutorul stewardesei, cu toate că ea ar putea să facă apoi haz pe seama ignoranţei lor în materie.
• Acolo unde există posibilităţi excesive de alegere şi o vari­etate inutilă, dispare standardizarea şi nimeni nu se mai poate descurca. Asta pentru că, la urma urmei, un anumit grad de stan­dardizare este necesar pentru securitatea şi siguranţa oamenilor. Totuşi, chiar atunci când se adoptă standardizarea, ea este dusă până la limita absurdului. Când, de exemplu, într-o ţară precum India, au vrut să fabrice balamale, în loc să utilizeze îndemânarea meşteşugarilor, au decis să recurgă la nişte maşini, desigur foarte costisitoare. Acum este nevoie de un halterofil pentru a deschide uşile prevăzute cu acele balamale şi de doi halterofili pentru a le închide la loc. Este imposibil să înţelegi de ce s-au ales nişte bala­male atât de rigide pentru uzul oamenilor obişnuiţi. Răspunsul este că s-a avut în vedere uniformizarea procedeelor de fabricare şi standardizarea dimensiunilor balamalelor, recurgând la maşini. In India, există balamale tradiţionale din alamă, foarte frumoase şi mult mai ieftine, care funcţionează cu uşurinţă. Desigur, ele nu au dimensiuni precise. Dar, deoarece uşile sunt produse acum în serie din materiale sintetice, se impune o limitare a variaţiei gabaritului şi atunci, pentru a obţine precizia cerută, balamalele trebuie fabricate prin tehnici industriale. Rezultatul este că, potrivnic bunelor noastre intenţii, trebuie să recurgem acum la balamalele făcute de maşină care nu pot ţine uşile nici închise, nici deschise, decât dacă ai. angaja un halterofil pe post de ajutor permanent.
• Reacţia negativă produsă de asemenea idei - de a avea pre­cizie acolo unde nu trebuie şi de a nu standardiza acolo unde tre­buie - apare şi ea din gândirea întortocheată a afaceriştilor, care au luat-o razna de tot, scornind în fiecare zi alte bazaconii. în final, se ajunge la situaţia în care un mare număr de oameni care includ pro­ducători, agenţi publicitari şi consumatori, se află într-o derută totală, în care nici nu mai ştiu cât face doi plus doi. Consecinţa absurdă a aşa-zisei libertăţi de a alege, este demoralizarea lentă şi pierderea capacităţii de a se bucura de viaţă.
• Există o varietate uriaşă de libertăţi inutile. Una dintre ele este alegerea a ceea ce vom purta când vom fi în sicriu, sau alegerea modelului de sicriu în care vom fi înmormântaţi. Totul apare ca o culme a ridicolului, în ochii oricărui om de bun simţ, nefiind decât un alt exemplu al libertăţii producătorilor de a stoarce oricîţi bani vor. chiar şi de la cei care se pregătesc să moară.
• Cel mai nociv tip de libertate de care suferim în vremurile moderne, este însă libertatea de a duce o viaţă imorală. Acum poţi să te căsătoreşti cu o persoană, poţi să te culci cu alta, să cochetezi cu a treia şi să procreezi cu a patra. Potrivit unei statistici şocante, publicate recent într-o anumită ţară din Vest. un bărbat se culcă în medie, cu 6,9 femei pe an. Este o idee complet absurdă, care provine din concepţia că trebuie să fii mereu în căutare de ceva nou. O femeie care este deja învechită pentru un bărbat, devine o noutate pentru un altul şi, cu această idee prostească, de îndată ce începe să schimbe femeile precum hainele, un bărbat poate lesne cădea într-o nouă capcană. Epuizarea energiei în cursa fără sfârşit pentru nou, chiar şi în relaţiile cele mai intime, atrage după sine probleme cumplite de ordin emoţional, fizic şi mental. Dacă promis­cuitatea ar fi ceva normal, bun şi natural, atunci de ce oamenii suferă acum de boli incurabile, care sunt datorate în mod direct acestui stil de viaţă? De ce există gelozie? In fiecare zi. chiar ziarele care apără şi susţin libertatea şi toleranţa, abundă în ştiri despre acte de violenţă: femei care îşi ucid soţii, soţi care îşi ucid soţiile, amanţi care îi ucid pe amanţii amantelor etc. Distrugerea reciprocă nu are sfârşit. Daca promiscuitatea este proprie naturii noastre, atunci de ce ne opunem ei cu atâta violenţă? Ce fel de libertate este in a cocheta cu orice bărbat sau femeie, indiferent că eşti căsătorit sau nu şi în a arunca în jur priviri desfrânate şi adultere? Odată cu trecerea timpului, aceşti ochi adulteri nu mai pot recunoaşte nici măcar inocenţa atunci când o văd, iar acum ei nu mai sunt atraşi de adulţi, ci îşi îndreaptă privirile pofticioase către copii. Există în zilele noastre un număr incredibil de violări ale copiilor, săvârşite uneori chiar de părinţi. încălcarea de către lumea civilizată a convenţiilor morale ce au dăinuit secole, este un alt aspect al modernismului, o dată cu care oamenii au devenit mai răi decât animalele.
