Tao te Ching- Lao Tze

“Tao Te Ching, scris în sec. VI î.Hr., este un text clasic al taoismului filosofic, care a influențat profund toate sistemele de gândire precum și religiile Chinei. Cu excepția Bibliei, acest text de numai 5000 de caractere a cunoscut cea mai largă popularitate, fiind tradus în majoritatea limbilor. În urma răspândirii lui Tao Te Ching pe durata a două milenii și jumătate, a ieșit la iveală un fapt uimitor, anume că Lao Tse este un fluviu care adună apele culturii orientale și occidentale, devenind o comoară a înțelepciunii lumii și că influența sa trece de la cercurile academice la societate, de la teorie, la viața oamenilor de toate zilele.” – Su Yan“

…Tao desemnează realitatea ultimă, misterioasă și insesizabilă a oricărei creații, temei al întregii existențe.” – Mircea Eliade

“Cartea lui Lao Tse este precum un izvor, precum o fântână pururea nesecată și plină de comori; nu ai decât să arunci o găleată și vei intra în posesia lor.” - Friedrich Nietzsche

1.
Calea (Tao) care poate fi numita nu este Calea Ultima.
Numele dat Caii nu poate fi numele vesnic.
Fara nume este esenta Cerului si a Pamântului.
Dând Caii un nume este ceea ce creeaza toate lucrurile.

Cine n-are dorinte vede esenta lucrurilor.
Cine are dorinte vede doar manifestarea lor.

Amândoua aspecte au aceeasi sursa,
Dar devin diferite atunci când sunt percepute.
Asemanarea lor este in profunzimea profunzimilor
Unde este poarta prin care totul ia fiinta.

2.
Când frumosul este cunoscut ca frumos,
Atunci este cunoscut si urâtul ca urât.
Când binele este cunoscut ca bine,
Atunci si raul este cunoscut ca rau.

Astfel un aspect îsi are opusul sau,
Greul si usorul se sprijina unul pe altul,
Lungul si scurtul se opun unul altuia,
Înaltul si josul sunt diferite ca nivel,
Vocea se sprijina pe sunet,
Începutul are totdeauna un sfârsit.

Înteleptul astfel practica Non-actiunea
Si învata pe altii prin exemplu, nu prin vorbe.

Lucrurile în lume sunt toate într-o stare relativa.
Înteleptul stiind aceasta nu-si arata preferintele.
Priveste totul cu egala consideratie.
Creiaza merite dar nu si le însuseste.
El actioneaza optim, ia lucrurile asa cum sunt.
Le îndeplineste, dar ramâne mai presus de merite.
Astfel ca meritele ramân cu el tot timpul.

3.
Conducatorul se manifesta cu modestie,
Nu arata pozitii de putere,
Astfel ca oamenii nu se vor confrunta.
Nu pune pret pe lucruri,
Astfel ca oamenii nu vor fura.
Nu arata lucruri care pot fi dorite,
Astfel ca oamenii nu-si vor strica inimile.
Înteleptul conduce astfel oamenii
Tinandu-le inimile pure, dându-le mâncare,
Necreindu-le ambitii si întarindu-le sanatatea.
Astfel Inteleptul îi împiedica sa cunoasca raul,
Dorind mereu binele, cei cu ganduri rele nu pot actiona.
El conduce subtil, toti traiesc astfel în pace.

4.
Calea (Tao) este goala, folosinta-i nesfarsita.
Este adânca, pare originea tuturor lucrurilor.
Pare ca vesnic ramane fara capat.
Nu stiu cum a fost creata,
Pare ca a existat chiar înainte de Creator.

5.
Natura n-are preferinte,
Considera totul cu egalitate.
Tot asa înteleptul n-are preferinte pentru nimeni,
Pentru el, toti sunt priviti în egala masura.

Universul este nesfârsit, în el se gaseste totul.
Cu cât misca mai mult, cu atât mai mult este produs.

Prea multa vorba duce la oboseala.
Mai bine se pastreaza calea de mijloc.

6.
Spiritul nepatruns nu moare niciodata.
Se poate numi Mama tainica,
Care este poarta naturii, tot timpul în noi.
Folosita din plin niciodata nu se sfârseste.

7.
Universul dainuieste etern
Pentru ca nu exista pentru sine.
Astfel si Înteleptul stand la urma, ajunge în frunte.
Se neglijeaja pe sine însusi, si ajunge sa fie ocrotit.
Nu traieste pentru sine, traieste astfel din plin.

8.
Virtutea este fluida ca apa.
Apa patrunde subtil peste tot.
Tot astfel virtutea biruieste fara efort.
Calea Tao este la fel.

Cel care cauta îsi gaseste locul.
Simtamintele creeaza o inima adanca.
Prietenia aduce bune relatii cu toti.
Vorba onesta creeaza încredere.
Cel ce conduce respecta regulile.
În afaceri corectitudinea este cautata
Timpul aseaza lucrurile.
Virtutea actioneaza astfel fara contradictii.

9.
Întinderea prea mare a corzii
Creaza prea mare tensiune.
Ascutirea prea deasa a uneltei
O face curând de nefolosit.
Adunarea bogatiilor într-un loc
Curând face locul nesigur.
A fi mandru de bogatii si onoruri
Este cauza caderii în disgratie.
Înteleptul se retrage dupa îndeplinirea faptei.
Aceasta este Calea (Tao) a virtutii (Te).

10.
Putem oare sa ne unim sufletul
Si sa nu ne abatem de la Cale (Tao) ?
Putem sa avem o respiratie calma ca a unui copil ?
Putem oare purifica viziunea vietii,
Astfel ca ceea ce vedem sa straluceasca ?
Putem oare iubi si conduce oamenii
Cu subtilitatea Non-actiunii?
Ne putem oare conduce singuri
Si închide sau deschide posibilitati dupa voie ?
Putem oare invata sa avem acces la totul
Prin puterea Caii (Tao) ?
Putem creea si hrani?
Putem sa ne eliberam de dorinta de a poseda ?
Putem face bine fara a dori ceva în schimb ?
Putem conduce fara a apasa ?
Cine poate face acestea a dobândit marea Virtute (Te).

11.
Sunt 30 de spite în butucul rotii,
Dar folosirea lui depinde de golul din centru.
Vasul facut din huma este util
Prin golul creiat de forma lui.
Casa cu ziduri, ferestre si usi
Este utila prin golul creiat de acestea.
Desi pretuim ceea ce exista, ne folosim de ceea ce nu exista.

12.
Culorile îl orbesc pe om, sunetele îl asurzesc.
Gusturile îi slabesc simtul gustului.
Alergatul la vanatoare îl salbaticesc.
Ceea ce se obtine greu îi îngreuneaza manifestarea.
Astfel ca Înteleptul se detaseaza de simturi
Si traieste în lumea lui interioara.

13.
Atât norocul cât si nesansa creeaza frica.
Gândul bun sau gândul rau, dualitatea
Care exista tot timpul în mintea încordata.

Cum pot norocul sau nesansa sa creieze neliniste ?
Cel norocos îsi asteapta câstigul cu nerabdare.
Iar cel nenorocos este nelinistit pentru ce a pierdut.

Cum pot gândul bun sau cel rau
Sa existe în mintea incordata ?
Este pentru ca avem un Ego.
Daca n-am acorda Ego-ului importanta
Si încordarea mintii s-ar diminua.

Astfel ca cel care îi considera pe altii
Ca si cum ar fi el însusi
Este demn de a conduce.
Celui care-i iubeste pe altii cum se iubeste pe el însusi
I se poate acorda încredere.

14.
Privind Calea Tao, nu poate fi vazuta.
Încercand s-o ascultam, nu poate fi auzita.
Dorind s-o simtim, nu poate fi atinsa.
Aceste trei însusiri nu pot fi definite.
Calea Tao nu poate fi astfel perceputa.
Are ca esenta Golul, este forma fara de forma,
Nu poate fi perceputa cu simturile.
Infinitul si Eternul nu se pot explica
Întâlnind Calea Tao nu-i poti vede începutul,
Urmând Calea Tao nu-i poti vede sfarsitul.

Cunoscând cum s-a manifestat Calea Tao în trecut,
Se poate intui prezentul.
A trai prezentul ca oglinda a trecutului,
Aceasta înseamna a fi pe Cararea Tao.

15.
În trecut, cei care urmau Calea Tao
Erau asa profunzi, ca greu puteau fi întelesi.
Un astfel de Întelept era prudent
Ca unul care trece un râu iarna.
Era încet în a lua decizii, ca unul care se teme
Ca ceia ce este spus se rastalmaceste.
Era modest ca si cum nu i s-ar cuveni nimic.
Se misca asa usor ca ghiata ce se topeste.
Era asa de simplu si natural ca lemnul din padure.
Era gata de a primi ca o vale deschisa.
Era prietenos ca apele care se amesteca.

