"Era metamoderna" , Shri Mataji Nirmala Devi, extras

"Deoarece copiii din Occident sunt lăsaţi de capul lor, lipsiţi de afecţiune şi de îngrijire, ei se simt singuri şi părăsiţi. Întrucât părinţii lor dispun de bani, îi lasă să încapă pe mâna întreprinzătorilor. Astfel, sărmanii copii sunt bombardaţi, în permanenţă, prin inter­mediul televiziunii, cu tot mai multe posibilităţi de a alege o jucărie sau alta. Au apărut acum chiar şi păpuşi care au o zi anumită de naştere, ursuleţi cu genealogie, inclusiv cu numele tatălui, al bunicu­lui, al unchiului şi al întregii dinastii. Dacă te iei după sugestiile ispi­titoare ale reclamelor, trebuie să inviţi la masă toate rudele acestor păpuşi şi ursuleţi, care trebuie deci, să călătorească întruna de colo-colo. Dacă, însă, ca părinte, cineva nu este de acord cu aşa ceva, copiii săi foarte moderni îl vor hărţui într-un asemenea hal, încît până la urmă va trebui să cheltuiască alţi bani, organizând petreceri în fiecare lună. de fiecare dată într-o altă parte a oraşului. Astfel, producătorul afacerist, slujindu-se de sistemul reclamelor, creează necesităţi total lipsite de motivaţie şi o lume falsă. în final, el este cel care se bucură de roadele muncii oamenilor de bună credinţă.

Astfel de copii, nu mai au nici un fel de reiaţii cu propriii lor părinţi sau bunici. Ei nu-şi cunosc prea bine unchii şi mătuşile, dar ştiu pe dinafară toate aşa-zisele rude ale păpuşilor şi ursuleţilor de plastic. Casele oamenilor din ţările dezvoltate sunt ticsite cu aseme­nea lucruri, aşa încît copiii sfârşesc prin a se ataşa mai mult de păpuşi şi ursuleţi, decât de părinţi. Deunăzi, am văzut la aeroport cum personalul de securitate insista ca păpuşa unei fetiţe să fie tre­cută prin aparatul de detectare cu raze X. Copilul era atât de ataşat de păpuşă, încît voia să intre în aparat cu păpuşă cu tot. Nu i s-a dat voie, şi atunci a început să plângă în hohote, creând agitaţie şi tul­burare în jur. Cum este posibil ca un copil să se ataşeze atât de mult de o jucărie, când asta nu ţine de natura sa interioară? Copiii se joacă cu jucăriile şi apoi, când s-au plictisit de ele, le abandonează.

Dar foarte mulţi părinţi moderni nu au timp pentru copiii lor. fiind prea prinşi de mode şi opţiuni. Atunci, copiii îşi transferă afecţiunea asupra jucăriilor, care nu-i părăsesc niciodată, şi le dau sentimente de siguranţă şi de continuitate. Deoarece părinţii nu mai simt dragoste pentru copii, afecţiunea acestora se transferă asupra jucăriilor cumpărate din magazine. Astfel, se dau bani pentru a obţine dragoste.

Producţia, reclama şi consumul se desfăşoară toate sub sem­nul inevitabilului, dar este timpul să realizăm că această maşinărie nu este stăpânul nostru. Noi suntem cei care am creat-o şi deci cei care o pot ţine sub control. în plus, banii sînt creaţi de către om. deci, cum este posibil ca banii să domine omul într-o asemenea măsură? Dacă vă închipuiţi că libertate înseamnă libertatea de a face orice, după toane sau chef, atunci ideea respectivă de liber­tate este, în întregime, naivă. în realitate, libertatea adevărată este eliberarea de constrângere. Dar. dimpotrivă, în ţările dezvoltate omul este constrâns să cumpere lucruri de care nici nu are nevoie şi nici nu le doreşte, este constrâns să trăiască în mijlocul a tot felul de vechituri adunate şi, în final, constrâns să-şi cheltuiască timpul şi banii, pentru a se debarasa de ele.

Gîndiţi-vă că există mii şi milioane de familii care sunt pur şi simplu asediate şi dominate de produsele modernismului şi sunt nerăbdătoare; până la exasperare, să scape de cele dobândite deja şi să le schimbe cu altele noi. lată o problemă cauzată de multele posibilităţi de a alege şi de îndemnul de a alege între aceste vari­ante într-o societate expertă în marketing.

Abilitatea producătorilor afacerişti', în lansarea de varietăţi ale unor produse inutile, a atins punctul culminant. Niciodată nu poţi să cumperi două cravate identice, pentru că fiecare trebuie să fie diferită. Fiecare mâner de uşă sau de portieră este diferit. Fiecare covor trebuie să aibă un model diferit. Până aici. toate bune şi fru­moase: ai de unde alege. Numai că faimoasa posibilitate de alegere este iluzorie, deoarece toate variantele sînt confecţionate din acelaşi lucru. Adică toate produsele care ne iau ochii şi ne ispitesc sînt create de către om, în sensul că pentru a le fabrica se utilizează numai materiale artificiale. Uneori, dacă păşeşti cu picioarele goale pe aceste superbe covoare sintetice, simţi că îţi ard tălpile. Iar unele dintre hainele create în acelaşi fel îţi pot da o erupţie pe tot corpul. Destul de ciudat este că oamenii nu se prea sinchisesc de asta. Vreau să spun că, la urma urmei, a devenit o modă să ai o spuzeală pe piele. Cel mai rău este atunci când te afli într-o maşină, care merge cu viteză, şi descoperi deodată că încuietoarea de la portieră are ceva atât de special încît nu poţi s-o acţionezi în cazul în care maşina ar lua foc sau în caz de accident; dacă eşti străin şi nefa- miliarizat cu sistemul fantezist respectiv, poţi să ai un adevărat şoc.

Toată această varietate creată în mod artificial şi făcută cunoscută printr-un sistem de reclame atât de elaborat, nu ne face decât din ce în ce mai derutaţi şi mai alienaţi în propria noastră lume. Este mai bine să nu ne ruşinăm de propria ignoranţă. Astăzi, există, oe pildă, nişte butoane foarte delicate, plasate în avioanele moderne lângă scaunele pasagerilor. La clasa întâia, călătoresc îndeosebi multe persoane în vârstă, care, ar fi indicat, pentru aceste manevre să solicite ajutorul stewardesei, cu toate că ea ar putea să facă apoi haz pe seama ignoranţei lor în materie.

Acolo unde există posibilităţi excesive de alegere şi o vari­etate inutilă, dispare standardizarea şi nimeni nu se mai poate descurca. Asta pentru că, la urma urmei, un anumit grad de stan­dardizare este necesar pentru securitatea şi siguranţa oamenilor. Totuşi, chiar atunci când se adoptă standardizarea, ea este dusă până la limita absurdului. Când, de exemplu, într-o ţară precum India, au vrut să fabrice balamale, în loc să utilizeze îndemânarea meşteşugarilor, au decis să recurgă ia nişte maşini, desigur foarte costisitoare. Acum este nevoie de un halterofil pentru a deschide uşile prevăzute cu acele balamale şi de doi halterofili pentru a le închide la loc. Este imposibil să înţelegi de ce s-au ales nişte bala­male atât de rigide pentru uzul oamenilor obişnuiţi. Răspunsul este că s-a avut în vedere uniformizarea procedeelor de fabricare şi standardizarea dimensiunilor balamalelor, recurgând la maşini. în india, există balamale tradiţionale din alamă, foarte frumoase şi mult mai ieftine, care funcţionează cu uşurinţă. Desigur, ele nu au dimensiuni precise. Dar, deoarece uşile sunt produse acum în serie din materiale sintetice, se impune o limitare a variaţiei gabaritului şi atunci, pentru a obţine precizia cerută, balamalele trebuie fabricate prin tehnici industriale. Rezultatul este că, potrivnic bunelor noastre intenţii, trebuie să recurgem acum la balamalele făcute de maşină care nu pot ţine uşile nici închise, nici deschise, decât dacă ai. angaja un halterofil pe post de ajutor permanent.

Reacţia negativă produsă de asemenea idei - de a avea pre­cizie acolo unde nu trebuie şi de a nu standardiza acolo unde tre­buie - apare şi ea din gândirea întortocheată a afaceriştilor, care au luat-o razna de tot, scornind în fiecare zi alte bazaconii. în final, se ajunge la situaţia în care un mare număr de oameni care includ pro­ducători, agenţi publicitari şi consumatori, se află într-o derută totală, în care nici nu mai ştiu cât face doi plus doi. Consecinţa absurdă a aşa-zisei libertăţi de a alege, este demoralizarea lentă şi pierderea capacităţii de a se bucura de viaţă.

Există o varietate uriaşă de libertăţi inutile. Una dintre ele este alegerea a ceea ce vom purta când vom fi în sicriu, sau alegerea modelului de sicriu în care vom fi înmormântaţi. Totul apare ca o culme a ridicolului, în ochii oricărui om de bun simţ, nefiind decât un alt exemplu al libertăţii producătorilor de a stoarce oricîţi bani vor. chiar şi de la cei care se pregătesc să moară.

Cel mai nociv tip de libertate de care suferim în vremurile moderne, este însă libertatea de a duce o viaţă imorală. Acum poţi să te căsătoreşti cu o persoană, poţi să te culci cu alta, să cochetezi cu a treia şi să procreezi cu a patra. Potrivit unei statistici şocante, publicate recent într-o anumită ţară din Vest. un bărbat se culcă în medie, cu 6,9 femei pe an. Este o idee complet absurdă, care provine din concepţia că trebuie să fii mereu în căutare de ceva nou. O femeie care este deja învechită pentru un bărbat, devine o noutate pentru un altul şi, cu această idee prostească, de îndată ce începe să schimbe femeile precum hainele, un bărbat poate lesne cădea într-o nouă capcană. Epuizarea energiei în cursa fără sfârşit pentru nou, chiar şi în relaţiile cele mai intime, atrage după sine probleme cumplite de ordin emoţional, fizic şi mental. Dacă promis­cuitatea ar fi ceva normal, bun şi natural, atunci de ce oamenii suferă acum de boli incurabile, care sunt datorate în mod direct acestui stil de viaţă? De ce există gelozie? In fiecare zi. chiar ziarele care apără şi susţin libertatea şi toleranţa, abundă în ştiri despre acte de violenţă: femei care îşi ucid soţii, soţi care îşi ucid soţiile, amanţi care îi ucid pe amanţii amantelor etc. Distrugerea reciprocă nu are sfârşit. Daca promiscuitatea este proprie naturii noastre, atunci de ce ne opunem ei cu atâta violenţă? Ce fel de libertate este in a cocheta cu orice bărbat sau femeie, indiferent că eşti căsătorit sau nu şi în a arunca în jur priviri desfrânate şi adultere? Odată cu trecerea timpului, aceşti ochi adulteri nu mai pot recunoaşte nici măcar inocenţa atunci când o văd, iar acum ei nu mai sunt atraşi de adulţi, ci îşi îndreaptă privirile pofticioase către copii. Există în zilele noastre un număr incredibil de violări ale copiilor, săvârşite uneori chiar de părinţi. încălcarea de către lumea civilizată a convenţiilor morale ce au dăinuit secole, este un alt aspect al modernismului, o dată cu care oamenii au devenit mai răi decât animalele.

Este foarte clar că trebuie să întreprindem ceva, pentru a con­trola răspândirea promiscuităţii care duce la nefericire, boală şi moarte. Problema este însă că legislaţia şi chiar educaţia pot realiza doar foarte puţin. Oamenii trebuie să ştie unde să se oprească, dar controlul şi restricţia trebuie să vină din interior, ceea ce înseamnă că ei trebuie să se trezească spiritual. Spiritul trebuie să pătrundă în atenţia omului. Unei persoane care este un suflet realizat, nu-i place nimic din ceea ce îl duce către extreme. Un suflet realizat este acela a cărui personalitate este echilibrată. El se găseşte mereu în centru, deoarece de fiecare dată când atenţia se dezechilibrează, este readusă în centru de către lumina Spiritului. Un asemenea om stă cu picioarele pe Mama Pământ. Prin natura sa, el este practic, pragmatic, înţelept şi detaşat. El nu îşi poate crea obişnuinţe şi nu se poate deda la ceva stupid, absurd şi aducător de distrugere. El nu îşi va irosi vremea alegând şi va şti să se bucure de orice are la îndemână.