• Este foarte clar că trebuie să întreprindem ceva, pentru a con­trola răspândirea promiscuităţii care duce la nefericire, boală şi moarte. Problema este însă că legislaţia şi chiar educaţia pot realiza doar foarte puţin. Oamenii trebuie să ştie unde să se oprească, dar controlul şi restricţia trebuie să vină din interior, ceea ce înseamnă că ei trebuie să se trezească spiritual. Spiritul trebuie să pătrundă în atenţia omului. Unei persoane care este un suflet realizat, nu-i place nimic din ceea ce îl duce către extreme. Un suflet realizat este acela a cărui personalitate este echilibrată. El se găseşte mereu în centru, deoarece de fiecare dată când atenţia se dezechilibrează, este readusă în centru de către lumina Spiritului. Un asemenea om stă cu picioarele pe Mama Pământ. Prin natura sa, el este practic, pragmatic, înţelept şi detaşat. El nu îşi poate crea obişnuinţe şi nu se poate deda la ceva stupid, absurd şi aducător de distrugere. El nu îşi va irosi vremea alegând şi va şti să se bucure de orice are la îndemână.
• Chestiunea „alegerii" devine deosebit de nocivă şi de îngrozi­toare atunci când intră în sfera căsătoriei. Acum, căsătoriile sunt aranjate exclusiv de către ego-ul nestrunit şi lipsit de ajutorul facto­rilor de înfrînare şi de îndrumare care, prin tradiţie, erau părinţii sau comunitatea. Acum, alegerea partenerului se bazează doar pe toana, pofta sau lăcomia ego-ului. în această situaţie, orice diferenţă minoră de opinii poate crea probleme într-o căsătorie. Familiile se dezmembrează, copiii pleacă de acasă de îndată ce ating vârsta de optsprezece ani. pentru a locui într-un alt apartament, sau pentru a sta  in mod ilegal, împreună cu alţi prieteni, în locuinţa cuiva.
• Aşa cum stau lucrurile acum, copiii nu-şi pot suferi părinţii, iar părinţii nu-şi pot suferi copiii, deoarece căsătoriile lor sunt nefericite în numele dezvoltării individualităţii şi simţului propriei identităţi, ei îşi pun copiii să muncească din greu. Odată, am văzut o fetiţă de nouă ani venind pe bicicletă, în fiecare dimineaţă, pentru a ne lăsa ziarul la uşă. într-o zi am Intrebat-o cine sunt părinţii ei şi ea mi-a răspuns că sunt nişte vecini ai noştri, adăugând: "Trebuie să câştig propriii mei bani. Trebuie să învăţ cum să stau pe propriile meie picioare". Fetiţa nu crescuse suficient pentru a putea sta pe picioarele ei la o vârstă atât de fragedă. Şi dacă s-ar fi întâmplat să fie violată sau prădată, cine ar fi purtat răspunderea? Ar fi ajutat-o oare asemenea experienţe să stea pe propriile ei picioare?
• Căsătoria există pentru a aduce pe lume copii. într-un mediu sigur şi echilibrat, şi pentru a-i îngriji astfel ca ei să devină adulţi înzestraţi cu decenţă şi încredere în sine. Dacă doreşti însă să fii mireasă toată viaţa (adică într-o continuă lună de miere), este preferabil să nu te căsătoreşti deloc, sau să te duci acolo unde poţi să-ţi câştigi existenţa cu trupul şi unde toată lumea ştie ce eşti. Căsătoria este destinată pentru femeile şi bărbaţii care doresc să ducă o viaţă sănătoasă şi plină de bun simţ, oferind un mediu armonios pentru viitorii copii. „Idila" şi „ochii galeşi" trebuie să ia sfârşit atunci când casa devine cămin. Există atât de multe lucruri care pot ruina relaţia de căsătorie. Cine sau ce a ucis idila din căsă­torie? Foarte multe lucruri, unul mai superficial decât celălalt. Dacă vi-l spun numai pe unul dintre ele, n-o să credeţi. Coaforii! Cunosc câţiva tineri care şi-au părăsit logodnicele, pe motiv că nu le plăcea noua lor coafură.
• Căsătoria impune mari responsabilităţi şi este menită doar pentru cei care au maturitate şi o personalitate impecabilă, in caz contrar, aşa cum demonstrează statisticile asupra violării copiilor şi delincventei juvenile, nu este deloc sigur pentru copii să fie daţi pe mâna unor părinţi iresponsabili, vulgari sau agresivi. Asemenea oameni nu îşi dau seama că a fi părinte este un privilegiu care aduce cu sine anumite responsabilităţi, şi că nu ar trebui să aibă. in mod automat, libertatea de a aduce pe lume copii, dacă nu mani­festă dragoste pentru ei.