Cine este bagat în ape murdare,
Sa le lase sa se limpezeasca.
Cine este agitat, sa încetineasca activitatile.
Cei care merg pe Calea Tao nu se manifesta.
În acest fel potentialul lor ramâne neatins.

16.
Fiind fara de dorinte, se atinge linistea.
Pentru tot ce capata existenta,
Este un timp de absorbtie în non-existenta.
Dupa o viguroasa crestere,
Orice dispare, întorcându-se astfel la sursa.
Întorcerea la origini este linistea,
Repaosul este conditia naturala.
Întoarcerea la origini este eternitatea,
Cel ce stie aceasta este iluminat.
Cel ce nu stie are parte de suferinta.
Cunoscând eternitatea se contopeste cu totul.
Contopindu-se cu totul expandeaza.
Prin expandare este prezent peste tot.
Fiind omniprezent atinge o stare înalta.
Prin starea înalta atinge Tao (Este pe Carare).
Cine atinge Tao intra în eternitate.
Desi corpul îmbatrâneste, spiritu-i nu moare niciodata.

17.
Cei mai buni conducatori trec neobservati.
Altii pot fi iubiti si laudati,
De altii oamenii se tem, altii sunt urâti.
Atunci când lipseste încrederea conducatorilor in oameni,
Nici oamenii nu pot avea încredere în conducatori.
Cuvintele sunt totdeauna mai prejos de fapte.

18.
Atunci când Calea Tao este pierduta,
Apar multitudinea de reguli si legi.
Când Ego-ul se manifesta în oameni,
Se da nastere la multa hipocrizie.
Când relatiile de familie slabesc,
Se face mult caz de aceste legaturi.
Cand o natiune este intr-o stare de confuzie,
Tara produce multimea de patrioti.
Fiind pe Calea Tao lucrurile sunt in echilibru,
Fara Tao apar toate diferentele.

19.
Mergând pe Calea Tao si abandonând învatatura omeneasca,
Problemele izvorâte din morala vor dispare.
Abandonând dreptatea facuta de legi si reguli,
Dreptatea adevarata apare natural.
Abandonând profitul si lucrurile scumpe,
Societatea va scapa de hoti si tâlhari.
Renuntând la aceste trei lucruri,
Se obtine simplitatea, naturaletea si abundenta.

20.
Renuntând la cauza durerii, durerea înceteaza.
Fie ca spui “Da” sau “Nu” este tot o relativitate.
Fie ca ceva este considerat “Bun” sau “Rau”,
Starea lor relativa ramâne.
Daca altii se tem de ceva,
Este oare îndreptatit sa ne temem si noi ?
Realitatea poate fi cu totul alta.
Oamenii lumii vor continua sa se casatoreasca,
Sa faca sarbatori si petreceri.
Urmând Calea Tao eu sunt fara de dorinti,
Ca un prunc care nu stie nici macar sa se bucure.
Fara certitudini, fara nimic al meu.

Oamenii lumii doresc sa aiba lucruri,
Eu n-am nimic, pot fi numit nebun.
Alti oameni par ca stiu multe,
Eu par simplu si nu atrag pe nimeni.
Pentru alti oameni deosebirile sunt clare,
Numai eu vad totul ca întreg.
Par fara tel, ca valul marii dus,
Batut de vânt, par ca ajung niciunde.
Alti oameni au un tel, doar eu nu vad niciunul.
Sunt diferit de altii pentru ca sunt pe Calea Tao.

21.
Virtutea (Te) urmeaza Calea (Tao).
Calea Tao nu se poate vede sau atinge.
Desi nevazuta si de neatins, contine totusi forme.
Nevazuta si de neatins, are totusi consistenta.
Subtila si ascunsa, are totusi esenta.
Esenta sa este eterna, dintotdeauna a existat,
Ca izvor al tuturor creatiilor.
Cum putem afla caile creatiei ?
Prin Calea Tao.

22.
Ce-i aplecat, se va ridica.
Ceia ce este strâmb, se poate îndrepta.
Golul atrage plinul.
Sfârsit va fi reânoit.
Cel ce are putin va avea mult.
Cel ce are mult va pierde.
Cel Întelept sta pe Calea Tao,
Astfel ca este un model de urmat.
Nu este mândru, de aceia straluceste.
Nu se preamareste pe sine, de aceia este apreciat.
Nu se lauda, de aceia acumuleaza merit.
Nu se pune mai presus de toti,
De aceia este privit cu respect.
Nu este la concurenta cu nimeni,
De aceia nimeni nu-i poate râvni locul.
Din vechime se spune sa fim modesti,
Astfel ca integritatea nu se stirbeste.
Cel integru este cel care calatoreste pe Calea Tao.

23.
Vorbind putin ramânem în repaos.
Vântul, furtuna trec, cum tot ce e-n natura-i trecator,
Asa si omul trece.
Dar cel ce urmeaza Calea Tao se identifica cu Tao.
Cel ce urmeaza Virtutea (Te) se identifica cu Virtutea.
Cei ce se pierd sunt una cu perzarea.
Cei ce nu cred, nici ei nu sunt crezuti.

24.
Stând pe degetele picioarelor, postura-i instabila.
Cu picioarele încrucisate, nu se poate merge.
Cel ce isi da marire, nu are stralucire.
Cine se preamareste, nu este apreciat.
Cel ce se lauda, nu are merit.
Cel încrezut, nu este respectat.
Cel ce urmeaza Calea Tao îi evita pe acestia toti.

25.
Înainte de existenta Cerului si a Pamântului,
Era ceva fara început si fara de sfârsit.
Neschimbat exista prin sine însusi.
Acest ceva umplea totul, era nesfârsit.
Poate fi considerat ca sursa universului.
Nu-l pot numi, silit sa-i dau un nume,
Îl numesc Tao, îl cred ca fiind suprem.

Suprem înseamna fara de sfârsit,
Fara de sfârsit se poate afla oriunde.
Este atât departe cât si aproape.
E Tao cel suprem,
Si cerul si pamântul si omul sunt supreme.
Omul urmeaza legile pamântului,
Pamântul pe cele ale universului,
Universul urmeaza Tao,
Care este complet în sine.

26.
Ceea ce este usor este deasupra greului.
Calmul este deasupra agitatiei.
Înteleptul se elibereaza de greu si agitatie.
În mijlocul lumii frematând el ramane în repaos.
Conducatorul nu este superficial sau frivol.
Superficialitatea nu are baza solida,
Asa cum graba face sa se piarda controlul.

27.
Bunul calator nu lasa urme.
Bunul orator nu se pierde în discutii.
Cel ce evalueaza lucrurile nu se pierde în calcule.
Usii încuiate bine nu-i trebuiesc mai multe încuietori.
Legând ceva bine cu o funie,
Alte funii nu mai sunt necesare.

Înteleptul îi ajuta pe toti prin prezenta sa.
Toate lucrurile din jurul sau sunt la locul lor.
Fiind în lumina nimic nu se pierde.

Cel ce e bun învata pe cel rau prin exemplu bun,
Cel ce e rau învata pe cel bun prin exemplu rau,
Cei ce nu pretuiesc pe Întelept si-a lui învatatura,
Traiesc himere, amarnic se înseala,
Desi poate au educatie aleasa.
Dar Înteleptul e subtil în tot ce face.

28.
Cel ce îsi stie forta si ramâne slab,
E pe Cararea Tao, simte ca-i copil.
Cel ce se stie erudit si-si tine simplitatea,
Este exemplul bun.
Model fiind, e vesnic pe Cararea Tao.
Cel ce atinge gloria si ramâne modest are Virtute (Te),
Atingând plinatatea vine din nou la sursa de unde toate au iesit.

Cel Întelept e astfel într-o continua armonie,
Se scalda în lumina, se afla în repaos.
Fiind în repaos atinge infinitul.

29.
Cel care doreste sa stapâneasca lumea,
Dându-i amprenta sa, nu poate reusi.
Caci lumea este sacra, nu poate fi schimbata permanent.

Fiind siguri de ceva, putem oricând sa pierdem.
La drum, unii-s în fata, altii-n spate,
Unii respira greu, altii usor,
Unii sunt tari, altii mai slabi,
Unii umbla în car, altii pe jos.

Cel Întelept pastreaza calea de mijloc,
În armonie nu exagereaza, nici nu leneveste
Nici cu corpu-i nici cu mintea-i.

30.
Conducatorul ce urmeaza Calea Tao,
Nu recurge la forta pentru a cuceri.
Caci stie ca-n atac riposta va primi.
Distrugeri mari urmeaza si foamete si boli.

Cel luminat nu recurge la forta pentru a-si creia glorie.
Îsi conduce treburile fara a ofensa pe nimeni.
Si nu recurge la lupta decat fortat de aparare.
Astfel el nu tulbura armonia.
Cel ce foloseste forta nu este pe Cararea Tao,
Iar cel ce nu este pe Carare va pieri.

