PROFETUL, de Kahlil Gibran

 

Kahlil Gibran a fost un Suflet Realizat.  Am redat mai jos o parte din volumul "Profetul" al acestui autor.

 

 

……

Atunci Almitra zise: “ Vorbeste-ne despre IUBIRE”,

Iar el isi inalta capul privind multimea, si o tacere adanca pogori peste toti. Apoi cu o voce mare, incepu:

“Cand iubirea va face semn, urmati-I indemnul,

Chiar daca drumurile-I sunt grele si prapastioase,

Si cand aripile-I va cuprind, supuneti-va ei,

Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-I v-ar putea rani,

Iar cand vorbeste dati-I crezare,

Chiar daca vocea-I ar putea sa va sfarame visurile, asemeni vantului din miazanoapte care va pustieste gradinile.

Fiindca, precum iubirea va incununa, ea trebuie sa va si crucifice. Precum va face sa cresteti ea trebuie sa va si reteze uscaciunile.

Precum ea se ridica pana la inaltimea voastra, alintandu-va ramurile cele mai fragile care freamata in lumina soarelui,

Tot la fel va razbate pana in adancul radacinilor voastre, zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

Asemeni snopilor de grau, ea va secera.

Va treiera pentru a va decoji.

Va vantura spre a va curata de pleava.

Va macina pana la inalbirea fainii.

Va framanta pana sa ajungeti foarte supusi,

Ca apoi sa va harazeasca focului sau, si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.

Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste tainele inimii, si sa deveniti o parte din lumina Vietii.

Dar daca, stapaniti de teama, veti cauta doar tihna si placerea dragostei ,

Atunci e mai bine sa va acoperiti goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,

Spre a va intoarce in lumea fara anotimpuri , unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie si unde veti plange dar nu in toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia decat de la sine.

Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita;

Fiindca iubirii ii e de ajuns iubirea.

Cand iubiti, nu e de ajuns sa spuneti” Creatorul e in inima mea “, ci mai degraba “Eu sunt in inima Creatorului”,

Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii, fiindca iubirea , daca o meritati va va arata drumul ea insasi.

Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini.

Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca acestea sa fie :

Sa te topesti si sa devii izvor ce susurul in noapte-si canta;

Sa cunosti durerea prea marii duiosii;

Sa fii ranit de intelegerea iubirii;

Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;

Sa te trezesti in zori cu inima innraripata si sa inalti multumire pentru inca o zi de iubire;

Sa te odihnesti la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;

Sa te intorci impacat acasa la ora amurgului,

Si apoi sa dormi inaltand in inima o ruga pentru cel iubit, iar pe buze un cantec de lauda.”

ATUNCI Almitra vorbind din nou: “ Dar despre Casatorie , Stapane?”

Si, drept raspuns , el zise:

“V-ati nascut impreuna si impreuna veti ramane pentru totdeauna.

Veti ramane impreuna pana ce albele aripi ale mortii va vor imprastia zilele.

Da, veti fi impreuna pana si in tacuta memorie a lui Dumnezeu.

Dar e bine sa existe spatii in acest impreuna al vostru.

Pentru ca vanturile cerurilor sa poate dansa printre voi.

Iubiti-va unul pe altul dar nu faceti din iubire opreliste:

Fie mai degraba, o mare valurind intre tarmurile sufletelor voastre.

Umpleti-va unul altuia cupa, dar nu beti dintr-o singura cupa.

Impartiti-va painea , dar nu mancati din aceeasi bucata.

Cantati si dansati si veseliti-va laolalta, dar faceti ca fiecare sa ramana singur,

Intocmai cum strunele lautei sunt singure, in timp ce vibreaza in aceeasi armonie.

Daruiti-va inimile. fara a le lasa, insa , una in paza celeilalte,

Pentru ca numai mana vietii va poate cuprinde inimile,

Si tineti-va alaturi dar nu chiar asa de aproape,

Caci coloanele templului inaltate-s la anume distanta,

Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt”.