• Aşa cum stau lucrurile, chestiunea „alegerii" aplicată la casatorie poate duce la distrugerea, sau chiar la uciderea multor copii care fie mor lipsiţi de ajutor, fie deprind obiceiuri periculoase, pentru că părinţii nu îi doresc şi deci habar nu au cum să se îngrijească de ei. Pentru asemenea oameni ar trebui să existe o singură alegere dară: sau să trăiască o viaţă egoistă plină de aşa-zis. romantism, sau să-şi accepte responsabilităţile care le limitează libertatea şi să albă copii pe care să-i îngrijească aşa cum se cuvine.
• Lucrurile se înrăutăţesc, deoarece ideea dreptului de a continua alegerea unui partener se menţine şi după căsătorie. Legea sprijină divorţul, şi cine nu doreşte să continue căsătoria poate obţine divorţul fără nici o problemă. Dar chiar atunci când cuplurile decid să rămână căsătorite, cele din ţările dezvoltate au tendinţa de a nu respecta fidelitatea. Din contră, bărbatul sau femeia care rămân credincioşi soţului sau soţiei sunt consideraţi demodaţi. Trebuie să fii „sexy", să fii atrăgător pentru altă femeie sau alt băr­bat, nu pentru propriul partener, ci pentru alţii. Dacă nu eşti aşa, nu eşti considerat o persoană potrivită pentru lumea modernă.
• Ideea de „atracţie oficială" este şi ea foarte nouă, pornind tot de la geniile răului care sunt producătorii. Ei sunt aceia care creează imaginea senzaţională a femeii „atrăgătoare" sau a bărbatului "atrăgător". De ce trebuie oare ca fiecare femeie sau fiecare bărbat să se străduiască din răsputeri să fie atrăgători, la fel ca prostitu­atele? De ce este nevoie ca femeia să-şi risipească energia, încercînd să se conformeze cu înălţimea, talia, şoldurile şi picioarele din reţeta fabricanţilor de imagine oficială, care nu sunt decât marii pro­ducători? Oare noi nu avem propriul nostru creier pentru a raţiona şi a face o alegere adecvată? Dacă dispunem de libertate şi de inteligenţă, de ce să nu considerăm că indiferent ce corp ne-a dăruit Dumnezeu, el este mai mult decât suficient pentru nevoile noastre? Şi în afară de asta, de ce să râvnim ca oamenii să se dea în vânt după corpul nostru? Pentru foarte multe persoane, ideea că nu ar mai delecta privirile murdare aruncate de fiecare cuceritor de profe­sie, pare ca fiind foarte nelalocul ei deoarece, în mod surprinzător, toţi sunt teribil de încântaţi de acest joc din care lipseşte bucuria ade­vărată.
• Ideea de a putea face o alegere nelimitată, a atins culmea in crearea materialelor pornografice. Am văzut cărţi care folosesc chiar copii, pentru a satisface sexualitatea perversă a unora. Deşi nu am avut curajul să le citesc, îmi dau seama că ele au o mare popularitate şi că aduc grămezi de bani atât editorilor cât şi autorilor, în momentul în care inocenţa însăşi este sacrificată pentru a potoli cele mai josnice şi mai egoiste pasiuni, este clar că societatea şi-a pierdut orice contact cu valorile tradiţionale care îi permit supravieţuirea. Trebuie să existe respect pentru căsătorie şi pentru inocenţa copiilor. Fiecare dintre noi ar trebui să fie conştient de importanţa vitală a scopului căsătoriei, care constă în protejarea inocenţei copiilor şi în ferirea lor de exploatare şi suprasolicitare. Dar în societatea modernă, părinţii nu sunt cu nimic mai buni decât huliganii furioşi şi bezmetici, respingând responsabilitatea de a oferi dragoste şi siguranţă. Neînţelegerea însemnătăţii vitale a căsătoriilor stabile a distrus aşa-zisele societăţi avansate în care părinţii nu pot dărui copiilor afecţiune, fiind prea prinşi în cursa lor după imaginea artificială creată de către producători. Copiii de vârstă fragedă sunt frustraţi în dorinţa lor de dragoste şi afecţiune şi încep să caute compania altor copii. în dorinţa lor disperată de iubire, ei intră de timpuriu în mocirla imoralităţii. Chiar şi mass-media, în spe­cial televiziunea, le alimentează creierul cu tot soiul de idei absurde despre importanţa sexului. într-o societate în care mass-media nu se preocupă de problema sexului, nu este nevoie de educaţia sexu­ală a copiilor în şcoli. Aşa ceva nu se face în India şi sper să nu se facă vreodată, pentru că nu este necesar. De ce să expunem inocenţa copiilor la şocul acestor idei traumatizante, care (cu excepţia cazurilor în care copiii au fost deja contaminaţi de sexuali­tatea şi de violenţa pe care văd la televizor sau video), pur şi sim­plu nu sunt necesare. Promovarea unor lucruri atât de periculoase la o vârstă atât de crudă, când copiii ar trebui să se bucure de viaţă şi de inocenţă, reprezintă un abuz al factorilor de educaţie. La vârstă fragedă de şapte sau opt ani, este prea curând şi prea nemilos să pui capăt frumuseţii inocenţei. Copiii, de fapt, nici nu sunt înzestraţi de natură să facă faţă aşa-ziselor realităţi ale vieţii, care li se inoculează agresiv în conştiinţă şi în existenţa lor atât de minunată, inocentă şi jucăuşă.