31.
Armele aduc nenorociri.
Cel ce urmeaza Calea Tao le detesta.
Nu le foloseste decât constrâns de necesitate.
Chiar si atunci le foloseste cu retinere.

Liderul Întelept chiar si când invinge,
Nu se bucura de victoria lui,
Nu se bucura de uciderea adversarilor.
Intra în batalie mâhnit ca trebuie s-o faca.
Caci victoria nu este celebrare ci funeralii.
Cel ce se bucura de ucideri si crime,
Nu este pe Calea Tao.

32.
Calea Tao este prea subtila pentru a fi definita.
Manifestându-se capata un nume.

Când un Conducator urmeaza Calea Tao
Este urmat onest de cei supusi
Si pacea va dainui in regat.
Înteleptul care cunoaste Calea îsi stie limitele,
Cel ce-si cunoaste limitele este pe Carare.
Tao întrepatrunde totul, toate fiintele se intorc in Tao,
Cel Întelept stiind aceasta aplica Tao în tot ce face.

33.
Cunoscându-i pe altii este întelepciune,
Cunoscându-se pe sine însusi este iluminare.
Învingând un adversar este tarie,
Învingându-se pe sine însusi este cu adevarat putere.
Multumit cu ce are Înteleptul este bogat,
Cel perseverent ajunge la îndeplinirea scopului.
Cel care nu-si pierde tinta se mentine.
Chiar si dupa moartea fizica
Puterea celui Întelept produce efecte pozitive.
Astfel el traieste în eternitate.

34.
Tao cuprinde tot universul,
Toate lucrurile îsi au izvorul în Tao.
Nu respinge pe nimeni si nimic.

Cel pe Carare e creator, dar nu-si însuseste ceia ce creiaza.
E generos, dar nu profita de recunostiinta altora.
Fara dorinte proprii trece nebagat in seama.
Înfaptuieste lucruri bune, dar nu-si atribuie merite.
Nemanifestându-si marirea Înteleptul este cu adevarat maret.

35.
Fiind pe Cararea Tao toate fiintele
Se indreapta catre calea fireasca.
Pe Cale sunt armonia, sanatatea, pacea si fericirea.
Cel ce gusta din dulceata-i va vrea sa ramâna.
Dar Calea este cu mult mai profunda,
Transcende gustul, nu poate fi vazuta,
Auzita, simtita sau cuprinsa.

36.
Liderul Întelept cunoaste aceasta.
Ceva se contracta pentru ca era dilatat.
Ceva slabeste pentru ca era tare.
Ceva se înalta pentru ca era jos.
Cineva primeaste pentru ca a dat.
Aceasta-i întelepciune.
Subtilul e mai presus de grosier.

Asa cum pestele nu trebuie sa iasa din apa
Tot asa Liderul Întelept nu face caz de forta.
Prin simplitate se aduce pacea,
Încredeare aduce armonie.

37.
Cararea Tao pare inactiva, dar totul este îndeplinit.
De-ar fi urmata de conducatori,
Lumea s-ar indrepta prin ea insasi.
Cautând solutii la multele probleme,
Simplitatea este de urmat.
Simplitatea evita înmultirea dorintelor.
Dorintele putine aduc linistea.
Fara multe dorinte lumea se armonizeaza prin ea însasi.

38.
Înteleptul nu-si afiseaza virtutea si de aceia este virtuos.
Omul obisnuit îsi afiseaza virtutea si de aceia este slab.
Virtutea superioara nu intervine deschis,
Lucrurile sunt astfel duse la bun sfarsit.
Virtutea inferioara totdeauna se manifesta,
Iar lucrurile ramân neterminate.

Bunatatea Înteleptului nu are un motiv în sine,
Astfel ca treptat oamenii îl urmeaza.
Urmând Calea Tao apare si Virtutea (Te).

Cand virtutea dispare apare bunavoita,
Cand bunavointa dispare apare compasiunea,
Cand compasiunea dispare urmeaza regulile.
Prin reguli sinceritatea si încrederea dispar.
Astfel apar confuzia si distorsiunea evenimentelor.

Înteleptul vede si adancul nu numai suprafata.
Vede fructul potential în floare.
Astfel prin virtutea sa vede realitatea
În locul manifestarilor trecatoare.

39.
Fiind în armonie cu Calea Tao
Cerul si-a dobândit claritatea.
Prin armonie Pamantul a devenit stabil.
Prin armonie lucrurile au fost treptat creiate.

Fara Calea Tao omul se departeaza de Cer,
Fara Calea Tao îsi pierde stabilitatea pe Pamant.
Cand echilibrul dispare si omul dispare.

Înteleptul vede totul într-un echilibru,
Este modest, nu intervine.
El lasa Calea Tao sa se manifeste
Unindu-se cu Calea Tao intra în armonie.

40.
Miscarea eterna Tao e întoarcerea la sursa
Pornind de jos e felul etern de a incepe.
Toate lucrurile apar din manifestare (fiinta),
Manifestarea izvoraste din nemanifestare (nefiinta).

41.
Atunci cand Înteleptul aude despre Calea Tao
Nu intarzie sa o urmeze.
Cel mediocru cand urmeaza cand se lasa.
Ignorantul cand aude de Calea Tao se amuza prosteste.
Fiind ignorant, de nu s-ar amuza Calea n-ar fi Calea Tao.
De aceia se spune:
“Cei ignoranti fac haz de cel iluminat,
Considera sfatul bun fara utilitate,
Calea valoroasa le pare neânsemnata”.

Cel Întelept pare gol ca o vale.
Virtutea pura pare a fi fara miez.
Preaplinului extins fiind, i se vad cu greu marginile.
Ceia ce-i simplu pare fara consistenta.

Exista o cale a perfectiunii.
Universul nu se opreste într-un punct.
Cunoasterea necesita timp de a se acumula.
Muzica se învata tintind catre subtil.
Calea Tao nu poate fi cuprinsa
În manifestare aduce implinire
Celui ce-o urmeaza pentru a se perfectiona.

42.
Calea Tao s-a manifestat la inceputuri.
Acea manifestare a devenit cauza altei manifestari.
Aceasta la randul ei a produs o alta.
Asa au aparut toate lucrurile.
Perechea de contrarii Yin si Yang au aparut,
Energia (Ch’i) le-a pus în miscare.
Armonia astfel s-a stabilit.

Oamenii obisnuiti sunt dependenti,
Doar Înteleptul este multumit cu sine insusi.
Traind prin sine însusi se aliniaza armoniei Caii Tao.

43.
Observand curgerea lucrurilor, usorul va depasi greul,
Ceia ce n-a venit inca, va inlocui ceia ce este,
Non-actiunea este astfel superioara actiunii.

Putini sunt in lume care pot instrui fara cuvinte.
Aceasta este calea Înteleptului.

44.
Între glorie si sanatate ce este mai important?
Între bogatie si fericire ce este mai pretios?
A alerga dupa castiguri e pierdere sigura.
Daca fericirea ar veni cu bogatia,
Ar fi multi oameni fericiti, dar ei nu sunt.

Cel multumit cu ce are, evita injosirea.
Cel ce stie sa se opreasca la timp, nu intra în pericol.
Astfel Înteleptul dainuieste.

45.
Perfectiunea nu are capat, oricat ar fi de-nalta,
Ceva mai poate fi adaugat.
Folosu-i e astfel din ce în ce mai bun.
Nemarginirea oricat ar fi de mare, ceva mai poate fi adaugat.
Si folosinta-i din ce în ce mai multa.
Ceva oricat de drept ar fi, mai poate fi-ntreptat.
Maiestria de a face ceva, poate înca sa creasca.
Oratoria maestrului poate fi înca mai buna.
Ce este în miscare poate fi îmbunatatit.
Doar nemiscarea este completa-n toate,
Ea e suportul, modelul a orice, conduce totul.

46.
Când oamenii urmeaza Calea Tao,
Caii comunitatii sunt pe ogor la munca.
Când oamenii nu urmeaza Calea Tao,
Caii comunitatii sunt pregatiti de lupta.
Campul ramane astfel nelucrat.

Nu este eroare mai mare, decat dorintele desarte.
Nu este mai mare suferinta decat lipsa de multumire.
Nu este mai mare calamitate decat lacomia.
Caci celui ce-si limiteaza dorintele, nimic nu îi lipseste.
Ogoru-i cultivat, e multumit cu tot ce are.

47.
Cunoasterea trebuie sa vina din interior.
Mintea omului poate lua forme variate.
Fara a merge-n lume, lumea se cunoaste.
Fara a privi pe fereastra, cerul poate fi cunoscut.
Cu cat ne departam mai mult,
Cu atât cunoastem mai putin.
Înteleptul ajunge la destinatie fara sa porneasca,
Vede lumina fara a privi.
Întelege fara a cerceta, îndeplineste toate în repaos fiind.

48.
Mergând pe calea lumii lucrurile se acumuleaza,
Mergând pe Calea Tao lucrurile se înputineaza.
Prin înputinare se ajunge la nimic, la sursa.