Chestiunea „alegerii" devine deosebit de nocivă şi de îngrozi­toare atunci când intră în sfera căsătoriei. Acum, căsătoriile sunt aranjate exclusiv de către ego-ul nestrunit şi lipsit de ajutorul facto­rilor de înfrînare şi de îndrumare care, prin tradiţie, erau părinţii sau comunitatea. Acum, alegerea partenerului se bazează doar pe toana, pofta sau lăcomia ego-ului. în această situaţie, orice diferenţă minoră de opinii poate crea probleme într-o căsătorie. Familiile se dezmembrează, copiii pleacă de acasă de îndată ce ating vârsta de optsprezece ani. pentru a locui într-un alt apartament, sau pentru a sta  in mod ilegal, împreună cu alţi prieteni, în locuinţa cuiva.

Aşa cum stau lucrurile acum, copiii nu-şi pot suferi părinţii, iar părinţii nu-şi pot suferi copiii, deoarece căsătoriile lor sunt nefericite în numele dezvoltării individualităţii şi simţului propriei identităţi, ei îşi pun copiii să muncească din greu. Odată, am văzut o fetiţă de nouă ani venind pe bicicletă, în fiecare dimineaţă, pentru a ne lăsa ziarul la uşă. într-o zi am Intrebat-o cine sunt părinţii ei şi ea mi-a răspuns că sunt nişte vecini ai noştri, adăugând: "Trebuie să câştig propriii mei bani. Trebuie să învăţ cum să stau pe propriile meie picioare". Fetiţa nu crescuse suficient pentru a putea sta pe picioarele ei la o vârstă atât de fragedă. Şi dacă s-ar fi întâmplat să fie violată sau prădată, cine ar fi purtat răspunderea? Ar fi ajutat-o oare asemenea experienţe să stea pe propriile ei picioare?

Căsătoria există pentru a aduce pe lume copii. într-un mediu sigur şi echilibrat, şi pentru a-i îngriji astfel ca ei să devină adulţi înzestraţi cu decenţă şi încredere în sine. Dacă doreşti însă să fii mireasă toată viaţa (adică într-o continuă lună de miere), este preferabil să nu te căsătoreşti deloc, sau să te duci acolo unde poţi să-ţi câştigi existenţa cu trupul şi unde toată lumea ştie ce eşti. Căsătoria este destinată pentru femeile şi bărbaţii care doresc să ducă o viaţă sănătoasă şi plină de bun simţ, oferind un mediu armonios pentru viitorii copii. „Idila" şi „ochii galeşi" trebuie să ia sfârşit atunci când casa devine cămin. Există atât de multe lucruri care pot ruina relaţia de căsătorie. Cine sau ce a ucis idila din căsă­torie? Foarte multe lucruri, unul mai superficial decât celălalt. Dacă vi-l spun numai pe unul dintre ele, n-o să credeţi. Coaforii! Cunosc câţiva tineri care şi-au părăsit logodnicele, pe motiv că nu le plăcea noua lor coafură.

Căsătoria impune mari responsabilităţi şi este menită doar pentru cei care au maturitate şi o personalitate impecabilă, in caz contrar, aşa cum demonstrează statisticile asupra violării copiilor şi delincventei juvenile, nu este deloc sigur pentru copii să fie daţi pe mâna unor părinţi iresponsabili, vulgari sau agresivi. Asemenea oameni nu îşi dau seama că a fi părinte este un privilegiu care aduce cu sine anumite responsabilităţi, şi că nu ar trebui să aibă. in mod automat, libertatea de a aduce pe lume copii, dacă nu mani­festă dragoste pentru ei.

Aşa cum stau lucrurile, chestiunea „alegerii" aplicată la casă. toni poate duce la distrugerea, sau chiar la uciderea multor copii care fie mor lipsiţi de ajutor, fie deprind obiceiuri periculoase, pentru că părinţii nu îi doresc şi deci habar nu au cum să se îngrijească de ei. Pentru asemenea oameni ar trebui să existe o singură alegere dară: sau să trăiască o viaţă egoistă plină de aşa-zis. romantism, sau să-şi accepte responsabilităţile care le limitează libertatea şi să albă copii pe care să-i îngrijească aşa cum se cuvine.

Lucrurile se înrăutăţesc, deoarece ideea dreptului de a continua alegerea unui partener se menţine şi după căsătorie. Legea sprijină divorţul, şi cine nu doreşte să continue căsătoria poate obţine divorţul fără nici o problemă. Dar chiar atunci când cuplurile decid să rămână căsătorite, cele din ţările dezvoltate au tendinţa de a nu respecta fidelitatea. Din contră, bărbatul sau femeia care rămân credincioşi soţului sau soţiei sunt consideraţi demodaţi. Trebuie să fii „sexy", să fii atrăgător pentru altă femeie sau alt băr­bat, nu pentru propriul partener, ci pentru alţii. Dacă nu eşti aşa, nu eşti considerat o persoană potrivită pentru lumea modernă.

Ideea de „atracţie oficială" este şi ea foarte nouă, pornind tot de la geniile răului care sunt producătorii. Ei sunt aceia care creează imaginea senzaţională a femeii „atrăgătoare" sau a bărbatului "atrăgător". De ce trebuie oare ca fiecare femeie sau fiecare bărbat să se străduiască din răsputeri să fie atrăgători, la fel ca prostitu­atele? De ce este nevoie ca femeia să-şi risipească energia, încercacînd să se conformeze cu înălţimea, talia, şoldurile şi picioarele din reţeta fabricanţilor de imagine oficială, care nu sunt decât marii pro­ducători? Oare noi nu avem propriul nostru creier pentru a raţiona şi a face o alegere adecvată? Dacă dispunem de libertate şi de inteligenţă, de ce să nu considerăm că indiferent ce corp ne-a dăruit Dumnezeu, el este mai mult decât suficient pentru nevoile noastre? Şi în afară de asta, de ce să râvnim ca oamenii să se dea în vânt după corpul nostru? Pentru foarte multe persoane, ideea că nu ar mai delecta privirile murdare aruncate de fiecare cuceritor de profe­sie, pare ca fiind foarte nelalocul ei deoarece, în mod surprinzător, toţi sunt teribil de încântaţi de acest joc din care lipseşte bucuria ade­vărată.

Ideea de a putea face o alegere nelimitată, a atins culmea in crearea materialelor pornografice. Am văzut cărţi care folosesc chiar copii, pentru a satisface sexualitatea perversă a unora. Deşi nu am avut curajul să le citesc, îmi dau seama că ele au o mare popularitate şi că aduc grămezi de bani atât editorilor cât şi autorilor, în momentul în care inocenţa însăşi este sacrificată pentru a potoli cele mai josnice şi mai egoiste pasiuni, este clar că societatea şi-a pierdut orice contact cu valorile tradiţionale care îi permit supravieţuirea. Trebuie să existe respect pentru căsătorie şi pentru inocenţa copiilor. Fiecare dintre noi ar trebui să fie conştient de importanţa vitală a scopului căsătoriei, care constă în protejarea inocenţei copiilor şi în ferirea lor de exploatare şi suprasolicitare. Dar în societatea modernă, părinţii nu sunt cu nimic mai buni decât huliganii furioşi şi bezmetici, respingând responsabilitatea de a oferi dragoste şi siguranţă. Neînţelegerea însemnătăţii vitale a căsătoriilor stabile a distrus aşa-zisele societăţi avansate în care părinţii nu pot dărui copiilor afecţiune, fiind prea prinşi în cursa lor după imaginea artificială creată de către producători. Copiii de vârstă fragedă sunt frustraţi în dorinţa lor de dragoste şi afecţiune şi încep să caute compania altor copii. în dorinţa lor disperată de iubire, ei intră de timpuriu în mocirla imoralităţii. Chiar şi mass-media, în spe­cial televiziunea, le alimentează creierul cu tot soiul de idei absurde despre importanţa sexului. într-o societate în care mass-media nu se preocupă de problema sexului, nu este nevoie de educaţia sexu­ală a copiilor în şcoli. Aşa ceva nu se face în India şi sper să nu se facă vreodată, pentru că nu este necesar. De ce să expunem inocenţa copiilor la şocul acestor idei traumatizante, care (cu excepţia cazurilor în care copiii au fost deja contaminaţi de sexuali­tatea şi de violenţa pe care văd la televizor sau video), pur şi sim­plu nu sunt necesare. Promovarea unor lucruri atât de periculoase la o vârstă atât de crudă, când copiii ar trebui să se bucure de viaţă şi de inocenţă, reprezintă un abuz al factorilor de educaţie. La vârstă fragedă de şapte sau opt ani, este prea curând şi prea nemilos să pui capăt frumuseţii inocenţei. Copiii, de fapt, nici nu sunt înzestraţi de natură să facă faţă aşa-ziselor realităţi ale vieţii, care li se inoculează agresiv în conştiinţă şi în existenţa lor atât de minunată, inocentă şi jucăuşă.

Modernismul a dat naştere în acest fel unei întregi generaţii de fiinţe umane care şi-au ruinat propria viaţă, au ruinat viaţa familiei lor şi au ruinat viaţa propriilor copii şi părinţi. Toate aceste surse, care prin tradiţie alimentează dragostea, au fost complet distruse. Acum, bunicile sunt prea ocupate ca să mai aibă grijă de nepoţi, pentru că ele „trebuie să meargă la coafor" şi „să arate tinere". Dacă nu arată tinere, ele vor fi considerate „depăşite", adică ieşite din cir­cuitul vieţii.

Nimeni, de pildă, nu te va lăsa să-ţi vezi liniştit de treburi, până nu te va trimite să-ţi dai capul pe mâna coaforului. Personal, eu nu merg niciodată la coafor. Foarte mulţi m-au considerat o femeie simplă, provenită dintr-o familie modestă. Dar când îi privesc pe toţi cei care au această părere, observ că deşi sunt de o vârstă cu mine, au faţa acoperită de riduri, au albit sau aproape au chelit. Treptat, şi-au pierdut tot farmecul, dulceaţa şi expresia plăcută, lată rezul­tatul saloanelor de înfrumuseţare.

Mai există şi o altă alegere, aceea de a-ţi face un lifting parţial sau total al feţei. Am văzut, la soţia unui preşedinte, un rânjet per­manent. Oricât m-am străduit, mi-a fost imposibil să înţeleg cum putea avea rânjetul acela, indiferent dacă râdea sau stătea serioasă. Mai târziu am descoperit că fusese în Elveţia, pentru un tratament de chirurgie estetică ce i-a dăruit acel rânjet pentru toată viaţa.

O persoană matură îşi dă seama că, odată cu înaintarea în vârstă, nu are de ales decât să îmbătrânească, rămânând însă, în acelaşi timp, plină de graţie, demnă şi senină. Dar materialismul s-a amplificat într-atîta în societate, încît chiar şi atunci când eşti cu un picior în groapă, trebuie să fii încredinţat că arăţi bine şi că faci jocul producătorilor. Chiar şi ultimul tău gest, va fi observat de către toţi, pentru a se convinge că ai rămas în ton cu moda şi te-ai menţinut modem.

Măreţul principiu al societăţii de consum în care ţi se multi­plică posibilităţile de alegere cu mare grijă, pentru a te stoarce de bani, este că trebuie să-ţi cheltuieşti întreaga energie pentru a vedea şi a fi văzut. Codul comportamentului ţi-a fost dictat chiar înainte de a începe să alegi.