• Modernismul a dat naştere în acest fel unei întregi generaţii de fiinţe umane care şi-au ruinat propria viaţă, au ruinat viaţa familiei lor şi au ruinat viaţa propriilor copii şi părinţi. Toate aceste surse, care prin tradiţie alimentează dragostea, au fost complet distruse. Acum, bunicile sunt prea ocupate ca să mai aibă grijă de nepoţi, pentru că ele „trebuie să meargă la coafor" şi „să arate tinere". Dacă nu arată tinere, ele vor fi considerate „depăşite", adică ieşite din cir­cuitul vieţii.
• Nimeni, de pildă, nu te va lăsa să-ţi vezi liniştit de treburi, până nu te va trimite să-ţi dai capul pe mâna coaforului. Personal, eu nu merg niciodată la coafor. Foarte mulţi m-au considerat o femeie simplă, provenită dintr-o familie modestă. Dar când îi privesc pe toţi cei care au această părere, observ că deşi sunt de o vârstă cu mine, au faţa acoperită de riduri, au albit sau aproape au chelit. Treptat, şi-au pierdut tot farmecul, dulceaţa şi expresia plăcută, lată rezul­tatul saloanelor de înfrumuseţare.
• Mai există şi o altă alegere, aceea de a-ţi face un lifting parţial sau total al feţei. Am văzut, la soţia unui preşedinte, un rânjet per­manent. Oricât m-am străduit, mi-a fost imposibil să înţeleg cum putea avea rânjetul acela, indiferent dacă râdea sau stătea serioasă. Mai târziu am descoperit că fusese în Elveţia, pentru un tratament de chirurgie estetică ce i-a dăruit acel rânjet pentru toată viaţa.
• O persoană matură îşi dă seama că, odată cu înaintarea în vârstă, nu are de ales decât să îmbătrânească, rămânând însă, în acelaşi timp, plină de graţie, demnă şi senină. Dar materialismul s-a amplificat într-atîta în societate, încît chiar şi atunci când eşti cu un picior în groapă, trebuie să fii încredinţat că arăţi bine şi că faci jocul producătorilor. Chiar şi ultimul tău gest, va fi observat de către toţi, pentru a se convinge că ai rămas în ton cu moda şi te-ai menţinut modem.
• Măreţul principiu al societăţii de consum în care ţi se multi­plică posibilităţile de alegere cu mare grijă, pentru a te stoarce de bani, este că trebuie să-ţi cheltuieşti întreaga energie pentru a vedea şi a fi văzut. Codul comportamentului ţi-a fost dictat chiar înainte de a începe să alegi.
• Când am venit pentru prima oară la Londra, nu aveam paharele sau cupele potrivite pentru vin sau băuturi tari. Mi s-a spus, foarte clar, că n-o să ne vină nimeni în casă, dacă nu le vom oferi băuturi. în ciuda neplăcerii resimţite şi a lipsei de atracţie pen­tru vin şi alcool, mi-am dat seama că trebuie s-o facem şi pe asta. Aşa că l-am rugat pe soţul meu să se ocupe de băuturi, eu nefiind la înălţimea unei sarcini atât de pretenţioase. Ei a declarat că sunt o idealistă lipsită de simţ practic. Mai întâi de toate, a făcut rost de un dicţionar, ca să citească toate detaliile servirii vinului şi alcoolului, în general. Apoi am aflat că există nenumărate cărţi, scrise despre alcool şi despre feluritele pahare şi cupe necesare în acest scop. Am urmat un veritabil curs de iniţiere, după care am apelat la un prieten, pe care l-am luat cu noi, pentru a cumpăra numărul minim de pahare necesare pentru douăsprezece persoane. N-o să vă vină să credeţi! Asta se întâmplă în 1974, în Anglia, şi a trebuit să dăm peste 900 de lire sterline pentru a cumpăra un singur set de pahare deoarece trebuia să fie ceva foarte elegant şi deosebit. Am fost mirată că există atâtea sortimente costisitoare de pahare pentru diverse feluri de vinuri şi băuturi, în vreme ce în India ne descurcăm foarte bine cu un singur pahar de argint pentru fiecare musafir.
• în plus, pentru cei care au băut câteva rânduri de pahare şi care abia dacă mai pot vedea ceva, ce rost are să le dai pahare de cristal atât de elegante şi de artistic lucrate? A fost o întreagă bătaie de cap să le spălăm, să le punem în ordinea cerută şi să ţinem minte la ce trebuie folosit fiecare din ele. în India, unde avem servi­tori, soţul meu nu ştia nici măcar să ducă tava, dar eu nefiind de acord să fac asta, el a trebuit să ducă tavă după tavă sus, în salon, unde stăteau şi beau musafirii. Deşi fuseseră invitaţi la dejun, câţiva dintre ei s-au rătăcit şi au sosit tocmai la ora patru, când a trebuit să le servim masa. Cu cât le turnam mai mult, cu atât beau mai mult, dar întotdeauna din paharul din care trebuia. După o oră nu mai erau lucizi, repetând mereu aceleaşi lucruri, dar oricum nu-i mai asculta nimeni.