IAR o femeie care purta un prunc in brate spuse:” Vorbeste-ne despre copii”

Si el glasui:

“ Copiii vostri nu sunt copiii vostri.

Ei sunt fiii si fiicele dorului Vietii de ea insasi indragostita.

Ei vin prin voi dar nu din voi,

Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.

Puteti sa le dati dragostea, nu insa si gandurile voastre,

Fiindca ei au gandurile lor.

Le puteti gazdui trupul dar nu si sufletul,

Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici chiar in vis.

Puteti nazui sa fiti ca ei , dar nu cautati sa-I faceti asemeni voua,

Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri.

Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii , sunt azvarliti.

Pe drumul nesfarsirii Arcasul vede tinta si cu puterea lui va incordeaza, astfel ca sagetile-I sa poata zbura iute mai departe.

Si puterea voastra, prin mana Arcasului , sa va aduca bucurie,

Caci, precum El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic”.

ATUNCI, un om bogat zise: “ Vorbeste-ne despre Daruri “:

Si el raspunde zicand:

“ Nu dati decat putin, cand dati din ce-I al vostru.

Numai dand din voi insiva, dati cu adevarat.

Pentru ca , spuneti-mi , ce-s averile voastre decat niste lucruri pe care le pastrati cu strasnicie , crezand ca maine veti avea nevoie de ele?

Iar maine, ce-I va aduce ziua de maine cainelui prevazator foarte, ascunzand oasele in nisipul miuscator, in timp ce-I urmeaza pe pelerini catre orasul sfant?

Si ce este frica de saracie , daca nu saracia insasi?

Iar groaza de sete, in preajma fantanilor pline, nu-I oare sete cea mai nestinsa?

Sunt unii care dau putin din belsugul pe care il au, si aceasta pentru a li se recunoaste dadarnicia, insa aceasta dorinta ascunsa umileste darul facut.

Sunt, apoi, altii care, putin avand, dau totul.

Acestia cred in Viata si in marinimia vietii iar sacul lor nu e niciodata gol.

Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este rasplata cea mare.

Dar sunt si din cei care dau cu durere, si doar durerea ramane botezul acestora.

In sfarsit, sunt cei ce dau fara a simti nici durere, nici bucurie, necunoscandu-si virtutile;

Ei sunt asemeni mirtului din vale, care raspandeste parfumul in spatiu.

Prin mainile unor asemenea fapturi vorbeste Dumnezeu si dindaratul ochilor acestora El surade pamintului.

E bine sa dai cand ti se cere, dar si mai bine fara sa ti se ceara , din intelegere;

Iar pentru cei dornici sa dea, a-I cauta pe cei necajiti este o bucurie mai mare decat darul insusi .

Fiindca , se afla , oare vreun lucru pe care sa ti-l refuzi ?

O , desigur, tot ceea ce iti apartineva fi-va daruit intr-o zi;

Deci, da acum, in anotimpul darniciei tale, iar nu in cel al mostenitorilor tai.

Deseori spuneti :” AM sa dau , dar numai acelora care merita.”

Pomii din livezile voastre nu spun , insa , astfel si nici turmele din imasuri.

Ele dau pentru ca sa poata trai, fiindca a pastra inseamna a pieri.

Desigur, cel care-si merita zilele si noptile, merita totul din partea voastra.

Iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii are tot dreptul sa-si umple cupa si din micul vostru parau.

Exista oare merit mai mare decat acel ce sta  in curajul si increderea de a primi milostenie?

Si cine va credeti voi , pentru ca oamenii sa-si sfasie pieptul si sa-si lepede orgoliul , ca sa le puteti vedea meritele si mandria terfelita?

Luati aminte, ca mai intai voi sa meritati a fi daruitorul si instrumentul darniciei ,

Pentru ca intr-adevar viata e cea care da viata, in timp ce voi, care va socotiti binefacatori , nu sunteti decat martorii acesteia.