Prin miscare lucrurile sunt scoase din starea lor fireasca.
Efortul-i necesar de a le echilibra.
Pe Calea Tao lucrurile sunt deja în echlibru.
Actiunea nu este astfel necesara.

49.
Înteleptul nu are Ego, se identifica cu universul.
Este bun si cu cei buni si cu cei rai.
Caci virtutea-i este bunatatea.
Este onest cu cei onesti si cu cei neonesti.
Caci virtutea-i este onestitatea.

El trateaza pe toti cu aceiasi impartialitate.
Traieste simplu si în armonie.
Pe toti îi priveste ca o mama pe copii.
În inima lui încape intreaga lume.

50.
Venind în lume este iesirea din Tao,
La moarte este intrarea în Tao, în repaos.
Înteleptul stiind aceasta nu tulbura armonia.
Asteapta sa inteleaga ce se arata a urma,
Aratându-se lumina este pe Calea Tao.
Toate pericolele sunt astfel evitate.
El aste astfel tot timpul în repaos.
Desi traieste-n lume e pe Cale,
Moartea-i nu-i decat o continuare.

51.
Calea Tao produce toate lucrurile,
Virtutea (Te) le întretine.
Armonia se întretine urmând Calea Tao,
Valoarea lucrurilor se naste
Din a poseda Virtutea (Te).
Urmând Virtutea (Te) este progres si dezvoltare,
Lucrurile sunt îngrijite, protejate, fiintele hranite.
Desi totul e-n Tao se manifesta ca si cum n-ar poseda nimic.
Asa-i si Înteleptul, seamana Virtutea (Te) în tot ce face,
Nimic nu-si însuseste, e astfel pe Carare.

52.
Tao este causa a totul.
Cunoscând causa se pot cunoste manifestarile.
Fiind în mijlocul manifestarilor putem privi la sursa.
Astfel Înteleptul traieste-n armonie,
Nu se expune, astfel se protejeaza,
Prin expunere se creiaza multimea de probleme,
Vazând esenta lucrurilor stie ce se va întampla,
Prin sensibilitate îsi manifesta taria,
Prin introspectie e mereu în armonie,
Aceasta-i în fapt a trai în eternitate.

53.
Cunoscând Calea Tao pot vorbi despre ea.
De-ar fi sa dau un sfat as spune sa mergeti pe Carare.
Desi Calea-i usoara, fiind ignoranti
Multi oamenii prefera caile laterale.

În loc sa foloseasca resursele pentru viata,
Unii conducatori cheltuiesc pentru înarmare.
Cand conducatorii sunt iresponsabili,
Poporul sufera, tara e împovarata.

54.
Înteleptul îsi sadeste cu grija semintele,
Îsi construieste solid casa,
Astfel ca grija si lucrul bine facut
Ramân o pilda pentru generatiile care vin.

Prin practica Caii Tao pentru el
Cel Întelept urmeaza Virtutea (Te).
Practicata de o familie
Virtutea aduce abundenta.
Practicata de o comunitate de oameni
Virtutea aduce înflorire.
Practicata de o tara întreaga
Virtutea devine exemplu pentru alte tari.
Practicata de întreaga lume
Virtutea devine un bun universal.

Daca un om urmeaza virtutea
Este un exemplu pentru familia lui.
Cand o familie urmeaza virtutea
Este un exemplu pentru comunitate.
Cand o comunitate practica virtutea
Este un exemplu pentru tara.
Cand o tara practica virturea
Este un exemplu pentru întreaga lume.
Se poate proba aceasta prin simpla observatie.

55.
Cel care urmeaza Calea Tao pare un copil.
Pare ca nu are forta si tarie, dar strânsoarea lui e ferma.
Pare ca nu are energie, dar miscarea-i e plina de elan.
Pare ca nu are nimic de spus,
Dar vorba-i vine totdeauna la timp.

Înteleptul e mereu în armonie,
Fiind în armonie se aliniaza cu eternul,
Aliniindu-se cu eternul este mereu in lumina.

56.
Cel ce stie nu vorbeste, cel ce vorbeste nu stie.
Închizând ochii, neascultând, nemirosind,
neatingând, negustând se închid simturile.
Dar o lume a armoniei se deschide în interiorul mintii.
Astfel Înteleptul nu este preocupat
De prieteni sau dusmani, de glorie sau disgratie.
Ajunge la perfectionare urmând Calea Tao.

57.
O tara este dreapta prin legi drepte.
Un razboi se castiga printr-o tactica avansata.
Printr-o vointa puternica o dorinta este îndeplinita.

Prea multe legi înmultesc faradelegile,
Pregatirea prea mare de razboi aduce razboiul.
Propagarea dorintelor aduce conflictul între oameni.

De aceia Înteleptul spune:
“Nu aduceti prea multe legi,
Si poporul se va conduce el însusi.
Gânditi-va la pace si tara nu va suferi.
Traiti în simplitate si oamenii vor trai in armonie”.

58.
Când conducatorii nu pun prea multe restrictii
Oamenii sunt multumiti.
Când conducatorii pun prea multe restrictii
Oamenii sunt nemultumiti.

Din prea multa abundenta apare saracia.
Dintr-o mare saracie se iveste prosperitatea.
De aceia cumpatarea este cea mai buna.

Înteleptul este cumpatat.
Se da exemplu pe el însusi prin pilda vie.
Nu-si impune vointa, de aceia e urmat,
E precis în actiune, de aceia rezultatele sunt cele asteptate,
Exigent cu el, dar flexibil cu ceilalti,
Multumit în ce face, e remarcat oricand de oameni.

59.
Pentru a conduce o tara moderatia este necesara.
Înteleptul fiind moderat este pe Cararea Tao,
Fiind pe Carare are Virtute în tot ce face.
Astfel ca el poate înfaptui orice.
Poate sa conduca si o tara.
Poate astfel sa puna o baza solida
Prin pilda vie pe care o da.
Înteleptul e vrednic sa conduca
Pentru ca urmeaza calea cerului.

60.
O tara se conduce cu mult tact.
Cand tara este condusa cu întelepciune
Fortele raului nu au putere.
Oamenii nu mai întretin astfel fortele malefice.
Înteleptul si oamenii din jurul lui
Îsi întretin reciproc atitudinea pozitiva.
În tot ce fac, Virtutea se arata,
Astfel ca lumea se perfectioneaza continuu.

61.
O tara întinsa are mare putere de atractie.
Acolo multi se întâlnesc,
E ca principiul feminin care atrage supunându-se.
Cel care se supune conduce cu subtilitate.

Tot astfel daca o tara mare nu-si arata mandria si puterea
Cucereste tarile mici fara lupte.
Daca o tara mica se supune se întregeste astfel cu o tara mare.
Astfel ca tara mare are mai multi oameni
Iar tara mica are mai mult spatiu.
Câstigul este astfel reciproc.

62.
Calea Tao este calea luminii.
Pentru oamenii buni este o comoara, cei rai fug de ea.

Se pot câstiga oamenii cu vorbe frumoase,
Se poate câstiga respectul prin fapte frumoase.
Dar Calea Tao este mai presus de bine.
Cel care o vede se scalda în lumina.

Alegând un conducator,
Nu bogatia sau experienta sunt necesare,
Ci gradul lui de competenta pe Cararea Tao.

De ce cei din vechime pretuiau pe aceia pe Carare?
Pentru ca erau iubiti de popor.

63.
Actiunile bune nu se fac în graba,
Munca buna nu necesita epuizare.

În cursul timpului ce este mic creste,
Ce este in urma ajunge în frunte.

Marile calatorii încep cu un pas timid,
Marile realizari au începuturi modeste.
Înteleptul vede persectiva lucrurilor
În pasi timizi, începuturi modeste.

De aceia Înteleptul urmand Calea Tao,
Cu cumpatare întreprinde orice,
Astfel ca tot ce face e solid, dureaza,
Îndeplineste totul fara graba si eforturi.

64.
Problemele pot fi evitate chiar înainte de a incepe,
Armonia este astfel mentinuta
Înainte ca sa apara confuzia.

Închizând usa nimeni nu poate intra.
Un mare copac a fost la inceput o mladita mica,
O mare calatorie de mii de kilometri
Începe cu un pas.

Înteleptul nu insista sa castige nimic,
Nu alearga dupa glorie sau competitii.
Astfel nu poate pierde nimic.
Este exemplul de înfaptuire a lucrurilor fara efort.

65.
Înteleptii din vechime învatau pe oameni viata simpla,
Fara viata simpla multe cunostiinte sunt nefolositoare.

Conducatorii înselând poporul
Face ca si poporul sa umble dupa înselatorii.
Astfel ca înselaciunea îi stapaneste pe toti.
Stiind acestea se pot evita multe rele.