• Trebuie să admit că provin dintr-o familie care a fost întot­deauna împotriva alcoolului, dar până atunci nu mi-am dat seama cât de naivă şi nepregătită eram pentru a juca rolul unei gazde din Londra. Nu cunoşteam nici măcar culoarea băuturilor, sau cum tre­buia să le servesc. Aşa că i-am cerut soţului meu să oficieze această îndatorire "religioasă". Pentru a fi asistat în această sarcină măreaţă. a făcut rost de doi ospătari chinezi care, aşa cum s-a dovedit, au apărut ca o mare binecuvântare. Ei ştiau o grămadă de lucruri despre feluritele tipuri de alcool şi despre maniera în care trebuiau servite. A trebuit sa-i plătim foarte bine pentru priceperea şi iscusinţa lor. Au aruncat o privire la rezerva noastră de băuturi şi au constatat că este cu totul necorespunzătoare pentru numărul de musafiri invitaţi la masă. Au mai întocmit o listă lungă de alte arti­cole care ne lipseau. Soţul meu a trebuit să dea o fugă până la magazinul din apropiere, să cumpere câteva sticle de vin, de whisky „Ghivas Regal", precum şi toate cele cerute de ospătarii chinezi. Eram acum încredinţaţi că vom putea face faţă situaţiei. Cu toate acestea, atunci când au sosit oaspeţii şi s-au servit băuturile, ne-am găsit în faţa unei probleme pe care, din pricina ignoranţei noastre în ale băutului, nu o anticipasem. Unul dintre ei a cerut o băutură cu adaus de sos Worcester. în ceea ce mă priveşte, auzisem de un personaj din romanele lui P.G.Woodhouse, care avea un nume cu o pronunţie identică: Wooster. Dar acela nu era un sos. Oricum, pentru mâncarea noastră indiană nu avem nevoie de sos Worcester care, deci, ne lipsea cu desăvârşire din casă. Nici chiar experţii noştri ospătari chinezi nu îl puseseră pe listă. Ce puteam face? Soţul meu şi-a cerut scuze, dar musafirul cu pricina nu s-a arătat prea încântat. Până la urmă, a acceptat în silă o altă băutură dar, cupă puţină vreme, a devenit de-a dreptul bine dispus. Uneori, am resimţit agresiunea şi tulburarea provocată de solicitările insistente ale acestor oaspeţi nemanieraţi, care se purtau parcă ar fi avut din naştere dreptul să pretindă un anumit tip de băutură.
• îmi este atât de dificil să înţeleg de ce aşa de mulţi oameni, aflaţi în fruntea afacerilor şi care desfăşoară pentru ţara lor activităţi pline de responsabilităţi, au acest obicei îngrozitor. El a devenit sin­gura cultură a ţărilor occidentale şi, dacă nu oferi musafirilor acest toxic, nu poţi avea cu ei nici o discuţie şi nici o relaţie. Necazul este că, o dată cu prezenţa alcoolului, discuţia poate deraia în stupidităţi fără şir, chiar şi în cercurile diplomatice. Sunt convinsă că spionii şi trădătorii din fiecare ţară se folosesc de „alegerea" băuturilor alcoolice, ca de o metodă de a ademeni oamenii, de a le amorţi simţurile pentru a scoate de la ei toate secretele. Alcoolul este un instrument foarte potrivit chiar şi pentru mituire sau corupere. Dacă ştii că unei persoane îi place o anumită băutură, este foarte uşor să-l câştigi.
• Odată am încercat această experienţă cu şeful de staţie din gara noastră locală. Era un funcţionar care îndeplinea mai multe atribuţii, printre care şi vânzarea biletelor la ghişeu. Ori de câte ori mergeam să ne cumpărăm bilete, obişnuia să se poarte nepoliticos, sub un pretext oarecare. Dacă nu aveam suma exactă de bani. îşi arăta enervarea prin gesturi sau cuvinte. Nu am reacţionat niciodată în vreun fel, dar am decis să-l câştigăm de partea noastră. Soţul meu a sugerat că, neavînd ce face cu sticlele de Chivas Regal rămase, să trimitem câteva dintre ele şefului de staţie, ca un cadou făcut cu ocazia unei petreceri de la noi de acasă. Când sticlele i-au fost transmise prompt de către unul dintre servitori, el a întrebat: Aţi avut o sărbătoare religioasă?". „Da", a răspuns omul nostru. Şeful de staţie a fost de-a dreptul încântat. A acceptat sticlele de whisky cu o mare plăcere şi ne-a transmis caldele lui mulţumiri. în ziua urmă­toare, când m-am dus la gară ca de obicei, am fost tratată cu o mare curtoazie şi respect, de parcă aş fi fost baroneasă. Nu-mi venea să cred că avusese loc o transformare atât de profundă. Am locuit în acel loc încă patru ani, dar nu am mai avut niciodată probleme după aceea. Astfel, sticlele pe care soţul meu le cumpărase în plus, au găsit până la urmă o utilizare foarte bună. în fiecare an care a urmat, am continuat să-i trimitem aceste sticle, dar la alte date calendaris­tice. El m-a întrebat atunci cum se face că sărbătorile noastre cad în zile diferite. N-am ştiut ce să-i răspund. Ulterior, mi-a povestit că un prieten indian îi spusese că indienii urmează calendarul lunar şi nu pe cel solar.