Când am venit pentru prima oară la Londra, nu aveam paharele sau cupele potrivite pentru vin sau băuturi tari. Mi s-a spus, foarte clar, că n-o să ne vină nimeni în casă, dacă nu le vom oferi băuturi. în ciuda neplăcerii resimţite şi a lipsei de atracţie pen­tru vin şi alcool, mi-am dat seama că trebuie s-o facem şi pe asta. Aşa că l-am rugat pe soţul meu să se ocupe de băuturi, eu nefiind la înălţimea unei sarcini atât de pretenţioase. Ei a declarat că sunt o idealistă lipsită de simţ practic. Mai întâi de toate, a făcut rost de un dicţionar, ca să citească toate detaliile servirii vinului şi alcoolului, în general. Apoi am aflat că există nenumărate cărţi, scrise despre alcool şi despre feluritele pahare şi cupe necesare în acest scop. Am urmat un veritabil curs de iniţiere, după care am apelat la un prieten, pe care l-am luat cu noi, pentru a cumpăra numărul minim de pahare necesare pentru douăsprezece persoane. N-o să vă vină să credeţi! Asta se întâmplă în 1974, în Anglia, şi a trebuit să dăm peste 900 de lire sterline pentru a cumpăra un singur set de pahare deoarece trebuia să fie ceva foarte elegant şi deosebit. Am fost mirată că există atâtea sortimente costisitoare de pahare pentru diverse feluri de vinuri şi băuturi, în vreme ce în India ne descurcăm foarte bine cu un singur pahar de argint pentru fiecare musafir.

în plus, pentru cei care au băut câteva rânduri de pahare şi care abia dacă mai pot vedea ceva, ce rost are să le dai pahare de cristal atât de elegante şi de artistic lucrate? A fost o întreagă bătaie de cap să le spălăm, să le punem în ordinea cerută şi să ţinem minte la ce trebuie folosit fiecare din ele. în India, unde avem servi­tori, soţul meu nu ştia nici măcar să ducă tava, dar eu nefiind de acord să fac asta, el a trebuit să ducă tavă după tavă sus, în salon, unde stăteau şi beau musafirii. Deşi fuseseră invitaţi la dejun, câţiva dintre ei s-au rătăcit şi au sosit tocmai la ora patru, când a trebuit să le servim masa. Cu cât le turnam mai mult, cu atât beau mai mult, dar întotdeauna din paharul din care trebuia. După o oră nu mai erau lucizi, repetând mereu aceleaşi lucruri, dar oricum nu-i mai asculta nimeni.

Trebuie să admit că provin dintr-o familie care a fost întot­deauna împotriva alcoolului, dar până atunci nu mi-am dat seama cât de naivă şi nepregătită eram pentru a juca rolul unei gazde din Londra. Nu cunoşteam nici măcar culoarea băuturilor, sau cum tre­buia să le servesc. Aşa că i-am cerut soţului meu să oficieze această îndatorire "religioasă". Pentru a fi asistat în această sarcină măreaţă. a făcut rost de doi ospătari chinezi care, aşa cum s-a dovedit, au apărut ca o mare binecuvântare. Ei ştiau o grămadă de lucruri despre feluritele tipuri de alcool şi despre maniera în care trebuiau servite. A trebuit sa-i plătim foarte bine pentru priceperea şi iscusinţa lor. Au aruncat o privire la rezerva noastră de băuturi şi au constatat că este cu totul necorespunzătoare pentru numărul de musafiri invitaţi la masă. Au mai întocmit o listă lungă de alte arti­cole care ne lipseau. Soţul meu a trebuit să dea o fugă până la magazinul din apropiere, să cumpere câteva sticle de vin, de whisky „Ghivas Regal", precum şi toate cele cerute de ospătarii chinezi. Eram acum încredinţaţi că vom putea face faţă situaţiei. Cu toate acestea, atunci când au sosit oaspeţii şi s-au servit băuturile, ne-am găsit în faţa unei probleme pe care, din pricina ignoranţei noastre în ale băutului, nu o anticipasem. Unul dintre ei a cerut o băutură cu adaus de sos Worcester. în ceea ce mă priveşte, auzisem de un personaj din romanele lui P.G.Woodhouse, care avea un nume cu o pronunţie identică: Wooster. Dar acela nu era un sos. Oricum, pentru mâncarea noastră indiană nu avem nevoie de sos Worcester care, deci, ne lipsea cu desăvârşire din casă. Nici chiar experţii noştri ospătari chinezi nu îl puseseră pe listă. Ce puteam face? Soţul meu şi-a cerut scuze, dar musafirul cu pricina nu s-a arătat prea încântat. Până la urmă, a acceptat în silă o altă băutură dar, cupă puţină vreme, a devenit de-a dreptul bine dispus. Uneori, am resimţit agresiunea şi tulburarea provocată de solicitările insistente ale acestor oaspeţi nemanieraţi, care se purtau parcă ar fi avut din naştere dreptul să pretindă un anumit tip de băutură.

îmi este atât de dificil să înţeleg de ce aşa de mulţi oameni, aflaţi în fruntea afacerilor şi care desfăşoară pentru ţara lor activităţi pline de responsabilităţi, au acest obicei îngrozitor. El a devenit sin­gura cultură a ţărilor occidentale şi, dacă nu oferi musafirilor acest toxic, nu poţi avea cu ei nici o discuţie şi nici o relaţie. Necazul este că, o dată cu prezenţa alcoolului, discuţia poate deraia în stupidităţi fără şir, chiar şi în cercurile diplomatice. Sunt convinsă că spionii şi trădătorii din fiecare ţară se folosesc de „alegerea" băuturilor alcoolice, ca de o metodă de a ademeni oamenii, de a le amorţi simţurile pentru a scoate de la ei toate secretele. Alcoolul este un instrument foarte potrivit chiar şi pentru mituire sau corupere. Dacă ştii că unei persoane îi place o anumită băutură, este foarte uşor să-l câştigi."