66.
Un râu curge catre partile cele mai joase ale vaii,
Râul este astfel stapânul vaii.

Pentru a-i castiga pe oameni, trebuiesc serviti,
Pentru a-i conduce pe oameni trebuiesc urmati.

Când Înteleptul se arata mai presus de oameni
Ei nu se simt apasati,
Când Înteleptul sta în fata oamenilor,
Ei nu se simt confruntati.

Astfel Înteleptul este pilda vie,
Cei din preajma lui se simt ocrotiti.

67.
Cei ce urmeaza Calea Tao au trei calitati esentiale,
Compasiunea prin care se dobândeste curajul,
Prudenta, prin care se dobândeste putere,
Modestia, prin care se dobândeste influenta.

Dar actiunile obisnuite ale oamenilor
Este sa premareasca pe erou.
Sa dobândeasca putere prin lipsa de prudenta,
Sa-si creasca influenta prin afisarea mândriei.

Doar cel cu compasiune este cu adevarat curajos,
Doar cel prudent are cu adevarat putere,
Doar cel modest poate influenta cu adevarat oamenii.
El este astfel pe Cararea Tao.

68.
Compasiunea este cea mai buna aparare.
Un luptator eficient nu e fricos,
Nu-si arata agresivitatea,
Cuceritorul eficient nu se implica în lupte grele,
Un adevarat conducator nu-i plin de autoritate.

Cel fara frica si agresivitate atrage pe altii,
Cuceritorul nu stapâneste prin violenta,
Conducatorul nu ajunge în frunte prin autoritate.
Fiind în armonie cu natura totul se poate înfaptui.

69.
E mai usor a da înapoi zece metri decat a avansa unul.
Disputele pot fi câstigate prin simpla asteptare,
În loc de avansare agresiva, se merge înapoi si se asteapta.
Fara a afisa putere, fara înarmare agresiva
Bataliile pot fi cucerite.

Nu subestima adversarul, nici pe cei hotarati în lupta.
Agresivitatea pare a câstiga,
Dar cel cu compasiune pâna la urma e biruitor.

70.
Putini sunt în lume cei ce-l urmeaza pe Înteleptul,
Care se manifesta cu multa simplitate.

Omul obisnuit întelege greu calea Înteleptului,
Desi faptele sunt evidente.
Onorând pe Întelept ne facem partasi întelepciunii lui.

El poate n-are haine scumpe sau de remarcat,
Înteleptul poate parea fara însemnatate,
Dar comoara sa este în inima.

71.
Cunoscându-ne limitele este întelepciune,
Necunoscându-ne limitele este ignoranta.
Înteleptul îsi cunoaste limitele.
Astfel ca stie oricând cât poate face.

72.
Înteleptul nu intervine fara a fi chemat,
Nu se amesteca în treburile altora,
Exceptând doar pentru a se apara.

Desi se cunoasate bine pe sine însusi
Înteleptul nu face caz de propria-i personalitate,
Se respecta pe sine însusi,
Dar nu asteapta de la altii respect.
Lasa lucrurile sa treaca
Atunci cand stie ca nu au nici o legatura cu el,
Se implica astfel numai
În ce este semnificativ pentru viata-i.

73.
Un viteaz care nu se stapâneste, fie ucide, fie e ucis,
Un viteaz care se stapâneste traieste
Si nu vatama pe nimeni.
Cerul îl protejeaza pe cel ce nu vatama,

Asa-i si Calea Tao, nu se opune, nu se straduieste,
Desi nu vorbeste i se raspunde,
Desi nu cere, i se îndeplinesc dorintele,
Desi nu doreste sa întreprinda ceva,
Totul se înfaptuieste.

În marea-i vastitate Tao pare ca-i gol,
Dar e ca sita, nimic nu scapa din legile-i firesti.

74.
Justitia nu se poate baza pe amenintarea cu moartea,
Caci pentru cei carora nu le e frica de moarte
Ar fi întrutotul ineficienta.

Când asuprirea aduce moartea la orice pas,
Cui îi mai e frica de moarte?
Judecatorii intr-o astfel de tara sunt inutili.

75.
Când conducatorii devin lacomi exploatând poporul,
Poporul flamanzeste.
Când conducatorii îsi urmaresc doar interesele proprii,
Oamenii devin rasvratiti.
Când conducatorii ucid fara motiv,
Oamenilor nu le mai este frica de moarte si se rascoala.

76.
Omul se naste plapând si sensibil,
La moarte e tare si întepenit.
Mladitele tinere sunt flexibile si fragede,
Când planta se usuca, se întaresc si mor.

Ce-i tare, întepenit, exprima moartea,
Ce-i slab, plapând sensibil e semn al vietii.

Asa cum pomul tare nu se poate îndoi
Batut puternic de un vant, se rupe.
Tot astfel ce-i inflexibil se-ndreapta catre moarte.
Ce-i tare si întepenit cade la pamant,
Ce e usor, flexibil, e dus de vant departe.

77.
Calea Tao e ca un arc întins,
Partea-i de sus se coboara, cea de jos se ridica.
Ce este în exces se diminueaza, ce este putin creste.
Calea Tao ia de acolo de unde este prea mult
Si pune acolo unde este prea putin.

Pe când calea oamenilor este de a lua de la cei ce au putin
Si de a da celor ce au prea mult.
Cum s-ar putea astfel lumea multumi ?

Cel Întelept stie ca nu poseda nimic cu adevarat,
Îsi da surplusul lumii, fara sa astepte ceva în schimb.
Lucreaza fara a-si însusi meritele si este pilda vie.

78.
Nu este nimic mai flexibil ca apa, dar desi-i slaba,
În timp, poate patrunde piatra cea mai tare.

Usorul, în timp învinge greul,
Ceia ce-i slab, în timp doboara ce e tare,
Desi aceste lucruri se cunosc de toti,
Putini sunt pregatiti sa le aplice.

Astfel ca cel ce e modest e cel mai potrivit ca sa conduca,
Cel ce rezolva problemele altora, este adevaratul conducator.

79.
Cand legile si regulile apasa pe capul oamenilor,
Ei au dorinta fireasca sa le incalce.

Cel Întelept îsi face datoria,
Desi n-asteapta nimic de la nimeni.
Astfel este virtuos.
Dar nu-si însuseste virtutea proprie.
Întocmai ca natura, nu-si impune vointa,
E astfel pe Cararea Tao.

80.
Într-o comunitate mica cu cativa oameni,
A poseda lucruri care nu sunt utile nu are sens.
A pretui viata simpla este mai important.

Pentru a cunoaste lumea, a pleaca nu-i necesar.
Se poate folosi lumina mintii.
Pentru aparare nu este nevoie de a arata armele,
Ele sunt tinute la pastrare la nevoie.

Pacea si linistea sa domneasca,
Bunele relatii cu vecinii sunt esentiale,
Cel Întelept ramâne astfel liber.

81.
Înteleptul e onest, nu foloseste vorbe goale,
Vorbaria goala nu este onestitate.
Cei care par cultivati nu sunt iluminati,
Cei bogati nu pot fi multumiti.

Înteleptul nu traieste pentru sine însusi,
Facând mult bine pentru altii, e multumit,
Cu cât da mai mult, cu atât primeste mai mult,
În jurul lui totul se armonizeaza.
Pentru ca e pe Calea Tao în Virtute (Te).