• Ideea cheie din timpurile moderne, este că zilnic trebuie să ai ceva nou. în fiecare zi trebuie să existe o schimbare, care s-ar putea referi chiar şi la soţie sau copii, deoarece omul modem se plictiseşte foarte uşor. El trebuie să se hotărască atât de des să aleagă una sau alta, încît probabil că îşi oboseşte creierul peste măsură şi, atunci când în final a obţinut ceea ce a crezut că doreşte, descoperă că s-a plictisit şi de acel lucru. Acest secret este bine cunoscut producătorului. Mai întâi el îţi captează atenţia cu o gamă largă de alegeri, după care te ancorează în plictiseală şi creează tot
• mai multe obiecte din care să alegi, pentru câ acesta este singurul  mod de a-şi menţine maşinile în funcţiune, iar acestea cer să fie alimentate în fiecare zi. El ştie cum să-ţi flateze ego-ul şi să-ţi strecoare cu fineţe ideea că ai posibilitatea de a alege sau de a accepta. Dej pildă, cumpărarea sau vânzarea unei proprietăţi în Anglia, a unei case care nu este decorată sau îngrijită, fiind lăsată la voia întâmplării, implică sume de bani mult mai mari decât în cazul unei case perfect finisate şi frumos decorate. Ideea este că imobilul care nu este finisat e acela care satisface ego-ul cumpărătorului, căruia i-ar plăcea să decoreze casa aşa cum va alege el. Astfel, alegerea personală devine criteriul deciziei asupra a ceea ce e mai indicat pentru cumpărător. Această alegere însă, este bazată pe jocul ego-ului, iar dacă vreun producător este destul de abil să descopere modul în care îi poate prosti pe cumpărători, prin reclame în mass-media,  sau prin aranjamentul vitrinelor, poate să obţină o grămadă de bani într-un timp record.
• Dacă. din întâmplare, el este şi politician, atunci devine o per­sonalitate importantă aflată în fruntea afacerilor, pur şi simplu deoarece are o minte ascuţită şi cunoaşte tot ceea ce se poate cunoaşte, pentru a-şi asigura succesul. în timpul acesta, consuma­torul îşi imaginează că are la dispoziţie o mare libertate de alegere. Ei gândeşte: „Oh, pot să aleg asta sau cealaltă. Sunt un veritabil stăpân care are dreptul de a alege". Treptat, însă, el se pierde in  hăţişul alegerilor şi se simte extrem de derutat, ducând o existenţă superficială în care este purtat de la o alegere la alta, ca pe creas­ta unui val. El este incapabil să pătrundă în interiorul propriei fiinţe, pentru a înţelege ce doreşte în realitate. Doar spunând cuvintele magice „Asta îmi place", simte că are o identitate şi o personalitate prin care îşi poate exprima voinţa şi prin care se poate afirma în lume. Făcând jocul producătorilor, omul îşi iroseşte întreaga muncă şi întreaga energie. Resursele Mamei Pământ sunt epuizate şi apar probleme ecologice. Din nefericire, oamenii - oricât de bună ar fi părerea pe care o au despre ei înşişi - nu sînt în stare să creeze viaţă din materia neînsufleţită. Tot ceea ce pot să facă este să creeze lucruri moarte din materiale moarte. în goana lor nebunească şi perpetuă de a crea noi mode, noi lucruri pentru noi ego-uri, ei secătuiesc resursele Mamei Pământ. Omul ar trebui să nu cumpere mai mult decât are nevoie. Chiar şi pentru nevoile zilnice, ar trebui să cumpere ceea ce este rezistent şi decent.
• în vanitatea lor, unele femei preferă să-şi cumpere pantofi cu tocuri ascuţite ca un vârf de pumnal, care le fac să pară mai înalte cu cincisprezece centimetri. Ele nu se gândesc nici o clipă, că această dorinţă de a ieşi în evidenţă va duce în mod inevitabil la glezne scrîntite, sciatică sau probleme mai grave ale coloanei ver­tebrale care, poate într-o bună zi să le ţintuiască la pat, obligîndu-le să-şi manifeste libertatea de alegere de acolo. Oamenii nu dau dovadă de prea multă judecată, crezând că sunt liberi să facă ceea ce doresc şi să aleagă ceea ce le place, căci în realitate nu sunt decât nişte marionete în mâinile afaceriştilor lipsiţi de scrupule, care îi distrug.