Iar voi cei care primiti- si cu totii primiti!- nu va luati povara vreunei recunostinte spre a nu va pune de bunavoie un jug voua si celor ce daruie.

Inaltati-va , mai degraba cu cel care da, primindu-I darurile ca pe niste aripi;

Fiindca a tine prea mult seama de datoriile voastre, inseamna a va indoi de generozitatea daruitorului, care are pamantul marinimos drept mama si al carui tata Creatorul este.”

Si un batran, stapanul unui han, zise:

“ Vorbeste-ne despre Mancare si Bautura”.

Iar el dadu raspuns:

“ o, daca ati putea trai din aroma pamantului si, asemenea plantelor, sa va indestulati cu lumina!

Dar daca trebuie sa ucideti pentru a manca si sa furati mieilor si iezilor laptele de la mamelel lorpentru a va potoli setae, atunci faceti din acestea un act de sfintenie.

SI fie-va masa un altar pe care cei buni si nevinovati din paduri si campii sunt jertfiti, pentru tot ce este mai pur si inca nevinovat in om.

Atunci cand ucideti o vietate soptiti-I in cugetul vostru:

“Aceeasi putere care te da mortii ma va ucide si pe mine; si eu la randul meu voi fi devorat;

Fiindca legea care te da mainilor mele, ma va da apoi unor maini mai puternice;

Sangele tau , ca si sangele meu , nu este decat vlaga care hraneste arborele cerului”

Cand cu gura insetata, muscati dintr-un mar, spuneti-I in cugetul vostru:

“ Semintele tale vor trai in trupul meu , si maine mugurii tai vor inflori in inima mea.

Si impreuna ne vom veseli in toate anotimpurile”

Toamna cand culegeti viile si stoarceti mustul strugurilor, sa ziceti in sinea voastra:

“ Si eu , la fel, sunt o vie si rodul meu va fi cules si stors,

Si ca si vinul cel nou  voi depus in vasele vesniciei”

Iar in iarna, cand veti pritoci vinul , sa tresalte in inima voastra un cantec pentru fiecare cupa.

Si sa aveti in fiecare melodie cate un gand pentru zilele toamnei , pentru vie si pentru teascuri.”

ATUNCI un lucrator spuse: “ Vorbeste-ne despre munca”

Si el raspunse zicand:

“ Munciti spre a tine pasul cu ritmul pamantului si cu sufletul sau.

Fiindca a trandavi inseamna sa ramaneti straini anotimpurilor, sa iesiti  din alaiul vietii care inainteaza majestuos si in nobila supunere spre infinit.

Cand munciti deveniti un fluier , prin care  murmurul orelor se schimba in cantece;

Care dintre voi ar dori sa fie o trestie muta si linistita, atunci cand totul canta la unison?

Totdeauna vi s-a spus ca munca este un blestem si truda o nenorocire,

Ci eu va asigur ca, muncind, transpuneti in fapta o particica din cel mai indepartat vis al pamantului , care v-a fost harazit cand acest vis s-a nascut.

Si ramanad uniti prin munca, iubiti viata cu adevarat

Si iubind viata prin munca, inseamna ca ati fost initiati in cea mai launtrica taina a trairii.
                  Dar daca, in durere fiind, va veti blestema ceasul nasterii , in povara carnii o veti simti ca un stigmat pe fruntea voastra, va asigur , numai sudoarea va va spala pacatul de pe chip.

Vi s-a mai spus, cum ca viata-I doar intuneric si in slabiciunea voastra repetati mereu spusele celor sleiti de puteri.

Ci eu va spun ca viata e intr-adevar un intuneric numai atunci cand e lipsita de daruire,

Ca orice daruire este oarba cand nu exista stiinta,

Ca orice stiinta este lipsita daca-I lipsita de munca,

Ca orice munca este goala fara de dragoste;

Iar cand munciti cu dragoste va legati de voi insiva , unul de altul si, impreuna, fata de Creator.