Program Public, Shri Mataji Nirmala Devi, 11.06.85, Geneva, prima parte

" Ma plec in fata tuturor cautatorilor adevarului. Dar adevarul are doua aspecte: iluzia pe care o vedem poate sa arate ca adevarul, iar esenta iluziei poate sa aiba si ea aparenta adevarului. Insa cealalta parte este absoluta, si trebuie perceputa, trebuie experimentata la nivelul sistemului vostru nervos central. Nu este o proiectie mentala la care sa ne putem gandi, nici o fantezie emotionala, ci adevarul este ceea ce este si nu poate fi schimbat. Nu poate face compromisuri. Trebuie sa devenim noi umili pentru a cunoaste adevarul. Prin stiinta am descoperit atat de multe lucruri, avand umilinta ca n-am stiut pana acum. Indiferent ce cunoastem in exterior, de exemplu faptul ca arborele trebuie sa aiba radacini, tresarim pentru ca n-am stiut despre asta inainte. Prin urmare suntem conditionati sa vedem doar arborele, si nu ne putem face mintea sa inteleaga ca trebuie sa existe niste radacini ale lui.
Se poate spune ca oamenii au progresat in domeniul stiintific, tarile au progresat si s-au dezvoltat. Dar oamenii nu stiu ca, daca nu-si cauta radacinile, vor fi distrusi in intregime. Acum, cand ma aflu in fata voastra, nimeni nu trebuie sa creada cu orice pret, ca sunt aici pentru a va jigni; am venit aici pentru a va vorbi despre radacini, despre insusirile marete pe care le aveti in voi. Cunoastem atat de multe feluri de energie in jurul nostru, precum electricitatea, gravitatia din domeniul stiintific. Insa exista energii mai subtile in interiorul nostru, pe care trebuie sa incercam sa le intelegem cu aceeasi umilinta ca un om de stiinta.
Trebuie sa incercam sa intelegem cu ce probleme ne confruntam aici, in occident. Cineva din America m-a intrebat: " Ce-i rau in occident?". Trebuie sa vedem ce s-a petrecut cu noi in decursul evolutiei noastre. Atunci cand am progresat datorita dezvoltarii industriale, am dobandit un anumit caracter si un anumit sistem de valori. Industrializarea in sine este buna, dar nu exista discernamant privind momentul la care ea trebuie sa inceteze. De aceea, atunci cand ne ducem in tarile industrializate, ne gandim ca mancam chimicale, nu hrana. Trebuie mentinut echilibrul, dar cum anume? Prin cunoasterea radacinilor.
Prima problema pe care o simt la o minte occidentala e aceea ca e vorba de o fiinta pe mental. Capacitatea intelectuala i s-a dezvoltat dincolo de nivelul de echilibru. De exemplu in industrie, trebuie sa se produca in permanenta lucruri noi; de fiecare data cand vindem niste lucruri, trebuie sa existe o moda noua, altminteri masinaria se opreste. Tot asa, creierul nostru incepe sa produca lucruri noi. Asa sunt lucrurile facute de om. Prin intermediul proiectiilor mentale, incepem sa ne gandim tot timpul la ceva nou si apreciem tot ce apare nou. Trebuie sa adoptam ceea ce e nou, dar nu si ceva care este lipsit de orice valoare traditionala. De exemplu, ieri am intrebat: " ce este atat de deosebit la Freud, de ce il acceptati pe el si nu pe Jung? " Motivul invocat a fost acela ca el ne-a dat idei complet noi. Nu tot ce e nou e intotdeauna si bun. De exemplu, plasticul a fost candva nou, si stiti care sunt efectele utilizarii pe scara larga a plasticului. Daca acesta e adevarul in privinta materiei, cum ramane cu Spiritul?
Chiar si atunci cand cautam adevarul, incercam tot timpul sa gasim o metoda noua. Cred ca raul care a aparut sub forma falsilor guru este chiar rezultatul acestui tip de cerinta. Am spune ca, in India, cu doar saptezeci- o suta de ani in urma  a aparut brusc un val de idei noi privind cunoasterea radacinilor. Unele lucruri despre care se vorbeste nu sunt scrise nici in Vede, nici in Purane, si nici in vreo alta carte orientala despre cunoastere, nici in vreo carte scrisa dupa Cristos, precum Biblia, nici in Coranul lui Mohammed Sahib si nici in scrierile lui Zoroastru. N-au nici o legatura cu stravechile descoperiri privind radacinile. Astfel ca, in acelasi fel si noi am avut o problema de natura religioasa.
Sa luam de exemplu crestinismul. Cristos a venit pe acest pamant, dupa cum veti afla mai tarziu, pentru a crea in interiorul nostru o stare aparte de constiinta, aceea a Spiritului. El se gaseste in interiorul nostru, intr-un centru anume, pe care il numim Agnya, iar scrierile indiene Il descriu drept Mahavishnu. In forma lui cea mai pura, El exista ca Omkara, ca Logos. Doar atat se spune despre El in occident, potrivit cunoasterii occidentale dupa demersul mental; dar, de fapt mult mai multe s-au descoperit in filozofia indiana. Cristos nu poate fi inteles prin proiectie mentala, deoarece e mai presus de minte. El insusi a spus: " Trebuie sa va nasteti din nou."
Cand Nicodim a intrebat;" Cum adica sa te nasti din nou? Trebuie sa intru in pantecele mamei?'. " Nu" , a spus El, " tot ce se naste din carne, carne este, iar tu trebuie sa te nasti din Duhul Sfant".
Dar ce este Duhul Sfant? Cand i-a fost adresata aceasta intrebare episcopului de Canteburry- am vazut asta la televizor- el a spus" Sunt agnostic". Prin urmare interlocutorul i-a spus:" atunci ce cautati aici?"
El a raspuns: " Imi fac datoria."
Astfel ca interlocutorul a spus;" Bine, si eu imi fac datoria."- o intelegere reciproca intre doua proiectii mentale.
Duhul Sfant este reflectarea din interiorul vostru, este aceasta Kundalini. Nu, Kundalini pe care le-o aratati acum. Nu, nu, Kundalini din sacrum, pe care le-o aratati acum.
Aceasta Kundalini a fost descris atat de clar in atat de multe scripturi in India. In Biblie se spune ca" Voi aparea in fata voastra ca limbi de foc" . Acestia sunt centrii, iar acesta este Arborele Vietii despre care s-a scris. In Coran este descris drept Assas. Nicaieri, in nici una dintre aceste scrieri stravechi, nici macar pe timpul lui Kabir, cu aproape patru sute- cinci sute de ani in urma nimeni n-a afirmat ca aceasta Kundalini va produce vreo neplacere. Dar am constatat ca multi au scris ulterior carti despre Kundalini, si exista o carte foarte groasa, cam asa, in care am vazut cu surprindere descrierea despe Kundalini, realizata de un scriitor german conform careia ea va poate da fierbinteala, va poate genera boli, va poate face sa dansati, va poate face sa sariti.
Asadar asta este modalitatea prin care au incercat sa va conditioneze impotriva procesului evolutiv. Iar religiile care au aparut dupa marile incarnari au incercat aceeasi inselatorie. Pavel este cel care a demarat acest fel de conditionare, in Biblie. In realitate Pavel n-a avut nimic de a face cu Christos. Cum de apare el in Biblie, n-am inteles inca din frageda copilarie. Apoi s-a nascut ca Augustin, care a configurat religia, a organizat-o si a conditionat-o.Iar in zilele noastre, in mod surprinzator, oamenii pun la indoiala nasterea lui Christos, puterile Lui divine de a face miracole. Prin proiectiile lor mentale incearca sa demonstreze ca El a fost ca noi. Se mai spun si lucruri murdare despre El si mama Lui. E un iad pe care l-am creat cu proiectiile noastre mentale. Cum indraznim sa spunem aceste lucruri despre o personalitate mareata precum Christos? Egoul nostru e cel care ne-a facut atat de obraznici si de aroganti, incat ne pregatim propria distrugere punand la indoiala astfel de personalitati, care ne pot proteja efectiv si care ne pot calauzi in evolutia noastra.
Acesta este si el un rezultat al goanei dupa nou, deoarece cand mintea vrea sa descopere tot timpul ceva nou, se dezvolta egoul. De exemplu cand mergi in America, e mai bine sa intrebi cum se deschide robinetul de la baie, pentru ca fiecare robinet este diferit. S-ar putea sa apesi pe ceva si te poti trezi ud pana la piele, pentru ca vor ceva nou peste tot. Si le ia ore in sir sa decida ce fel de robinete sa cumpere. Daca urci intr-o masina, masina americana, e bine sa intrebi cum se deschide portiera, pentru ca, in caz de accident s-ar putea sa nu stii, se poate sa fie ceva nou.Aceasta putere de decizie a mers atat de departe incat oamenii arata efectiv ca niste copii tampiti.
De exemplu daca mergeti in Anglia, veti vedea persoane care folosesc culori ciudate, isi vopsesc parul in culori ciudate, si isi spun punkisti. Asa ca i-am intrebat pe unii dintre ei care au venit la programul nostru:" de ce va faceti asta? " Mi-au spus ca asta ii face pe oameni foarte atragatori. Mie imi pareau niste clovni , dar ei considerau ca pe toti ii atrage asta. Asa ca o a doua pacoste pe care o constat e aceeea ca vrem ca toti sa se simta atrasi de noi. Dar ce rost avea? E o preocupare lipssita de bucurie. Daca cineva e atras de noi, ce are acela de castigat sau ce castigam noi de pe urma lui? Nu reusesc sa inteleg. Dimpotriva, aveti necazuri. Vreau sa spun, ca, desigur, daca deveniti niste punkisti, puteti cheli. Sau poate va alegeti cu ceva probleme ale pielii capului.
Dar daca va miscati ochii tot timpul, ca sa vedeti dati sunt atrasi de voi, stiti cu ce va puteti alege? Cu boala asta, Alzheimer, care se manifesta acum si este o dementa timpurie. In prezent in America s-a descoperit ca o persoana din cinci incep sa sufere de nebunie inainte de 35 de ani- una din cinci, va puteti imagina? Asta am citi astazi in " Reader" s Digest" . Poate incepe, poate incepe. I se spune boala Alzheimer. Boala Alzheimer- o boala noua. Alzheimer sau asa ceva. Si se afirma ca daca ai trecut de 35, aceste lucruri incep sa se manifeste. Dar aceasta boala nu exista intr-o tara simpla ca India sau in alte tari unde lumea nu este atat de dezvoltata, incat sa trimita ocheade in jur. Din acest motiv, a spus Christos;" Sa nu aveti ochi adulteri". Si este atat de greu de crezut ca cei care se duc la biserica vor tocmai asta.
Imi pare rau ca trebuie sa vorbesc despre asta, dar o remarc oriunde ma duc  in occident. Este o boala ingrozitoare care acum iese incet la iveala. Pare a fi de mica importanta, dar nu, are urmari profunde. Ochii trebuie sa fie intr-atat de inocenti incat sa nu exprime nici o lacomie si nici un desfrau. Consider ca singura solutie este trezirea lui Kundalini si Realizarea, prin care Christos se trezeste in interiorul vostru, in sistemul nervos central. El se afla in Agnya chakra a voastra, care este chiar chiasma optica. Daca cineva nu are inocenta, chakra Agnya i se blocheaza. Iar aceasta este cea mai mare purificare de care avem nevoie in prezent. Imaginati-va, cei care afirma ca sunt crestini, aceste natiuni crestine, sunt tocmai cele care se indreapta impotriva lui Christos- este foarte surprinzator. Indiferent ce se predica - de exemplu, in India se spune ca in  fiecare om se afla Spiritul - dar intelectualii prostanaci ai Indiei sunt foarte preocupati de sistemul de caste. Astfel de intelectuali trebuie sa inteleaga ca nu-l pot intelectualiza pe Dumnezeu. Oamenilor nu le place cand le spun ca trebuie sa va purificati, ca sa deveniti o personalitate inocenta.
Problema occidentului de astazi este ca si-a pierdut valoarea in privinta purificarii. Purificarea nu se refera la corp, nu consta in a trai curat in exterior, nu se refera la modul in care te prezinti in exterior, ci este pe dinauntru. Procesul de distrugere nu se va produce de la exterior, ci noi insine ne faurim din interior in fiecare moment, propria distrugere. In 1972, cand am fost pentru prima oara in America, le-am spus: " Nu va luati dupa teoriile freudiene si nu va dedati perversiunilor absurde. Daca o faceti, riscati sa contractati o boala care va ucide intreaga natiune, si toate natiunile" . Si stiti ca s-a declansat epidemia de SIDA. O sa va bucurati afland ca, prin trezirea propriei Kundalini, puteti vindeca toate aceste boli, deoarece , atunci cand Kundalini se trezeste, cel mai important lucru care se petrece este ca s-a terminat cu tot ce-ati facut pana acum. Asta se intampla in fiecare chakra, dar mai ales la Agnya. La Agnya chakra, atunci cand ea deschide chakra Agnya, se trezzeste zeitatea numita Christos. Iar egoul si superegoul care ne-au transformat intr-un fel de structura similara unui ou, sunt spontan absorbite, caci Kundalini este o forta vie care va purifica in totalitate. Atunci credeti ca Isus Christos a murit pentru curatarea si purificarea noastra. A suferit si a fost rastignit pentru asta, ca sa poate patrunde in acel mic spatiu aflat intre ego si superego. 
Acum a venit timpul sa dovedim toate aceste mari incarnari si toate marile scripturi. Cand vorbim despre zeitati, oamenii raman consternati, pentru ca n-au mai auzit de asa ceva. Zeitatile sunt pietre de hotar, cei care au venit sa ne salveze, liderii. Au avut forta divina in interior  si, de fiecare data cand au venit pe acest pamant, au incercat sa ne dea o noua stare de constiinta.  De exemplu, putem incepe de la prima chakra; nu e nimic altceva decat locul unde s-a format carbonul din sistemul periodic al elementelor. Numai prin formarea carbonului a putut aparea chimia organica, prin care au rezultat aminoacizii, si apoi aminoacizii au generat viata. Prin procesele vii a aparut asa cum stiti, amiba, iar din amiba suntem azi fiinte umane.
Dar de ce nu ne gandim la motivul, la cauza pentru care am devenit fiinte umane? Avem oare ceva deosebit ca numai noi putem deveni fiinta umane? Si care e scopul vietii noastre? Numai acela de a va uita la ceas si a va pierde timpul cu jocuri de noroc? Pentru asta ne-am nascut - nu ca avem vreun respect pentru noi insine? A fi usuratic este un delict in ochii Divinului. Trebuie sa stiti ca sunteti personalitati foarte profunde. Priviti cele sapte niveluri construite in voi. Sunteti apogeul tuturor instrumentelor pe care vi le puteti imagina. Singurul lucru care trebuie sa vi se mai intample este ultimul impuls. Si odata ce aceasta  are loc, sunteti complet purificati, devenind apoi instrumentul adevarat. Dupa cum fiecare instrument trebuie sa fie conectat la sursa , tot asa si voi trebuie sa va conectati . Si atunci va dati seama cat de fantastici sunteti, cat de dinamici sunteti, ce puteri mari aveti. Dar nu este menit celor usuratici sau celor care nu au nici un respect pentru fiinta lor. Se intampla doar celor care cauta sincer si onest, care cauta cu adevarat si in mod cinstit. Asa ca e important sa stim ca, daca e sa fim cetateni ai taramului lui Dumnezeu, trebuie sa ne primim Realizarea
( www.realizareasinelui.ro) , Sinele nostru.
Buddha a ajuns la acest nivel si a spus:" Nu vorbiti despre Dumnezeu, vorbiti numai despre Sine". Chiar si Mahavira a spus acelasi lucru. Zen a mers chiar mai departe, spunand sa se vorbeasca numai de constiinta fara ganduri. Aceasta este prima stare de constiintacare se dobandeste la trezirea lui Kundalini, cea in care deveniti pe deplin constienti, fara ganduri. Ca atunci cand, privind un lac frumos, fara unduiri, vedeti intrega creatie din jur reflectata in oglinda lui, daruind bucuria deplina. Pana acum noi n-am stiut ce este bucuria, cea care n-are dualitate. Cunoastem fericirea, care nu este altceva decat o flatare a egoului, iar cand egoul se clatina putin, devenim nefericiti - aceasta este iluzia noastra.
Pentru a ajunge la realitate, trebuie sa fim Sinele, iar Sinele este dincolo de ego si superego. Atunci nu mai traiti cu termeni relativi, ci traiti cu absolutul . Ca atunci cand simtiti adierea racoroasa in palme, ca si cum s-a dat drumul la calculator si aveti o legatura cu Divinul. Chiar si cand intindeti palma pentru o intrebare,  puteti primi raspunsul sub forma unei adieri racoroase insemnand " da, foarte bine " sau ca adiere fierbinte insemnand  "rau". Dar s-ar putea sa va apara si basici daca incercati sa stati in preajma unei persoane posedate. Toate informatiile vin din inconstient, care a devenit acum constient la nivelul sistemului nervos central. 
Asta trebuie sa intelegeti fiecare ca inconstientul vostru a devenit- trebuie sa devina constient. Asa ca, indiferent ce informatie ati primit pana acum de la inconstient, este inteleasa pe deplin acum, in mod logic. 
Astfel ca primul lucru care se petrece la nivelul sistemului nervos central este acela ca deveniti constienti in plan colectiv. Nu este o proiectie mentala, ci deveniti. Aveti cunoasterea de sine, deoarece va cunoasteti centrii, atunci sunteti perfecti, intr-o perfecta stare de sanatate, intr-o bucurie deplina.
Aceasta a fost introducerea Sahaja Yoga. Saha inseamna " cu " , " ja" inseamna " nascut" - este spontan. Iar unire inseamna " unire" este semnificatia cuvantului yoga. Mai are un sens, care este yukti, insemnand  " trucul" Yukti. Mai inseamna " indemanare", cum sa manuiti aceasta putere, cand incepe sa curga prin voi, cum sa stiti totul despre ea. Deci trebuie decodificat. 
Toate acestea va apartin. Numai o lampa aprinsa poate aprinde o alta lampa. Nu exista vreo alta obligatie. Va apartine in intregime, trebuie s-o dobanditi si apoi s-o stabilizati. Totul trebuie sa fie gratuit, pentru ca este un dar al naturii este un proces viu, nu puteti plati pentru el. Nu-i puteti plati mamei Pamant pentru incoltirea semntei, ii platiti ceva? Cat le platim arborilor ca sa devina fructe? Natura nu intelege banii. La fel, nici Dumnezeu nu intelege banii. Dar pana acum am trait mereu platind pentru munca lui Dumnezeu. Mai ales in Elvetia, oamenii cred ca daca dau bani altor tari, infaptuiesc munca lui Dumnezeu. Saracia este creata de fiintele umane nu de Dumnezeu. O tara ca India traind sub ocupatie timp de trei sute de ani, ce e asa surprinzator ca saraceste? Asta arata ca dand bani nu infaptuiti munca lui Dumnezeu. Asta e o problema omeneasca creata de fiintele umane, solutionata de fiintele umane.
Munca lui Dumenzeu este compasiune pura: compasiune care nu vorbeste, care nu poapte fi pretuita in bani. Ea curge, emite si actioneaza pur si simplu. Nu asteapta nimic in schimb, nu poate fi stapanita, nu poate fi ucisa, nu are nevoie de nici o protectie- aceasta este munca lui Dumnezeu. Pentru ca- cine este celalat pentru Dumnezeu? Noi suntem parte integranta a fiintei Lui. Daca mana asta o ajuta pe cealalta unde-i binefacerea? Asa ca trebuie inteleasa diferenta dintre realitatea de a infaptui munca lui Dumnezeu si iluzie.
Divinul are insusirea de a va potoli setea, la fel ca apa. El va da lumina calauzitoare, va da puterea de a sta ferm pe calea dreapta, va da compasiunea care va face sa va bucurati de propriile virtuti , va da acea atractie  care va duce spree sferele mai inalte ale spiritului. El descopera toate perlele din oceanul iluziei. Va da pacea interior si din exterior si sunteti cufundati tot timpul in beatitudine. Este dreptul vostru sa aveti asta, trebuie sa aveti. De aceea va aflati aici - dar cu umilinta. E important- ca gest de buna cuviinta. Cand vi se da o medalie, inclinati capul. La fel, cand sunteti impodobiti cu asta, trebuie sa va plecati capul in fata Divinului. Cand audienta va aplauda, va ovationeaza, se ridica in picioare ovationand, actorul face o plecaciune si saluta audienta. Saluta audienta, da? In acelasi mod trebuie sa salutam si noi Divinul. Abandonam automat egoul nostru si conditionarile noastre. ........."