• în vremurile moderne a mai apărut o problemă pentru con­sumatori. în ţările occidentale, foarte puţini oameni îşi permit să deţină obiecte din aur sau din argint, dar ciudăţenia face ca în fiecare casă din ţările subdezvoltate să existe ceva din aur sau argint. Motivul pe care l-am descoperit este că în Vest totul este privit prin prisma valorii în bani pe care o reprezintă, astfel încît tot* ceea ce se cumpără trebuie să poată fi vândut din nou. Dacă doreşti să cumperi o lingură de argint, ea trebuie să fie marcată. Dacă nu este marcată, ea nu poate fi revîndută. Lingura este aşadar cumpărată pentru a fi utilizată şi ulterior revîndută. Nimeni nu gândeşte vreodată: „Lingura asta ar putea să aparţină copiilor sau nepoţilor mei", lată că marcajul devine foarte important şi nu mai poţi avea argint de vreun alt fel. De pildă, s-ar putea obţine un argint mai ieftin, prin aliere cu un alt metal, dar aşa ceva nu s-ar mai putea revinde.
• Dimpotrivă, în ceea ce priveşte aurul, în toate ţările din Vest se foloseşte cel de nouă carate, adică cel de o calitate inferioara. Acest „aur" din care sunt făcute bijuteriile, conţine de fapt foarte puţin aur. Dar pe acesta îl poţi revinde, fiind marcat. în ţările sub­dezvoltate, în special în China şi India, oamenii folosesc aur de 222 sau 24 de carate, în bijuteriile lor găsindu-se aşadar o cantitate sub~- staţială de aur pur. Ajunşi la strâmtoare. dacă nu pot vinde bijuteriile pentru manoperă, cel puţin le pot amaneta şi răscumpăra ulterior pentru aurul pur conţinut. Apare astfel un paradox, căci atunci când cumperi ceva, trebuie să ştii care este valoarea materialului din care este confecţionat. Dacă este vorba de argint, este nevoie să cunoşti proporţia de argint pur din aliaj, care îi va indica valoarea reală . Aşadar indiferent de marfă, ea trebuie să conţină o anumită cantitate de material valoros, care trebuie evidenţiată la vânzare. Dini pricina marcajelor însă, cumpărătorul nu are cum să ştie ce cumpără. Căci, conform înţelepciunii tradiţionale, argintul este foarte bun pentru menţinerea inimii sănătoase, iar aurul este important deoarece nu se degradează. Dacă se foloseşte aur sub forma unei bijuterii purtate în fiecare zi, el va ajuta persoana respectivă într-o manieră foarte subtilă, pe care o voi explica în cele ce; urmează. Astfel, în cadrul culturilor tradiţionale, care au scăpat într- o mare măsură de pacostea modernismului şi a cultului pentru consum, există o anumită cunoaştere şi un respect pentru însuşirile! subtile ale substanţelor. Paradoxul este că, în socotelile aşa-zis materialiste, respectul pentru materie a dispărut.
• Dacă veţi intra în orice casă modernă din Vest, veţi descoperi o mulţime de lucruri făcute din plastic. Dacă vă aşezaţi pe o cana­pea, să ştiţi că este din plastic. Dacă mâncaţi la masă, şi aceea este tot din plastic. Dacă atingeţi ramele ferestrelor, şi ele sunt din mate­rial plastic. Toate obiectele făcute din plastic au o capacitate ciudată de a influenţa orice material natural precum ţesătura, sticla sau ori­care altul făcut de Dumnezeu, dar care este utilizat alături de plas­tic. Această acţiune merge până acolo încît face ca materialul natu­ral să fie degradat şi să-şi piardă energia sa specifică. Fiind ieftin, plasticul poate fi cumpărat în cantităţi mari, astfel încît în fiecare casă oamenii ajung să aibă multe lucruri de scurtă folosinţă, precum şi altele de îndelungată folosinţă, confecţionate din plastic ca atare sau alături de alte materiale. Chiar şi farfuriile sunt făcute din plas­tic. De ce nu preferă ei să aibă mai curând o singură farfurie fru­moasă din alamă, lucrată de mână, decât un teanc întreg de farfurii de plastic? Plasticul este fabricat din deşeurile pământului care conţin astfel, în interior, toate componentele distructive pentru om.
• Dacă ai un obiect făcut de mână şi îl foloseşti fără să faci caz de asta. te poţi bucura atât de frumuseţea lui, cât şi de utilitatea pe care o are. Chiar dacă ai doar câteva farfurii frumoase şi bine lucrate, te simţi atât de mulţumit, încît nu mai vrei să cumperi altele şi să-ţi pierzi mereu timpul la cumpărături. Atunci, eşti un om într-adevăr liber. Dacă însă te vei lua după modă. vei fi mereu ocupat şi-ţi vei irosi tot timpul. Când vei merge în casa cuiva, vei spune: "Oh, uite ce lucruri are. Este ceva foarte bun". Vei ieşi apoi în oraş şi vei cumpăra acelaşi lucru, pentru că aceasta este alegerea făcută de tine. Dar cine face jocurile? Cine dă tonul? Desigur că producătorii, care te vor distruge pe tine şi pe copiii tăi. Ei vă bombardează cu reclame tentante, transmise la orele de vizionare maximă ale pro­gramelor de televiziune pentru copii „lată un lucru frumos care toc­mai a fost lansat pe piaţă! Păpuşi cu zile de naştere, ursuleţi cu genealogie." Dar toate acestea sunt doar pentru a menţine în funcţi­une maşinăria profiturilor.