Chakra Vishudhi - caracteristici spirituale

Chakra Vishudhi este localizata la nivelul plexului cervical, la baza gatului. Este chakra care corespunde afirmarii lui homo sapiens, caci in cursul evolutiei Vishudhi a aparut cand omul a ridicat capul. Ea corespunde aspectului comunicarii. O buna comunicare necesita sa ne situam in calitate de martor( impartial) in fata conditionarii proprii si ale altora ( vishudhi centru). Aceasta implica  a te simti responsabil si a fi sincer, fara a te identifica cu propriul tau joc, nici cu defectele tale, de a sti sa spui lucrurile in fata, fara a face interlocutorul sa se simta vinovat ( aspect al lui Vishudhi stang). Aceasta implica, de asemenea faptul de a nu judeca sau moraliza pe altii, ci mai curand a incuraja. De fapt, a sti sa-ti respecti interlocutorul.
Aceasta chakra este responsabila de toate organele noastre de "comunicare" : "brate", maini, intreaga fata, limba, urechi, partea exterioara a ochilor, gat, sistemul oto- rino- laringian,  glada tiroida. Tiroida este primul filtru al corpului. In consecinta este un centru extrem de sensibil. Utilizarea acestui centru negativ, abuziv sau peiorativa a voicii afecteaza energia acestui centru. Mai mult, intonarea fara discernamant a mantrelor sau mantrele date de falsi guru  perturba vibratiile centrului. Mantrele au efect asupra mintii. Un cantec de leagan poate adormi un copil adormindu-i simturile.Astfel monotonia poate toci simturile, incat distragand mintea din incordare si stress, persoana se simte mai relaxata. Astfel comercializarea mantrelor a devenit o afacere atat de rentabila incat folosind mintile atat de tensionate ale oamenilor mantrele intonate astfel pot produce autohipnoza; autohipnoza este impotriva constiintei. Numai constiinta lucida asupra problemelor poate revela solutionarea lor. In momentul in care ii intelegeti cauza, ea inceteaza sa mai fie o problema. Deci rezolvarea se afla in constiinta lucida nu in repetarea monotona a mantrelor.
Dupa Realizarea Sinelui este trezita constiinta colectiva.( http://www.realizareasinelui.ro/) .
Voi puteti simti propriile chakre ca si ale altora in mainile voastre. Aceasta este experienta ( Bodha) din voi, in sistemul nervos central. Nu este un mit sau o conceptie, ci o devenire reala. Asa cum un ou devine pasare, dvs puteti sa primiti o noua " nastere"  intr-o noua dimensiune a constiintei care este constiinta colectiva.
Chakra Vishudhi are 16 petale.
Cauzele spirituale ale blocajelor sunt :
Vishudhi stang: sentimente de culpabilitate, limbajul sarcastic, injuraturile, relatiile imorale, comportamentele imorale, lipsa respectului de sine si a sentimentului de responsabilitate.
Vishudhi drept: vorbirea in exces, limbajul grosolan, certurile, dominare prin cuvant, aroganta.
Vishudhi centru: individualismul, vorbirea impotriva lui Dumnezeu, tacerea glaciala, lipsa de discernamant.
Pentru a invata sa curatati acest centru energetic va rugam sa vizitati unul din centrele Sahaja Yoga din zona dumneavoastra sau intrati pe siteul nostru http://www.sahajayoga.ro/

Maestru primordial- Zarathustra

The Zoroastrians of Iran were members of the Indo-European family known as the Aryans. They called themselves Zoroastrians because they believed in the teachings of the first Aryan prophet, Zarathushtra.

Zarathushtra was the first prophet to preach a monotheistic religion, and He was born in Iran about 8000 years BC. He revealed that there was only one God, Ahura Mazda and that life in the physical world was a battle between good and evil.

As per man's actions, he would either cross the "Chinvato Peretu" or the sword bridge after death, and reach Heaven, or fall from it and go to the abode of the evil one. In the final days there would be a battle between good and evil, evil would be vanquished and the world would be purified by a bath of molten metal. Mazda would then judge the world, resurrecting the dead and His Kingdom would be established on earth.

Zarathushtra's songs are called the "Gathas" which linguistically may be older than the Indian Vedic scriptures. The Gathas are written in an ancient Avestan dialect. This is a sister language to Sanskrit of India, and Greek and Latin of the West. The reason is, the common ancestors (common to the ancient Iranians, Ancient Indians, Greeks, and Europeans) were one and the same - the Indo-European or Aryan peoples.

Surprisingly, many so-called Christian concepts actually were derived from Zoroastrian Aryan ideas which thrived in Iran for thousands of years until the Arab invasion of Iran around 1300 years ago.

Concepts such as heaven and hell, God and the evil adversary ahriman, the coming of the Saviour or Saoshyant born of a virgin, the end-time purge of the world by Fire followed by the resurrection of the dead, the making fresh of the world and the final battle between good and evil leading to the final defeat of evil. These beliefs filtered down to Judaism during the reign of King Khushru (Cyrus) of Iran.

Zoroastrians also believe that all races in the world are created by God and are equal - a true sign of the real ancient Aryan's nobility and tolerance. Cyrus, King of Iran who was an Aryan rebuilt the temple of the Jews after freeing the Jews from Babylon - for this, he is still remembered by the Jews and called the "Anointed of the Lord" in the Bible.

The Jews still celebrate that act of the true Aryans in a festival. Many Jews then stayed in Iran under Cyrus and his successors such as Darayus, as equal subjects under the King. Books of the Bible written after this stay have taken all these Zoroastrian concepts, from there they came to Christianity and other religions. There are scholars who consider Zoroastrianism as such to be the mother religion of the present day world's faiths.

In fact the edict of Cyrus proclaiming equality for all his subjects is enshrined in the United Nations today. The original Aryans were realy multicultural and tolerant of all races! So, it is probable that the Jews were influenced by the Zoroastrian faith of Iran in those days - and took on the concepts of heaven/hell, God's evil adversary, the resurrection and the final purification of the world - the virgin birth, the Saviour etc., all these concepts being Zoroastrian. There are other similarities too - certain purificatory observances such as the impurity of menstruation etc. are found in both faiths. Indeed, the very idea of the Messiah, and the very concept of Jesus could be Zoroastrian in origin.

Zarathushtra's religion was the prominent one in Iran until the conquest by the Arabs, around 1300 years ago, who converted Iran to Islam.

To preserve the Zoroastrian faith, this most ancient of faiths, indeed the "mother" faith of all mankind, a band of the Zarathushtrians sailed by boat to India about 1300 years ago, and settled in India where they were called the
Parsees (from "Pars" ie. Iran). The holy FIRE is kept in the temple as the symbol of Ahura Mazda, and priests feed the fire with sandalwood and cedar and intone the ancient sacred Mathras (verses of praise) in the ancient Aryan Avestan language. The Mathric incantations have incredible divine potent power, a power used to fight evil.

They also revere the elements of God such as water, earth, wind, and the creations of God such as the Sun, moon and stars.

The Early Years

There is very little known about the early days of Zarathushtra. The little that we do know is mainly because of the legendary stories that have been passed down through the generations by memorizing the scripture. Therefore, below, you will simply read different legendary and even mythical stories about Zarathushtra. If any of it seems too far-fetched to be real, it probably is not. We hope you enjoy these stories in the spirit that they were created:

 Birth

Once upon a time, a very long time ago, in a distant land, by the banks of a river, lived a large family named Spitama (meaning Most White). The head of one branch of this family, named Hechadaspa (Stallions), had two sons: Pourushaspa (Many Horses) and Arasti (Tidy & Neat).

Pourushaspa had married a young woman named Dughdova (Milkmaid), who by this time was pregnant. It is said that when she was 5 months pregnant, she had a dream in which she saw the world was being destroyed, and she was very frightened. But then an angel came to her in her dream, and told her that she was bearing a great prophet who would be able to change the impending destruction.

Legend has it that on the 26th of March; the pregnant Dughdova gave birth to a young and healthy baby boy.

However, this was a peculiar baby, since unlike other babies, he did not cry. Instead, when this baby boy was born, he had a broad smile on his face, and his face was shining with a divine glow. His parents decided to name him Zarathushtra, (which according to one translation means Golden Light or Golden Star, and according to another means Owner of yellow or old Camels.) Arasti’s family also had a son named Maidhyoimangha or
Maedyoimaha (Mid Moon).

The Debate

Zarathushtra was growing up as a very intelligent and energetic young boy. He was very observant and had a sharp mind. He had the ability to see through the surface of things and penetrate to the depth of their cause and meaning. Because of his inquisitiveness and natural curiosity, he always had lots of questions to ask the priests and teachers of his time; however, he was rarely satisfied with the explanations that he was receiving. When he was nine years old, some of his friends arranged that he would have a meeting with the head priest of his town, and discuss the questions that he had. Zarathushtra was very much looking forward to this debate.

The story goes that on the day of the debate, Zarathushtra and the head priests spend a number of hours discussing the questions that he had. However, neither side managed to convince or satisfy the other. The depth of some of his questions had troubled the head priest, and he left the place in deep thought. Although when the head priest left, he was in good health, legend has it that on his way home, he suffered a massive heart attack and died. There are many other stories of how he had to face all sorts of magical evil powers, and how he escaped them.

Youth

Zarathushtra spent much of his youth in the surrounding pastures of his town, contemplating nature for many hours. It was during these meditations that many of the questions that the priests could not answer, would unravel themselves in ways that their answers would be revealed to him.

There is another story that says when Zarathushtra was fifteen, his four brothers approached him to divide their father’s wealth among themselves. Zarathushtra only took one item, symbolizing the spiritual life, and left the entire wealth of his father to his four brothers.

When Zarathushtra was only twenty years old, he left home for about ten years, travelling here and there, in search of Truth. And it was one early morning at the end of this time that he was illumined.

It is also said that he married a woman named Hvovi, before his illumination, although it is not known where and when.

He spent years in the wilderness communing with God before his first vision, in which Vohu Manah came to him in the form of a huge Angel. All the heavenly entities, the Amesha Spentas, instructed Zarathushtra in heaven, and he received perfect knowledge of past, present, and future. Zarathushtra's preaching to King Vishtaspa was enhanced by miracles, especially the healing of a paralyzed horse that convinced the king to accept the new religion.

Most of these motifs are familiar from the lives of other culture heroes such as Moses, and Jesus. Whether any of this literally happened is a matter for belief, not scholarship. Tradition-minded Zoroastrians do accept these legends as truth about Zarathushtra.