www.realizareasinelui.ro

Shri Mataji Nirmala Devi, Program Public, Bath , 1984

Shri Mataji Nirmala Devi in Romania 1995, Conferinta medicala Universitatea Ecologica Bucuresti

Devenind Lumina

SHri Mataji Nirmala Devi- Program Public 1989

Program Public Shri Mataji Nirmala Devi- Londra 1989

Meditatia Sahaja Yoga

 Acest articol se adreseaza acelora dintre dumneavoastra care, dupa ce au citit articolele de pe acest blog si s-au pus la curent cu multe informatii despre Sinele interior, despre Sahaja Yoga, doresc sa faca primii pasi in practica meditatiei. Cel mai bine ar fi sa incercati sa ajungeti la intalnirile noastre publice ale caror programe sunt afisate pe siteul www.sahajayoga.ro sau la Braila pe www.sahajayogabraila.blogspot.ro.
Dar daca programul si timpul nu va permit puteti incerca o meditatie online.
Meditatia se va face in fata pozei doamnei Shri Mataji Nirmala Devi , poza care emite vibratii ce vor permite ascensionarea energiei Kundalini. Este recomandat aprinderea unei candelute in fata pozei  deoarece focul  este un element pur va absorbi vibratiile negative din locul unde va aflati. Puteti aprinde si un betisor parfumat care sa va relaxeze. Asigurati-va ca nu va va deranja nimeni in decurs de 20-30 minute, asezati-va turceste pe jos cu palmele pe genunchi cu fata in sus, sau sezut pe un scaun sau un  fotoliu cu palmele deschise pe picioare.Relaxati-va si incercati sa meditati facand afirmatiile din schemele de mai jos.

 

Ramaneti in starea respectiva cu palmele pe genunchi cu fata in sus, lasati gandurile sa treaca, daca vine un gand iertati-l si lasati-l sa plece si ramaneti cu atentia deasupra capului la 5 -10 cm inaltime deasupra crestetului. 

Stati cateva minute si evaluati dupa aceea ce ati simtit.  Deasupra capului se poate simti asemeni unei brize racoroase sau mai caldute, in palme se pot simti vibratiile sub forma unor intepaturi usoare in degete , o briza calduroasa sau racoroasa. Este de preferat sa fie racoroasa. Meditati zilnic 10-15 minute pe zi si veti constata o stare de pace si calm si transformari interioare profunde. Va invitam sa meditati alaturi de noi si sa cunoasteti mai multe din aceasta imensa cultura care este cultura Spiritului .Va invitam sa va cunoasteti Sinele interior .

Meditatie Sahaja Yoga online - cursuri gratuite

 

Învăţaţi online Meditaţia Sahaja

Cursul online de Meditaţie Sahaja vă va purta într-o călătorie, în care veţi învăţa primii paşi către cea mai pură formă de meditaţie, Meditaţia Sahaja. Toată cunoaşterea şi experienţa sunt introduse prin meditaţii ghidate audio şi video. Toate imaginile, muzica şi sunetele din natură sunt astfel alese, încât să vă ajute şi să vă ofere un sentiment de pace.

Permiteţi meditaţiei să vă ajute la:

• Scăderea stressului şi anxietăţii
• Bucuria unei stări pline de pace a minţii
• Îmbunătăţirea sănătăţii în general
• Întărirea sistemului dv imunitar
• Creşterea motivaţiei
• Îmbunătăţirea atenţiei şi concentrării
• Alinarea bolilor şi afecţiunilor, cum ar fi migrene, insomnii, astmul, ADHD(deficienţe ale atenţiei) şi multe altele.

Caracteristicile cursului:

• Curs online format din 10 părţi
• Ghid de meditaţie
• Video Meditaţii
• Muzică pentru meditaţie
• Forum de suport
• Uşor de urmat şi GRATUIT
• Totul pentru dv ca să învăţaţi cum să meditaţi.


Dati click pe linkul de mai jos

Meditatie online gratuita 

Interviu cu Shri Mataji in Santa Cruz , 1983

Va recomand sa vizionati cu atentie acest interviu. Aveti rabdare sa depasiti introducerea, pana incepe propriuzis interviul.

Kahlil Gibran: Iisus - Fiul Omului

Faptele şi cuvintele Sale
aşa cum au fost ele consemnate
de cei care L-au cunoscut

Kahlil Gibran, autorul celebrei cãrti "Profetul", s-a nãscut în Liban, unde si-a petrecut primii 12 ani de viatã într-o regiune extraordinar de frumoasã. A emigrat în America împreunã cu pãrintii sãi în 1895. Dupã o perioadã de studii la Paris s-a întors în America si apoi s-a stabilit la New York unde si-a scris cea mai mare parte a operelor sale. Moare în 1931, la vârsta de 48 de ani.

Publicatã în anul 1928, dupã o perioadã de aproape 20 de ani în care a lucrat la ea, cartea Iisus- Fiul Omului reprezintã ultima operã de succes a lui Kahlil Gibran. Regãsim aici un portret al lui Iisus recompus ca un puzzle din mãrturiile celor care l-au cunoacut direct si care se ridicã la înãltimea descrierilor din evangheliile apocrife.

Luca:
 despre ipocriţi

Iisus îi dispreţuia şi îi batjocorea pe ipocriţi, iar furia Lui era precum o vijelie cumplită ce se năpustea asupra lor. Vocea Sa cădea ca un tunet în urechile lor şi doar frica cumplită era cea care le mai străbătea fiinţa.
Frica lor faţă de El i-a făcut să-i caute moartea; precum cârtiţele în pământul întunecat, aşa munceau ei să-i slăbească paşii, însă El nu se lăsa prins în capcanele lor şi mai mult decât atât, râdea de ei, căci ştia prea bine că spiritul nu poate fi înşelat şi nici nu poate fi dus în vreo prăpastie.
El oglindea sufletul fiecărui om şi îl cunoştea în adâncurile lui. Ii vedea pe cei leneşi şi pe cei neputincioşi şi pe aceia care se clatină sau cad pe marginea drumului ce duce către vârf.
Şi pe toţi aceştia îi compătimea şi chiar îi ridica la înălţimea Lui şi le purta poverile. Ba chiar mai mult decât atât, El poruncea ca slăbiciunea lor să se sprijine pe tăria Lui.
Nu judeca cu asprime pe mincinos, pe hoţ sau pe ucigaş, dar îl condamna cu vehemenţă pe ipocrit a cărui faţă e mascată şi a cărui mână e înmănuşată.
Adeseori m-am gândit adânc la inima Lui care-i ocroteşte pe toţi aceia care vin din tărâmul pierzaniei în sanctuarul ei, inimă care este totuşi închisă şi ferecată ipocritului.
Într-o zi, când ne odihneam împreună cu Iisus în Grădina Rodiilor, i-am spus: "Învăţătorule, păcătosul îşi găseşte iertarea şi mângâierea în Tine şi toate slăbiciunile şi neputinţele lui sunt vindecate; - numai ipocritul rămâne singur".
Şi El mi-a răspuns: "Ţi-ai ales bine cuvintele când ai vorbit despre slăbiciunea şi neputinţa păcătoşilor. Le iert slăbiciunile corpului şi neputinţele sufletului, căci neajunsurile s-au abătut peste ei prin strămoşii lor sau prin lăcomia semenilor lor.
Însă pe ipocrit nu-1 pot răbda, căci el însuşi pune un jug pe cel neprihănit şi pe cel ascultător.
Cei slabi, pe care tu îi numeşti păcătoşi, sunt precum puii care cad din cuib. Ipocritul este vulturul ce aşteaptă pe o stâncă, moartea victimei.
Cei slabi sunt ca nişte oameni rătăciţi în deşert, însă ipocritul nu este rătăcit. El ştie drumul, dar râde împreună cu nisipul şi cu vântul.
Din această cauză nu îl primesc la Mine".
Astfel a vorbit învăţătorul nostru şi nu 1-am înţeles atunci, dar acum îl înţeleg pe deplin.
Apoi ipocriţii pământului au ridicat mâinile asupra Lui şi L-au judecat; şi s-au crezut îndreptăţiţi în ceea ce au făcut. Ei au citat din legea lui Moise, în Sinedriu, ca mărturie împotriva Lui.
Şi ei, cei care încălcau legea la fiecare răsărit şi apus de soare, ei L-au condamnat la moarte..