• Prin exercitarea dreptului nostru de a alege şi de a risipi banii pe tot ce ne fură ochii, facem doar jocul afaceriştilor. Amintiţi-vă că ei vă cunosc mai bine decât vă cunoaşteţi voi înşivă. Să nu uitaţi niciodată că maşinile sunt făcute să ne slujească pe noi şi nu noi suntem făcuţi să slujim maşinile. Superproducţia de bunuri de con­sum fabricate de aceste maşini nu trebuie pusă pe seama nevoilor noastre autentice. Dar noi suntem aceia care suferim de pe urma superproducţiei, din cauza vlăguirii resurselor pământului şi a risipei de bani câştigaţi cu greu şi aruncaţi atât de lesne pe lucruri de care nici nu avem nevoie şi care nici nu sunt benefice pentru noi. Am văzut multe case ticsite cu vechituri, ale căror proprietari care trudiseră din greu să le adune, sufereau de boli cardiace.
• Ideea că libertatea este doar capacitatea de a face alegeri nerelevante este crezută doar de cei naivi şi nu îndeajuns de isteţi pentru a distinge forţele subterane care declanşează pasiunile şi impulsurile mascaradei zilnice a aşa-zisei libertăţi. Desigur că omul trebuie să fie liber să acţioneze, să-şi exprime libertatea fără opre­lişti. Trebuie să ştii ce să faci şi unde să te opreşti. Dacă ai un auto­mobil cu accelerator, dar fără frâne, în ce situaţie te afli ca şofer? în mod similar, dacă dispui de libertate atunci trebuie să ştii că în anu­mite situaţii, libertatea trebuie înfrânată.
• Unii oameni care încă mai trăiesc sub un regim comunist pot fi desigur struniţi, dar aceasta are loc prin constrângere. Când sunt lăsaţi liberi, dorinţele lor, rămase neîmplinite, răbufnesc cu o forţă şi
• mai mare decât la oamenii dintr-o ţară liberă. Deci înfrînarea trebuie               să vină din interior, iar pentru aceasta omul trebuie să aibă trezirea spirituală, adică înţelepciunea Spiritului trebuie să pătrundă în atenţia sa. Dacă veţi întreba un gnostic, sau un Sahaja Yoghin: „Ce îţi place mai mult? îţi plac mîncărurile picante?", el va răspunde: „Mai întâi de toate, nici nu-mi place şi nici nu-mi displace ceva, doar că nu-mi plac lucrurile duse la extrem. îmi place tot ceea ce îmi este la îndemână. Cine o să-şi piardă vremea tot alegând? Bucuraţi-vă de ceea ce aveţi la dispoziţie." Desigur, dacă mâncarea este foarte iute, sau foarte acră, sau foarte rece, el va mânca doar foarte puţin, pen­tru că este ceva dus la extrem.
• Problema „alegerii" este dusă, din păcate către extreme, din ce în ce mai mult, (după cum am văzut, chiar atunci cînd este vorba de căsătorii). Totuşi, acest impuls de a multiplica alegerile ego-ului, este constrâns de către Spirit, deoarece atunci când Spiritul pătrunde în atenţia noastră, aceasta permite omului să înţeleagă dimensi­unea estetică esenţială a experienţelor sale. Aşa încît, în loc să per­mită ego-ului să-şi manifeste lăcomia pentru obiecte materiale, el începe să se bucure de frumuseţea divină a materiei. Sau, altfel spus, sufletul realizat ştie că materia oferă un mod minunat de exprimare a iubirii, atunci când doreşti să dăruieşti cuiva un lucru. De câte ori vezi un obiect frumos, se naşte în interior gândul că acel obiect ar fi potrivit pentru o anumită persoană, la care ţii. De exem­plu, un Sahaja Yoghin s-a dus cu prietenul său într-un magazin, unde i-a plăcut foarte mult un anumit lucru, un obiect artistic, dar nu l-a putut cumpăra pentru că nu avea bani la el. Prietenul său, care era şi el Sahaja Yoghin, s-a dus mai târziu şi a cumpărat acel obiect, l-a păstrat un timp şi apoi i l-a trimis de ziua lui. Această grijă şi această profundă expresie a iubirii l-au încântat atât de mult pe cel ce a primit darul, încît a fost de două ori mai fericit, văzând fru­museţea gândului adăugată frumuseţii obiectului de artă.
• Deci, pe de o parte, atenţia aflată în lumina Spiritului este aceea care înfrânează lăcomia, egoismul, dorinţa de acumulare şi mintea veşnic nemulţumită. Pe de altă parte, cunoaşterea faptului că poţi face pe cineva fericit, cu un obiect pe care-l poţi cumpăra, te iluminează şi îţi permite să percepi adevărata valoare a materiei şi să îţi exerciţi libertatea de a alege, pentru a-ţi exprima iubirea şi pentru a înfrumuseţa viaţa unei alte persoane.