Unlike Mohammed's recitation of the Koran, the Gathas of Zarathushtra are not "channeled" - that is, the Gathas are regarded as the inspired composition of a poet-prophet rather than a text dictated by a heavenly being. Zarathushtra was inspired by God, through the Bounteous Immortals of Vohu Manah, Asha, and the others - but he was not a passive recipient of the divine wisdom. In accordance with Zoroastrian philosophy, he reached God through his own effort simultaneously with God's communication to him.

Zarathushtra was never regarded as divine by his followers, not even in the most extravagant legends. He remained a man like all others, though divinely gifted with inspiration and closeness to Ahura Mazda. His life is an inspiration for Zoroastrians of all persuasions, traditionalist and modern - in his innovation, loving relationship with God, and spiritual courage he is a model for all his followers. After his death.

Zarathushtra's great soul attains almost the level of a Bounteous Immortal, but still is not merged in the divinity.

 Illumination

When he was thirty years old, one early morning, he went to fetch some water from the river. It was around dawn. The sky had just turned color and the sun was about to rise. As he had gone into the waters of the river, Vohu Mana (the angel of the Good Mind) appears to him, and opens the portal to the Divine Light of Ahura Mazda. This was the first moment of Illumination and the first Revelations of Zarathushtra.

In his vision, he perceived Ahura Mazda as the Wise Lord of Creation, and the six emanations of Ahura Mazda, the Amesha Spentas as the guardians and artisans of this physical world. He perceived the laws upon which the universe operated, and understood the inter-relationship between Ahura Mazda, the Amesha Spentas, and the Creation.

Perhaps we try to personify these images and abstract notions, and try to think of them as angels, but in truth, Zarathushtra understood them as the abstract notions that they were.

Propagation

After his illumination, Zarathushtra wanted to share his acquired wisdom with the world, yet he did not know where to start. He made a decision to invite all his family and relatives to listen to his teachings. And then in a family gathering, he explained his understandings to them.

When he finished explaining, his cousin, Maedyoimaha, decided to join him, and became the first follower of his teachings. And his wife Hvovi also embraced his teachings becoming his second follower. His children, one by one, decided to accept his philosophy as their way of life. (According to another record, it took his cousin ten years before he accepted to follow Zarathushtra’s teachings and become his first convert.)

Challenges

Zarathushtra then decided to share his teachings with his fellow citizens. When he started teaching others in the street of the city, he met with a deeply rooted resistance from the priests, who had based their entire life and livelihood on the old religions.

Zarathushtra tried many different techniques, and every time he met with renewed opposition and greater resistance. In fact, over the next twelve years, he only managed to win 22 people over to his philosophy, including his wife and children, and his first disciple, his cousin.

Having met such frustration, and such vehement opposition from the rulers and priests of his own land, he decided to leave his homeland for other countries. He then mobilized his followers, and the group of23 people started their migration.

To whichever land they came, and in whatever city that stayed, he tried to teach others about his philosophy, yet in every place they met with predictable opposition, partly due to the self-interested preemptive strikes of the rulers and priests, and partly because of the ignorance of the people, and their unwillingness to change.

Finally, they had heard that a of the King of a nearby country, King Vishtaspa, was a wise and just man and if there was one person in the whole world who might be open to listen to new teachings, it would be him. And they set off in that direction.

 Breakthrough - King Vishtaspa

Zarathushtra was 42 when he and his followers finally reached the court of King Vishtaspa. The wise King had granted Zarathushtra an audience, but he had also invited all the priests and wise men of his court to attend and listen to Zarathushtra and question him about his philosophy. The King had wisely set the scene for a debate, if it need be.

At the debate in the court of King Vishtaspa, Zarathushtra eloquently spoke and convincingly responded to all challenges and questions. The King saw the wisdom of this man, and his teachings and embraced the religion. At the same time, the King invited his subjects to also listen carefully and choose wisely to follow the Zoroastrian religion. This was a major breakthrough for Zarathushtra.

However, the story goes on to say that Zarathushtra’s enemies then plotted against Zarathushtra and planted various objects of black magic in his quarters, and finally by accusing him of such evil acts, prompted the King to search his room. Upon finding such artifacts, Zarathushtra was imprisoned and denied to eat or drink.

Yet the story has a favorable turning, as such stories inevitably do. It is said that the King’s favorite dark horse is struck with an incurable deforming disease. None of the physicians in the kingdom can offer any cure. When Zarathushtra, who was now in prison, hears about this, he offers the King to try to cure his favorite horse.

The King reluctantly lets Zarathushtra attempt his healing techniques, which he duly does. The King then realizes the error of his judgment about Zarathushtra, and embraces his religion. The King also punishes the priests who conspired against Zarathushtra, and starts to promote the religion.

Now, these stories may seem somewhat difficult to believe. What we do know however, is that once the King embraced the religion of Zarathushtra, it was a breakthrough and a turning point in the fortunes of the Zoroastrian Religion. From that time on, Zarathushtra had the backing and support of a powerful and wise King.

He freely went about propagating his teachings throughout that land, and very soon his message crossed the borders of the country to neighboring countries. In a way, if Zarathushtra’s illumination was the conception, this was the birth of the Zoroastrian Religion, as we know it today.

Two of the earliest converts, after King Vishtaspa embraced the religion were two brothers named Frashaoshtra and Jamaspa, of the Hvogva family. These two are mentioned in the Gathas, and they continued to be among Zarathushtra’s disciples until the end.

There is yet another legendary story about a tree that Zarathushtra allegedly planted. It is also mentioned in the Shahnameh that when Zarathushtra visited Kashmar, he planted a Sarv (Cyprus tree). This tree which became
famous as Sarv-e Kashmar, is claimed to have grown for millennia, from the time of Zarathushtra until it was ordered to be cut down by Caliph al-Mutawaqqil, in the year 861 CE.

Zarathushtra’s Character

While there is much lacking in reconstructing the events of Zarathushtra’s life, there is ample evidence of Zarathushtra’s character, all be it from his very short Divine Songs, the Gathas. From the content of the Gathas it is abundantly clear that Zarathushtra was a natural man. He was an exceptionally wise and righteous person.

He was an Ashu – one who has reached the apex of self-realization, perfection, and thenceforth immortality.
He was loving and kind, yet resolute and intent on adhering to truth and justice. He was wise and discerning. Possessed a very observant and incisive mind. He had a clear vision and understanding of the physical laws and moral principles of the world, and with a super-human power adhered to righteousness. In short, he was the epitome of spiritual strength.

There is very little biographical material in the Gathas. What is there indicates that Zarathushtra was cast out of his original home, wherever that was, and forced to wander, along with his followers and their animals.

"To what land should I turn? Where should I turn to go? They hold me back from folk and friends. Neither the community I follow pleases me, nor do the wrongful rulers of the land... I know... that I am powerless. I have a few cattle and also a few men."

Zarathushtra is said to have had six children, three boys and three girls. This is not exact information, since the number and gender equals that of the six Amesha Spentas and may be only symbolic. But the last Gatha is composed for the marriage of Zarathushtra's daughter Pouruchista (Full of Wisdom) so he is known to have had at least one child. Thus Zarathushtra married into the king's court; Pouruchista, in turn, married the prime minister.

There is no exact or provable information about Zarathushtra's life at court, though it may be assumed that it was here that he composed the Gathas, and the names of king and court appear in the poetry as if, in oral recitation, they were there listening to him.

The prophet may have spent almost three decades there, before his death at age 77. One of the controversies about Zarathushtra concerns whether he was a priest. He did not live in a religious vacuum, but was born into a society that practiced the polytheistic rites of ancient Indo-Iranian religion. In the later Avesta, Zarathushtra is used as a character in dialogue with Ahura Mazda; he is featured in ritual texts and in law-texts, and great amounts of ritual and doctrine are thus attributed to him, whether he was their originator or not.

In much later Zoroastrian traditions, some of which were not recorded until centuries after the Arab conquest, the life of the Prophet abounds with miracles and divine interventions.

His mother glowed with the divine Glory usually reserved for kings; the soul of the prophet was placed by God in the sacred Haoma plant (which Z. condemned in the Gathas) and the prophet was conceived through the essence of Haoma in milk (though the birth is not a virgin birth, but the natural product of two special, but earthly parents). The child laughed at his birth instead of crying, and he glowed so brightly that the villagers around him were frightened and tried to destroy him. All attempts to destroy young Zarathushtra failed; fire would not burn him nor would animals crush him in stampedes; he was cared for by a mother wolf in the wilderness.

Links with the Modern World

Ever since ancient Greek times the name of Zoroaster has stood for mysterious Eastern wisdom. In Hellenistic times many esoteric and magical texts were written using his name and Zoroaster was thought of as one of the greatest magi, or mystics.

Once the Avesta had been brought to the West in the 18th century, his name again became famous in the West - this time not for magic, but for the humanistic, monotheistic, moral philosophy found in the Gathas.