Matei:
 Predica de pe Munte

Într-o zi, pe vremea secerişului, Iisus ne-a chemat pe noi, discipolii Lui şi pe alţi prieteni de-ai Săi, pe dealuri. Pământul era înmiresmat şi împodobit cu toate bijuteriile lui ca fiica unui rege la ospăţul nunţii ei. Iar cerul era mirele ei.
Când am ajuns sus, Iisus stătea în dumbrava de lauri. Ne-a spus:
„Aşezaţi-vă aici, liniştiţi-vă mintea şi acordaţi-vă inimile, căci am multe să vă spun".
Apoi ne-am întins în iarba împodobită cu toate florile verii. Iisus s-a aşezat în mijlocul nostru şi a spus:
"Binecuvântaţi sunt cei senini în spirit.
Binecuvântaţi sunt cei ce nu sunt stăpâniţi de averi, căci ei vor fi liberi.
Binecuvântaţi sunt cei ce nu-şi uită durerea şi în durerea lor îşi aşteaptă bucuria.
Binecuvântaţi sunt cei înfometaţi după adevăr şi frumuseţe, căci foamea lor le va aduce pâine şi setea lor le va aduce apă rece.
Binecuvântaţi sunt cei buni, căci ei vor fi mângâiaţi de propria lor bunătate.
Binecuvântaţi sunt cei cu inima pură, căci ei vor fi una cu Dumnezeu.
Binecuvântaţi   sunt  cei   iertători,   căci   ei   se   vor bucura de iertare.
Binecuvântaţi sunt făcătorii de pace, căci spiritul lor va sălăşlui deasupra luptei şi ei vor face din cimitir grădină.
Binecuvântaţi sunt cei hăituiţi, căci ei vor fi iuţi de picior şi înaripaţi.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci voi aţi descoperit împărăţia cerului înăuntrul vostru. Proorocii din vechime au fost persecutaţi când au cântat acea împărăţie. Şi voi de asemenea veţi fi persecutaţi. In aceasta stă onoarea şi răsplata voastră.
Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea şi-ar pierde gustul cum va mai fi sărată hrana inimii omului?
Voi sunteţi lumina lumii. Nu puneţi acea lumină sub obroc, ci mai degrabă lăsaţi-o să lumineze de pe vârful muntelui pentru toţi cei ce caută împărăţia lui Dumnezeu.
Nu vă gândiţi că am venit să distrug legile cărturarilor şi fariseilor, căci zilele mele printre voi sunt numărate şi cuvintele mele sunt măsurate şi n-am decât ceasuri pentru a împlini o altă lege şi a revela un nou legământ cu Dumnezeu.
Vi s-a spus că nu trebuie să ucideţi, dar eu vă spun vouă că nu trebuie să vă mâniaţi fără o cauză dreaptă.
Aţi fost învăţaţi de strămoşi să vă aduceţi viţelul şi porumbelul la templu şi să-i ucideţi pe altar pentru ca Dumnezeu să-şi hrănească nările cu mirosul grăsimii lor şi astfel să puteţi fi iertaţi  de greşelile voastre.
Dar eu vă spun vouă: puteţi să-i oferiţi oare lui Dumnezeu ceea ce Ii aparţine încă de la începuturi sau puteţi să-L împăcaţi pe Acela al cărui tron este deasupra adâncului tăcut şi ale cărui braţe înconjoară spaţiul?
Mai bine, caută-ţi fratele şi împacă-te cu el înainte de a te duce la templu şi fii plin de iubire faţă de aproapele tău, căci în sufletul acestor fapte Dumnezeu clădeşte un templu ce nu va putea fi distrus şi în inima lor El ridică un altar ce nu va pieri niciodată.
Vi s-a spus: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Dar eu vă spun vouă: "Nu vă opuneţi răului, căci împotrivirea este hrana răului şi îl face pe acesta şi mai puternic. Numai cei slabi se răzbună. Cei puternici în suflet iartă şi este o onoare pentru cei loviţi să aleagă iertarea, căci numai copacul plin de fructe este scuturat sau lovit cu pietre pentru a hrăni".
Nu vă gândiţi la ziua de mâine, ci mai curând contemplaţi adânc ziua de azi, căci este de ajuns pentru azi miracolul zilei.
Nu vă preocupaţi de voi înşivă atunci când dăruiţi, căci oricine dăruieşte de la Tatăl primeşte şi cu cât va da mai mult, cu mult mai mult va primi.
Dar fiţi atenţi la cât e necesar să dăruiţi şi fiecăruia să-i daţi atât cât are nevoie, căci nici Tatăl nu dă sare celui însetat, nici pietre celui înfometat, nici lapte celui înţărcat.
Nu daţi ceea ce-i sfânt la câini şi nici nu aruncaţi perle înaintea porcilor, căci cu aceste daruri vă bateţi joc de ei şi ei la rândul lor îşi vor bate joc de darurile voastre şi în ura lor vă vor distruge cu bucurie.
Nu strângeţi comori care sunt trecătoare sau pe care hoţii le pot fura, ci mai curând adunaţi Comori ce nu pier şi nu pot fi furate şi a căror frumuseţe se înteţeşte când nenumăraţi ochi o privesc.
Căci acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.
Vi s-a spus că ucigaşul trebuie dat săbiei, că hoţul trebuie crucificat şi prostituata ucisă cu pietre. Dar eu vă spun vouă că nu sunteţi eliberaţi de faptele rele ale ucigaşului, hoţului sau prostituatei şi când voi îi pedepsiţi trupeşte, propriul vostru suflet este în întuneric.
Cu adevărat, nici o crimă nu este comisă de un singur bărbat sau de o singură femeie. Toate crimele sunt comise de toţi. Şi cel care îşi plăteşte pedeapsa poate că a rupt o verigă din lanţul care atârna la propriile voastre glezne. Poate că plăteşte cu propria lui durere preţul pentru bucuria voastră trecătoare."
Astfel ne-a vorbit Iisus şi eu am simţit o dorinţă fierbinte de a îngenunchea în faţa Lui şi de a-L venera, însă în timiditatea mea nu am îndrăznit nici să fac vreo mişcare, nici să spun vreun cuvânt.
Dar la sfârşit am îndrăznit şi i-am spus: "Aş vrea să mă rog în acest moment, însă limba îmi este grea. Învaţă-mă, Maestrul meu, să mă rog."
Şi Iisus a spus: "Când vrei să te rogi, lasă dorul cel mai adânc să-ţi rostească cuvintele. Acum dorul meu este să mă rog astfel:
Tatăl nostru în cer şi pe pământ, sfânt este numele Tău.
Facă-se voia Ta în noi precum pretutindeni,
Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea Ta îndestulătoare.
Şi în compasiunea Ta iartă-ne şi înalţă-ne pentru a ne ierta unul pe altul.
Călăuzeşte-ne către Tine şi întinde mâna Ta către noi când rătăcim în întuneric,
Căci a Ta este împărăţia şi în Tine este puterea şi împlinirea noastră."

Se făcuse seară. Iisus a coborât dealurile şi noi toţi L-am urmat. Şi cum mergeam în urma Lui, repetam rugăciunea spusă de El şi rememoram tot ceea ce ne spusese, căci ştiam că acele cuvinte ce au căzut ca fulgii asupra noastră, în acea zi, trebuiau aşezate şi crescute cu fermitate, precum cristalele. Şi mai ştiam că acele aripi ce au fluturat deasupra capetelor noastre, trebuiau să zdruncine pământul precum nişte copite de fier.

Ioan, fiul lui Zebedeu:
 despre diferitele nume ale lui Iisus

Fără îndoială că aţi băgat de seamă că Iisus era numit în multe feluri. Unii îi spuneau Cristos, alţii Cuvântul, alţii Nazarineanul şi alţii Il numeau Fiul Omului.
Am să încerc să clarific aceste nume în lumina în care ele mi s-au descoperit.
Cristosul, Acela care există de la începutul vremurilor, este flacăra lui Dumnezeu care sălăşluieşte în spiritul omului. El este respiraţia vieţii care ne vizitează şi a luat ea însăşi un corp precum corpurile noastre.
El este voinţa lui Dumnezeu.
El este primul Cuvânt, Logosul, care vorbeşte cu vocile noastre şi trăieşte în urechile noastre pentru a-1 băga de seamă şi pentru a-L înţelege.
Şi Cuvântul Stăpânului nostru Dumnezeu a clădit o casă din carne şi oase şi s-a făcut om ca tine şi ca mine.
Căci noi nu putem auzi cântecul suflului cel fără corp, nici nu putem vedea eul nostru mai profund umblând diafan, fără de trup.
De multe ori Cristosul a venit în lume şi a străbătut multe pământuri şi întotdeauna a fost considerat un străin şi un nebun.
Şi cu toate acestea, sunetul vocii Lui nu a răsunat niciodată în gol, căci sufletul omului păstrează ceea ce mintea nu are grijă să păstreze.
Acesta este Cristosul cel mai tainic şi culmea, care merge cu omul către eternitate.
Oare nu aţi auzit de El la răscrucile de drumuri ale Indiei, pe pământul Magilor sau în nisipurile Egiptului?
Şi aici în nordul ţării, barzii voştri din vechime au cântat despre Prometeu, cel ce a adus focul, cel care a fost dorinţa omului împlinită şi speranţa descătuşată; şi despre Orfeu care a venit să învie spiritul în fiară şi în om, cu vocea şi cu lira sa.
Ştiţi sau nu ştiţi despre regele Mitra şi despre Zoroastru, profetul persanilor, care s-a trezit din somnul adânc al omului şi veghează la patul viselor noastre?
Noi înşine am devenit unşi când ne-am întâlnit în Templul Invizibil o dată la fiecare 1000 de ani. Apoi a venit Unul şi s-a întrupat şi la venirea Lui tăcerea noastră s-a transformat în cântec.
Şi totuşi, urechile noastre nu s-au întors întotdeauna să asculte şi nici ochii noştri să vadă.
Iisus din Nazaret a fost un om. El s-a născut şi a crescut la fel ca noi, iar mama şi tatăl Lui au fost ca şi părinţii noştri.
Dar Cristosul, Cuvântul care a fost la începuturi, Spiritul, s-a revărsat în Iisus şi a fost cu El.
Şi Spiritul a fost mâna pricepută a Domnului, iar Iisus a fost harpa.
Spiritul a fost psalmul şi Iisus ritmul acestuia.
Iar Iisus, Omul din Nazaret, a fost gazda şi glasul Cristosului, care a mers cu noi sub razele soarelui şi ne-a numit prietenii Lui.
In acele zile dealurile şi câmpiile Galileii au auzit numai vocea Lui. Pe atunci eu eram tânăr. I-am auzit chemarea şi am păşit pe calea Sa.
Îl urmam pentru a auzi cuvintele Cristosului de pe buzele lui Iisus din Galileea.
Acum veţi şti de ce unii dintre noi îl numeau Fiul Omului.
El însuşi a dorit să fie numit astfel, căci ştia după ce era înfometat şi însetat omul şi îl vedea căutându-şi esenţa fiinţei sale.
Fiul Omului a fost Cristos cel Milostiv, care este cu noi toţi.
El a fost Iisus din Nazaret care îşi va conduce fraţii către Cel Uns şi chiar către Cuvântul care a fost la început cu Dumnezeu.
În inima mea sălăşluieşte Iisus din Galileea, Omul de deasupra oamenilor, Poetul ce a făcut din noi toţi poeţi, Spiritul ce bate la uşa noastră ca noi să ne trezim şi să ne ridicăm şi să păşim pentru a întâmpina adevărul, goi şi nestânjeniţi.

Iosif din Arimateea:
despre ţelurile fundamentale ale lui Iisus

Ştiu că doriţi să cunoaşteţi ţelul fundamental al lui Iisus. Eu vă voi povesti cu bucurie aceasta, însă nimeni nu poate atinge cu degetele viaţa din vinul binecuvântat, nici nu poate vedea seva ce hrăneşte ramurile.
Şi cu toate că am mâncat strugurii şi am gustat vinul cel ales, nu pot cuprinde în cuvinte totul.
Pot doar să vă povestesc ce ştiu despre El.
Învăţătorul şi Preaiubitul nostru a trăit doar trei anotimpuri ale profetului. Acestea au fost primăvara cântecului Lui, vara extazului Său şi toamna patimii Sale. Şi fiecare anotimp a ţinut 1000 de ani.
Primăvara cântecului Său s-a depănat în Galileea. Acolo El şi-a adunat fiinţele iubite în jurul Său şi tot acolo, pe ţărmurile lacului albastru, a vorbit pentru prima oară despre Dumnezeu Tatăl şi despre iertarea şi libertatea noastră.
Lângă lacul Galileii ne-am pierdut pe noi înşine pentru a regăsi drumul spre Tatăl Ceresc. O, Doamne, acea   pierdere   neînsemnată   s-a   transformat   într-un asemenea triumf l
Acolo îngerii ne-au cântat la ureche şi ne-au rugat să părăsim pământul sterp pentru grădina dorinţei pure a Inimii.
El ne-a vorbit despre câmpii şi păşuni înverzite, despre dealurile din Liban unde crinii albi trăiesc nepăsători la caravanele ce trec prin praful văilor. Ne-a vorbit despre trandafirul sălbatic ce zâmbeşte în soare şi îşi dăruieşte mireasma trecătoare tuturor.
Şi ne-a spus: "Crinii şi trandafirii sălbatici trăiesc numai o zi şi totuşi acea zi este eternitatea gustată în libertate."
Într-o seară, cum stăteam pe marginea apei, ne-a spus:'"Priviţi pârâul şi ascultaţi-i muzica. Mereu şi mereu el va căuta marea. Şi îşi cântă misterul din miez de noapte în miez de noapte. Voi îl căutaţi pe Tatăl Ceresc precum pârâul caută marea".
Apoi a venit vara extazului Său şi căldura iubirii Sale s-a revărsat asupra noastră. Nu a vorbit despre nimic altceva decât despre "celălalt" - aproapele, tovarăşul de drum, străinul şi tovarăşul de joacă al copilăriei noastre.
Ne-a vorbit despre călătorul ce a pornit din est spre Egipt, despre plugarul ce se întoarce acasă pe înserate cu boul său, despre musafirul adus de amurg, întâmplător, la uşa noastră.
Şi ne-a spus: "Aproapele tău este eu-1 tău necunoscut ce a căpătat formă. Faţa lui va fi reflectată în apele tale liniştite şi dacă vei privi stăruitor acolo îţi vei vedea propria înfăţişare.
Iar dacă îl vei asculta noaptea, îl vei auzi vorbind şi cuvintele lui vor fi tremurul propriei tale inimi.
Poartă-te cu aproapele tău precum ai vrea să se poarte el cu tine.
Aceasta este legea mea şi am să v-o spun vouă şi copiilor voştri şi copiilor copiilor voştri până când timpul se va scurge şi generaţiile nu vor mai fi."
Şi într-o altă zi El ne-a zis: "Nu veţi fi niciodată doar voi înşivă. Voi existaţi în faptele altor oameni, iar ei, cu toate că nu ştiu, sunt cu voi în toate zilele.
Ei nu vor comite o nelegiuire fără ca mâna voastră să nu fie şi ea împreună cu mâinile lor.
Ei nu vor cădea dacă nu veţi cădea de asemenea voi şi nu se vor ridica dacă voi nu vă veţi ridica împreună cu ei.
Drumul lor către altar este drumul vostru, iar când ei caută tărâmul pierzaniei şi voi îl căutaţi de asemenea împreună cu ei.
Tu şi aproapele tău sunteţi două seminţe sădite în câmp. Împreună creşteţi şi împreună vă veţi legăna în bătaia vântului. Şi nici unul dintre voi nu-şi revendică stăpânirea câmpului, căci o sămânţă pe drumul ei spre creştere nu-şi pretinde nici măcar propriul extaz.
Azi sunt cu voi. Mâine mă voi îndrepta spre vest, dar până voi pleca vă spun că aproapele vostru este necunoscutul din voi ce a căpătat o formă. Căutaţi-1 în dragoste dacă vreţi să vă cunoaşteţi pe voi înşivă, căci numai printr-o astfel de cunoaştere veţi deveni fraţii mei".
Apoi a sosit toamna patimilor Sale.
Şi ne-a vorbit despre libertate întocmai ca atunci, în Galileea, în primăvara cântecului Său, însă acum cuvintele Lui căutau înţelegerea noastră mai adâncă.
Ne-a vorbit despre frunze care cântă numai atunci când sunt bătute de vânt, despre om ca fiind o cupă pe care îngerul păzitor al zilei o umple spre a potoli setea unui alt înger. Şi chiar dacă este goală sau plină, acea cupă tot va sta cristalină la masa Celui Prea înalt.
El a spus: "Tu eşti cupa şi tu eşti vinul. Bea-te pe tine însuţi până la drojdie; sau altfel aminteşte-ţi de mine şi setea ţi se va potoli".
Şi în drumul nostru către sud el a mai spus: "Ierusalime ce stai trufaş pe culme, vei coborî în adâncurile Jahanumului, Valea cea neagră, iar în mijlocul pustiirii tale, eu singur voi rămâne în picioare.
Templul se va face praf, iar în jurul porticului veţi auzi plânsetele văduvelor şi ale orfanilor, în disperarea lor de a scăpa, oamenii nu vor mai cunoaşte chipurile fraţilor lor, căci teama îi va cuprinde pe toţi.
Dar chiar şi atunci, dacă doi dintre voi se vor întâlni şi vor rosti numele meu şi vor privi către vest, mă vor vedea şi din nou aceste cuvinte ale mele vă vor răsuna în urechi".
Iar când am ajuns pe dealul Betaniei, El ne-a spus: "Haideţi să mergem la Ierusalim. Oraşul ne aşteaptă. Voi intra pe poartă călare pe un asin şi voi vorbi mulţimilor.
Acolo, mulţi sunt cei ce m-ar vrea în lanţuri şi mulţi sunt cei ce mi-ar stinge focul, dar în moartea Mea voi veţi găsi viaţa şi veţi fi liberi.
Ei îmi vor răsuflarea care se mişcă între minte şi inimă. Precum rândunica ce zboară între câmp şi cuibul ei. Dar răsuflarea mea deja le-a scăpat şi ei nu mă vor birui.
Zidurile pe care Tatăl Ceresc le-a ridicat împrejurul Meu nu se vor prăbuşi niciodată, iar moşia pe care El a tăcut-o sacră nu va fi profanată niciodată.
Când se va crăpa de ziuă, soarele îmi va încorona capul şi voi fi cu voi pentru a face faţă acelei zile. Acea zi va fi lungă şi lumea nu va vedea înserarea.
Cărturarii şi fariseii spun că pământul este însetat după sângele Meu. Voi stinge setea pământului, dar din picăturile sângelui meu vor răsări stejari şi arţari, iar vântul de est va purta ghindele către alte pământuri."
Apoi El a spus: "Iudeea va avea un rege şi se va ridica împotriva legiunilor romane.
Insă nu Eu voi fi regele Iudeii. Diademele Sionului au fost făurite pentru frunţi neînsemnate, iar inelul lui Solomon este mic pentru acest deget.
Priviţi-mi mâna. Nu vedeţi că este prea puternică să ţină un sceptru şi prea plină de forţă pentru a mânui o sabie obişnuită?
Nu, nu-i voi conduce pe sirieni împotriva romanilor. Dar voi, cu cuvintele mele, veţi trezi acel oraş şi spiritul meu va vorbi despre un al doilea început.
Cuvintele mele vor fi o armată invizibilă, formată din care şi cai, iar Eu îi voi birui pe preoţii Ierusalimului şi pe Cezar fără lănci şi topoare. Nu mă voi sui pe un tron unde sclavii au stat şi au guvernat peste alţi sclavi şi nici nu mă voi răzvrăti împotriva fiilor Italiei, dar voi fi o vijelie pe cerul lor şi un cântec în sufletul lor. Şi ei îşi vor aminti de Mine şi mă vor numi Iisus cel Uns".
Aceste lucruri le-a spus Iisus înainte de a intra în oraşul Ierusalim şi cuvintele Lui mi s-au întipărit în suflet de parcă ar fi fost sculptate cu dalta.

Nathaniel:
Iisus nu a fost un om slab şi supus

Se spunea că Iisus din Nazaret a fost umil şi blând. Şi se mai spunea că deşi era drept şi cinstit, El era 'neputincios. A fost luat adeseori drept puternic şi dârz, şi părea, în faţa unor oameni ai stăpânirii, precum un miel printre lei.
Dar eu vă spun că Iisus avea putere asupra oamenilor şi îşi cunoştea puterea pe deplin. Şi aceea putere şi-a vestit-o printre dealurile Galileii şi în oraşele Iudeii şi ale Feniciei.
Ce om supus şi moale ar spune: "Eu sunt viaţa şi eu sunt calea către Adevăr"?
Ce om sfios şi modest ar spune: "Eu sunt în Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Tatăl este în mine"?
Ce om inconştient de propria lui putere ar spune: "Cel ce nu crede în Mine, nu crede nici în această viaţă şi nici în viaţa veşnică"?
Ce om nesigur de ziua de mâine ar declara: "Lumea voastră va trece şi nu va rămâne decât cenuşă în vânt, dar cuvintele mele nu vor trece"?
Era oare El nesigur de El însuşi când le spunea celor ce îl luau drept un păcătos: "Cel ce este fără de păcat să arunce primul piatra"?
S-a temut El oare de stăpânire atunci când i-a gonit pe cămătari din curtea templului, deşi aceştia erau acolo cu îngăduinţa preoţilor?
Avea El oare aripile tăiate când a strigat: "Împărăţia Mea este deasupra tuturor împărăţiilor pământului"?
Căuta El oare adăpost în cuvinte când a spus din nou şi din nou: "Distrugeţi acest templu şi îl voi reclădi în trei zile"?
A fost El oare un laş când i-a arătat cu degetul pe stăpânitori şi i-a numit: "mincinoşi, josnici, mârşavi şi degeneraţi"? Nu era suficientă îndrăzneală în acest om când a spus astfel de lucruri celor ce guvernau Iudeea? Poate fi El considerat supus, sfios şi temător?
Nul Vulturul nu-şi face cuibul într-o salcie plângătoare şi leul nu-şi caută ascunzătoarea printre ferigi.
Mi-e silă când îi aud pe cei laşi spunând despre Iisus că a fost slab şi supus, când de fapt prin aceasta ei îşi confirmă propria lor laşitate. Şi mi-e silă şi când îi aud pe cei asupriţi ce-şi caută alinarea spunând că Iisus a fost un vierme, strălucind alături de ei.
Da, inima mea este scârbită de astfel de oameni. Eu îl voi susţine şi voi predica despre Iisus - luptătorul cel puternic al cărui suflet mare este de neînfrânt.