Enlightenment philosophers such as Kant and Diderot mentioned him as a model; the playwright Voltaire wrote a play called "Zoroastre." Here was a philosopher from "pagan" antiquity who was monotheistic and moral without any help from the Christian Church. The French composer Rameau wrote an opera called "Zoroastre" and the free-thinking Mozart used a variant of the name for his character Sarastro in "The Magic Flute;" Sarastro is the priest of the Sun and Light who defeats the Queen of the Night.

In the 20th century Nietszche was inspired by Zarathushtra's example when expounding his philosophy in THUS SPOKE ZARATHUSHTRA, though there is no identifiable Zoroastrian teaching in the Nietszche work. The German composer Richard Strauss, inspired by the Nietzsche work.

The Life of the Spirit

The word spirituality is derived from the term "spirit". "Spirit" has no size, form or weight and therefore, it cannot be described physically.

Ahura Mazda, the Divine Fravashis and the Yazatas are Divine "Spirits" having no physical existence. Their spiritual essence is present in material manifestation but the "Spirit" itself is beyond the physical.
Like "Spirit", the Soul is the purely immortal, immaterial and divine principle which resides in the heart of man.

Consequently, spirituality is the experience, the direct communion between two Divine Entities: the "Spirit" and the Soul.

Anyone who has had a spiritual experience knows that such an experience cannot be described with mere words and that spiritual experiences are much more profound relative to the psychic ones.

Different prophets have revealed different spiritual disciplines to their followers to attain spirituality. To put us in communion with Ahura Mazda, the Divine, Zarathushtra has given us the sacred "manthra spenta" which are much more than holy words and efficacious sounds written and recited in an archaic "Avestan" language, as some believe.

It is the Soul of "Ahura Mazda" it is the embodiment of Cosmic Energy originating from Ahura Mazda Who is the Source of Endless Light ("raevat-khvarnvat"). Mantras as Divine Energy Mantras are rooted in "staot yasna" which means the Primordial Sound (vibrations) created by the First Ray of Light which burst forth at the beginning of Creation, and is diffused throughout Nature. Being at the very root of Nature, "staot" brings into
existence the space-time continuum.

The utterance of the Primordial sound, transcend the space-time continuum in order to find the reciprocal resonance in the spiritual world of light. Being rooted in the natural laws of light and sound, the holy "mantra " are not subjected to the man-made rules of grammar or language; therefore, it is improper and inappropriate to explain or understand such holy words through the medium of philology alone.

Communion between the Spirit, being of the nature of Light, and the Soul is by the Primordial Sound or vibrations, its counter-part, is best achieved through the language of light and sound which is the specifically states that "mantras" are best for spirituality which will be attained by "yasna" or Union with the Divine.

The utterance of "mantra" is best for the purity of the Soul in order to attain spirituality.

Spirituality is also enhanced through prayers. During prayers, the Soul becomes the receptacle of higher spiritual consciousness and attunes itself in direct communion with the Divine through sound, motion and devotional thought vibrations which constitute the Divine Light, waves of energy.

Sound and light, both being functions of waves of energy, the Divine sounds of uttered physically are absorbed
into the rays of Divine Light instantly. The meaning behind "the utterance of the Divine prayer protects the body",
may be better understood through more enlightened science which accepts the potency of sound as "energy".

 Fire

Besides the holy "mantra ", Zarathushtra has promoted Fire through which spirituality is achieved. Fire is both spiritual as well as physical. Being spiritual, Fire, is a Divinity; It is equated with Ahura Mazda's Own Inner Light and Life or Energy.

As energy, Fire transmutes the physical (matter) into the spiritual. It is the source of all Creation. No Zarathushti ritual is complete without the presence of Fire. In the Gathas, Zarathushtra Himself expressly seeks a vision and a communion with Ahura Mazda or the Divien through Fire, which is worshipped as the "Spirit Holiest".

Fire and the Primordial Sound are both Divine Energies which attune a Zarathushti to All Mighty. In all Zarthushti
homes, it is necessary to keep the "divo" or the hearth fire perpetually burning. When a Zarathushti prays in the presence of Fire they communes with Ahura Mazda Himself as science now proves that every particle of light (photon) has intelligence, and Mazda is the Lord of Wisdom.

The hearth fire are the physical manifestations of the Divine Light which permeates through time and space. Ahura Mazda, being Spirit, resides in the spiritual world while He sends His Son, Fire, to adorn the Earth and propel the entire Creation towards Frasho-Kereti. In addition to the utterance of "mantra ", performance of prayers and rituals, and the preservation of Fire, Zarathushtra has also given us the spiritual munition of purity rules also known as or the anti-pollution rules, and preservation of spiritual heritage.

Revelations

Zarathushtra was sent by Ahura Mazda to reaffirm the ancient faith. He was also given the "AGUSTO-VACHO" ie revelations unheard before. He was thus the first prophet, to be followed by three Saviours. When the final Saviour comes, the world will be purged by fire and evil destroyed in a final great battle.

Zarathushtra asked Ahura Mazda: "O Ahura Mazda, righteous Creator of the corporeal world, who was the first person to whom You taught these teachings?

Then spoke Ahura Mazda: "YIMA the splendid who watched over his subjects, O righteous Zarathushtra. I first did teach the Aryan religion to the Creator, prior to you.

"Yima spoke to me, and said he would like to spread the religion among mankind by teaching others. It was then that I replied: "O Yima you are not created for this task by Me. You are not learned enough to increase the religion among mankind - you are not the Messenger of the religion.

"Yima the righteous told me then: "O Ahura, if I am not created for the task of increasing the good religion, then I would like to advance the world, to increase it and be a righteous king and protector. I ask You this, that in my kingdom there be neither cold wind nor hot wind (neither extreme winter or summer), there be no sickness nor death. That my subjects be undying and unwanting, and gloriously happy under my reign.

"I Who am Ahura Mazda, was pleased with this. I brought Yima a weapon - a Golden plough which was dagger shaped with golden forks, to signify that his authority was divine, sanctioned by Me. He became the mightiest King (KSHAETA) the Aryans had ever known, the most righteous and most splendid Aryan man.

"When Yima's rule extended to 300 years, then the Aryan land had prospered so much that the land became full of cattle, men, dogs, birds and red flaming fire (the fires kept burning in the house of every Aryan). Place could no longer be found for cattle or men.

"I made this known to Yima, and he proceeded towards the south, towards the path of the high sun (west), increasing the land with his golden plough (conquering and cultivating the lands). The boundaries of the Aryan kingdom were thus extended in breadth, one third greater than before. The king stood as an Aryan on the mother earth, praising the country with words fit for prayer.

"When Yima's rule extended to 600 years, the state of abundance reoccurred. This led to Yima proceeding again towards the south and the west, extending the boundaries of the Aryan kingdom two thirds greater than before. Thus happened the second great migration of the Aryans.

"When Yima's rule extended to 900 years, abundance again led to Yima increasing the land with his golden plough, towards the south and west. This third great migration made the Aryan kingdom three times larger than before.

"In the first 1000 years of his rule, Yima the splendid enjoined righteous order on his Aryan subjects. He controlled invisible time itself, making it so much large in size so as to praise and spread the righteous law. "

That glorious age of the Aryans did not last for ever, O Zarathushtra! It was time for the evil one's attack. I Who am Ahura Mazda spoke then to Yima Kshaeta:

"O splendid Yima, towards the sacred Aryan land will rush evil as a severe fatal winter; evil will rush as thick snow flakes falling in increased depth. From the three directions will wild and ferocious animals attack, arriving from the most dreadful sites.

"Before this winter, any snow that fell would melt and convey the water away. Now the snow will not melt (but will form the Polar ice cap). In this place, O Yima the corporeal world will be DAMAGED. Before in this seedland the grass was so soft the footprint of even a small animal could be observed. Now, there will be no footprints discernible at all on the packed sheets of hard ice that will form.

"So, Yima; make a mighty VARA, an enclosure as long as a riding ground, with equal four sides. Here bring the families of Aryan men and women, cattle, dogs, birds and the red flaming fire.

"Inside the Vara, make water flow in a canal, one Hathra long. Keep earth inside the Vara, to grow green vegetables as food. Make cattle pens, to house the cattle of the Aryan people.

"Let love blossom unfailing in the enclosure, among the young couples therein - make for them a residence, with rooms, pillars, long extended walls and an enclosing wall."

 Passing

There are a number of versions of how Zarathushtra died, all of them legendary.

Many different accounts of this martyrdom follow, including some in which supernatural forces intervene to kill the murderer of Zarathushtra. There is another version that claims Zarathushtra ascended to the skies (much like the resurrection of Jesus).

Another story claims that in his seventy seventh year, one night Zarathushtra bid his family members farewell, and after his evening prayer retired to bed. He passed away calmly and quietly in his sleep. In the morning, when his family members noticed that he had not awaken, they went to his bed side to find his body lying there in a peaceful state.