Raşela, o discipolă a lui Iisus:
Despre Iisus, visul şi omul

Deseori m-am întrebat dacă Iisus este un om în carne şi oase precum noi înşine sau doar un gând din minte neînsoţit de trup, ori o idee care încununează viziunea umană.
Adeseori mi se pare că El nu a fost decât un vis visat de nenumăraţi bărbaţi şi femei în acelaşi timp, într-un somn mai adânc decât somnul şi într-un răsărit mai senin decât toate răsăriturile. Şi se pare că descriindu-ne visul, unii către ceilalţi, noi am început să îl luăm ca pe o realitate care într-adevăr s-a ţesut sub ochii noştri. Şi că în dorinţa noastră de a dărui un trup fanteziei noastre şi o voce dorinţelor noastre profunde, noi am creat o substanţă din propria noastră substanţă.
Dar cu adevărat, El nu a fost un vis, căci noi L-am cunoscut în carne şi oase timp de trei ani şi L-am privit cu ochii noştri deschişi în marea revărsare a miezului de zi. I-am atins mâinile şi L-am urmat dintr-un loc în altul. I-am ascultat predicile şi am fost martorii faptelor Lui. Credeţi că noi înşine am fost un gând căutând un gând mai înalt sau un vis în tărâmul viselor? Marile momente întotdeauna par străine vieţilor de zi cu zi, însă natura lor poate că este înrădăcinată în natura noastră. Cu toate acestea, ele apar spontan şi venirea lor este neaşteptată şi tot bruscă este şi trecerea lor. Insă durata lor adevărată se întinde peste ani şi peste generaţii.
Iisus din Nazaret a fost El însuşi un asemenea mare moment. Acel bărbat ai cărui tată şi mamă şi fraţi noi îi cunoaştem a fost El însuşi un miracol făurit în Iudeea. Da, toate miracolele Lui, dacă ar fi să I le punem la picioare, nu s-ar ridica mai sus de gleznele Sale şi toate râurile acestor ani nu vor putea duce mai departe amintirea noastră despre El.
A fost un munte arzând în noapte şi în acelaşi timp a fost o lumină blândă dincolo de dealuri. El a fost o furtună în ceruri şi în acelaşi timp a fost un murmur în ceaţa zorilor.
El a fost un torent revărsându-se din înălţimi către câmpii pentru a distruge toate lucrurile în calea Lui şi în acelaşi timp a fost precum râsul copiilor.
În fiecare an aşteptam primăvara pentru a vizita această vale, aşteptam crinii şi ciclamele în speranţa că mă voi înveseli odată cu primăvara şi totuşi nu reuşeam. Şi de fiecare dată sufletul meu era plin de tristeţe, însă când Iisus a venit în anotimpurile mele, El a fost cu adevărat o primăvară şi în El a fost promisiunea tuturor anilor care au urmat. El mi-a umplut inima cu bucurie şi am crescut sfioasă în lumina venirii Sale precum violetele. Iar acum vremurile schimbătoare ale lumii, nu ale noastre, încă nu vor putea şterge frumuseţea Lui din această lume a noastră. Nu, Iisus nu a fost o fantomă sau o concepţie a poeţilor. El a fost om ca mine şi ca tine, dar numai în ceea ce priveşte înfăţişarea, atingerea, auzul; în toate celelalte, El nu era ca noi. Iisus era un om al fericirii, al bucuriei; şi pe drumul bucuriei El a întâlnit durerile tuturor oamenilor şi de pe înaltele bolte ale durerii patimilor Sale, El a privit bucuria tuturor oamenilor.
Iisus vedea lucruri pe care noi nu le vedeam şi auzea voci pe care noi nu le auzeam şi vorbea ca şi când ar fi făcut-o unor mulţimi invizibile. Şi de multe ori vorbea prin noi generaţiilor încă nenăscute. Iisus era adeseori singur; era printre noi şi totuşi nu era cu noi. Era pe pământ şi totuşi era al cerului. Şi poate că numai în solitudinea noastră noi putem vizita pământul solitudinii Sale. Iisus ne-a iubit cu o iubire plină de tandreţe. Inima lui era precum un teasc. Şi tu şi eu ne puteam apropia de El cu o cupă ca să bem de acolo.
Un singur lucru nu-1 înţelegeam la Iisus. El putea să-şi înveselească ascultătorii, putea să le spună glume şi să se joace cu cuvintele, să râdă împreună cu toţi, cu toată inima Lui, chiar şi atunci când în ochii Lui erau depărtări şi în vocea Sa tristeţi. Dar acum înţeleg.
Adeseori m-am gândit la pământ ca la o mamă rămasă grea cu primul ei copil. Când Iisus s-a născut, El a fost Primul ei copil, iar când a murit, El a fost primul om care ^a murit căci nu vi s-a părut, în acea vineri întunecată, că Pământul a amuţit şi că cerurile se războiau cu cerurile? Şi nu aţi simţit, atunci când faţa Lui a dispărut privirilor noastre, ca şi când noi nu am fi fost nimic altceva decât amintiri în ceaţă?

Una dintre Marii:
 despre tristeţea şi despre zâmbetul lui

Capul Lui era întotdeauna semeţ şi flăcările lui Dumnezeu erau în ochii Săi.
Iisus era adesea trist, dar tristeţea Lui era arătată cu tandreţe acelora aflaţi în suferinţă şi cu prietenie celor singuri.
Când El zâmbea, zâmbetul Lui era precum nostalgia acelora care se mistuie de dorul necunoscutului. Era precum pulberea stelelor căzând pe pleoapele copiilor. Şi era precum o bucăţică de pâine într-o gură înfometată.
Iisus era trist şi cu toate acestea era o tristeţe ce îi apărea pe buze şi devenea zâmbet.
Era precum un voal auriu în pădure când toamna se lasă în lume, iar uneori părea precum lumina lunii pe ţărmurile lacului.
El zâmbea ca şi cum buzele lui ar cânta la sărbătoarea nunţii.
Şi cu toate acestea, avea tristeţea celui preaînaripat care nu se va înălţa în zbor deasupra tovarăşului lui.

Rumanous, un poet grec:
 despre Iisus, poetul

Iisus era un poet. El vedea ceea ce noi nu vedeam şi auzea ceea ce noi nu auzeam. Cuvintele noastre nerostite erau pe buzele Lui, iar degetele Sale atingeau ceea ce noi nu puteam atinge.
Din inima lui zburau nenumărate păsări cântătoare către nord şi către sud, iar florile mici de pe culmile dealurilor îi întârziau paşii către ceruri.
Adeseori L-am văzut aplecându-se pentru a atinge firele de iarbă şi în inima mea parcă îl auzeam spunând: "Micuţe lucruri verzi, voi veţi fi cu Mine în împărăţia Mea precum stejarii din Besan şi cedrii din Liban".
Iisus iubea toate lucrurile pline de frumuseţe şi feţele serioase ale copiilor şi smirna şi tămâia din sud.
El iubea o rodie sau o cupă de vin oferită Lui din bunătate. Nu avea importanţă dacă îi era dăruită de un străin dintr-un han sau de o gazdă bogată.
Şi iubea migdalii înfloriţi. L-am văzut strângându-i în braţe şi acoperindu-şi faţa cu petalele lor ca şi cum ar fi îmbrăţişat cu toată iubirea Lui toţi copacii din lume.
El cunoştea marea şi cerurile; şi ne-a vorbit despre perle ce luminează cu o lumină nepământeană şi despre stele care sunt dincolo de noaptea noastră.
El cunoştea munţii precum vulturii, şi văile precum râurile şi pârâurile. Şi era un deşert în liniştea Lui şi ₀ grădină în cuvântarea Lui.
Da, El era un poet a cărui inimă îşi găsise lăcaş dincolo de înălţimi, şi cântecele Sale, deşi erau cântate pentru urechile noastre, erau cântate de asemenea şi pentru alte urechi, şi pentru oameni dintr-un alt tărâm unde viaţa este pentru totdeauna tânără şi timpul este un continuu răsărit.
Odată m-am considerat la rândul meu poet, dar atunci când am stat înaintea Lui în Betania, am înţeles ce simte cel ce stăpâneşte un instrument cu o singură coardă când se află înaintea unuia care stăpâneşte toate instrumentele. Căci în vocea Lui erau râsul tunetului, lacrimile ploii şi dansul plin de fericire al copacilor în vânt.
Şi întrucât am ştiut că lira mea are doar o singură coardă şi că vocea mea nu ţese nici amintirile de ieri, nici speranţele de mâine, mi-am lăsat la o parte lira şi am devenit tăcut. Dar la asfinţit mă voi aşeza şi voi asculta întotdeauna Poetul care este suveranul tuturor poeţilor.

Melachi din Babilon, un astronom:
 despre miracolele lui Iisus

M-aţi întrebat cu privire la miracolele lui Iisus. Iată ce pot să vă spun legat de acesta.
O dată la mii şi mii de ani, soarele, luna, pământul şi toate celelalte planete surori se aliniază şi se acordează pentru moment unele cu altele. Apoi încet se distanţează şi aşteaptă să treacă alte mii şi mii de ani.
Nu există miracole în afara momentelor potrivite. Totuşi, nici tu, nici eu nu cunoaştem toate aceste momente propice. Cum ar fi dacă un astfel de moment prielnic ar lua forma unui om?
În Iisus, părţile corpurilor noastre şi ale viselor noastre s-au strâns laolaltă în acord cu legea divină. Tot ceea ce era veşnic înaintea Lui a fost cuprins de timp în El.
Se spunea despre Iisus că a dat vedere orbilor, că i-a făcut să meargă pe cei paralizaţi şi de asemenea că a scos demonii din oamenii nebuni.
Se prea poate ca orbirea să nu fie decât un gând întunecat, care să poată fi înlăturat cu un gând plin de lumină. De asemenea, este cu putinţă ca un braţ neputincios, uscat, să nu fie altceva decât inerţie şi sa poată fi însufleţit de energia vieţii. Şi probabil că demonii, aceste aspecte îndărătnice din viaţa noastră, sunt scoşi afară de îngerii păcii şi ai serenităţii.
Se spune că El învia morţii. Ce pot să spun despre aceasta? Dacă tu poţi să-mi spui ce este moartea, atunci eu îţi voi spune ce este viaţa.
Pe un câmp am privit o ghindă. Un lucru mut, în aparenţă de nici o valoare. Când primăvara a venit, am văzut acea ghindă prinzând rădăcini şi crescând. Era începutul unui nou stejar, îndreptându-se către soare.
Fără îndoială, poţi considera aceasta un miracol, deşi acest miracol ia naştere de mii şi mii de ori în moleşeala fiecărei toamne şi în entuziasmul fiecărei primăveri.
De ce să nu apară acest miracol în inima unui om? De ce anotimpurile să nu se întâlnească în mâna sau pe buzele unui Om Uns?
Dacă Dumnezeul nostru i-a dat pământului măiestria de a adăposti o sămânţă în timp ce ea este în aparenţă moartă, oare de ce nu ar da El inimii omului puterea de a da viaţă unei alte inimi, chiar dacă aceasta este în aparenţă moartă?
Am vorbit despre aceste miracole pe care eu le consider mărunte, în comparaţie cu marele miracol care este Omul însuşi, Călătorul, bărbatul care mi-a preschimbat zgura în aur şi care m-a învăţat cum să-i iubesc pe cei care mă urăsc. Şi prin toate acestea mi-a dat alinare şi mi-a adus vise dulci în somnul meu. Acesta este miracolul vieţii mele. Sufletul meu a fost orb, sufletul meu a fost beteag.
Am fost posedat de spirite rele şi am fost mort.
Dar acum văd cu limpezime şi merg neclintit. Sunt plin de pace şi trăiesc pentru a vesti propria mea fiinţă în fiecare oră a zilei.
Şi eu nu sunt unul dintre discipolii Săi. Nu sunt decât un astronom bătrân care vizitează câmpiile spaţiului din vreme în vreme şi care este atent la legea şi la miracolele acestuia.
Sunt la asfinţitul timpului meu, dar de fiecare dată când îi caut răsăritul eu caut tinereţea lui Iisus, căci mereu bătrâneţea va căuta tinereţea.
Acum în mine există cunoaşterea care caută viziunea.

Un filosof:
despre minunare şi frumuseţe

Iisus contempla  lumea noastră cu ochi  plini  de minunare, căci ochii Săi nu erau acoperiţi de vălurile anilor şi tot ceea ce vedea era limpede în lumina tinereţii Lui. Deşi cunoştea adâncurile frumuseţii, era mereu surprins de pacea şi de măreţia ei. Stătea înaintea pământului ca şi când ar fi fost primul om în prima sa zi pe pământ.
Noi, cei ale căror simţuri au fost înceţoşate, privim în plină lumină a zilei şi tot nu vedem. Ne facem urechile pâlnie şi tot nu auzim. Ne întindem înainte mâinile, dar tot nu atingem. Şi chiar dacă s-ar arde toată tămâia Arabiei, noi am merge pe calea noastră şi nu i-am simţi mirosul.
Noi nu vedem plugarul întorcându-se de pe ogorul său la vremea înserării. Nu auzim fluierul păstorului când îşi conduce turma către ţarc şi nici nu ne întindem braţele pentru a atinge asfinţitul. Şi nările noastre nu mai sunt înfometate după trandafirii din Sharon.
Nu, noi nu onorăm regii fără regate şi nici nu auzim sunetele harpelor decât atunci când coardele le sunt ciupite. Şi nici nu vedem copilul care se joacă în crângul de măslini ca şi când ar fi un tânăr măslin. Toate cuvintele trebuie neapărat să se înalţe din buze de carne, altfel ne considerăm unii pe alţii muţi şi surzi.
Cu adevărat, noi privim dar nu vedem, auzim dar nu ascultăm, bem şi mâncăm dar nu gustăm şi în aceasta constă diferenţa între Iisus din Nazaret şi noi înşine.
Simţurile Lui erau continuu înnoite şi lumea era pentru El întotdeauna nouă.
Pentru El, plânsetul unui copil nu era mai puţin decât strigătul întregii umanităţi, în timp ce pentru noi nu este decât un simplu plânset.

(Fragmente extrase din cartea:
Kahlil Gibran:Iisus - Fiul Omului
Trad. Antoaneta Goţea,
Editura KAMALA, 2007)