Dar ce inseamna sa muncesti cu dragoste?

Inseamna sa tesi stofa cu fire toarse din sufletul tau, ca si cand iubita-ti ar trebui sa o poarte;

Inseamna sa cladesti o casa cu tragere de inima, ca si cand iubita-ti ar trebui sa o locuiasca;

Inseamna sa semeni boabele cu duiosie iar spicele sa le secericu bucurie, ca si cand uibita-ti ar trebui sa manance painea calda;

Inseamna sa pui in toate lucrurile pe care le faci o farama din sufletul tau.

Si sa stii ca toti mortii fericiti se tin in preajma ta , veghindu-te.

Adesa v-am auzit zicand, ca si cum ati fi vorbit in somn: “ Cel care taie marmura si care afla in aceasta insusi chipul sufletului sau , e mai presus decat cel ce trudeste pe ogor,

Iar cel care prinde curcubeul si il asterne pe panza spre a reda imaginea omului, e mai presus decat cel ce croieste sandale pentru picioarele noastre.”

Ci, eu va vorbesc , nu insa in somn, ci treaz , in plina zi , ca vantul nu graieste mai melodios batranului stejar decat celui mai nezarit fir de iarba;

Si doar acela este mare care sa stie sa transforme vocea vantului intr-un cantec ce se aude  si mai alinator datorita dragostei sale. Munca este dragostea scoasa la lumina.

Si, daca nu poti sa muncesti cu dragoste ci cu scarba, atunci mai bine paraseste lucrul  tau si asaza-te la poarta templului spre a primi pomana de la cei care cu bucurie muncesc.

Iar daca, cu nepasare, vei face painea, va fi o paine amara, care nu va potoli decat pe jumatate foamea omului.

Deorece daca, fara tragere de inima, vei stoarce mustul din struguri , atunci nepasarea ta ca o otrava se va raspindi in acel vin.

Si chiar daca vei canta asemeni ingerilor dar nu vei iubi cantecul, auzul oamenilor va ramane surd la glasul zilei ca si la cel al noptii.

ATUNCI o femeie zise:” Vorbeste-ne despre Bucurie si despre Tristete”

Iar el raspunse:

“ Bucuria este tristetea fara masca

Si insasi fantana din care a tasnit rasul vostru, a fost adesea plina de lacrimi.

Si cum ar putea sa fie altfel?

Cu cat mai adanc va sapa-n fiinta tristetea, cu atat mai multa bucurie veti cuprinde in voi.

Cupa in care va asteapta vinul , nu este, oare, aceeasi pe care focul a ars-o in cuptorul olarului?

Iar alauta care va alinta sufletul, nu este acelasi lemn, mai inainte , chinuit de cutit?

Cand sunteti veseli, crutati-va adancul inimii si veti afla ca ceea ce va umple de bucurie nu-I altceva decat ceea ce si tristetea v-a daruit.

Cand sunteti tristi , iarasi scrutati-va inima si veti vedea ca, intr-adevar, lacrimile va vin de la ceea ce, candva, desfatarea voastra fusese.

Unii dintre voi spun: “ Bucuria este mai mare decat tristetea” iar altii zic: “ Nu, tristetea este mai mare decat bucuria”

Ci , iata, eu va incredintez ca ele sunt de nedespartit.

Impreuna sosesc in casa voastra, si cand unul se aseaza cu voi la masa, nu uitati, cealalta in patul vostru s-a si culcat.

Intr-adevar, sunteti in cumpana, asemenea unei balante, intre bucuriile si tristetiile voastre.

Numai cand sunteti goliti de voi insiva, talerele sunt nemiscate si in echilibru.

Cand, insa, paznicul comorii va va ridica spre a-si cantari aurul si argintul, va trebui ca bucuria sau tristetea voastra sa se ridice ori sa se scoboare.”

ATUNCI un zidar inainta si spuse: “ Vorbeste-ne despre CASE”

Iar el raspunse graind:

“ Durati din visuri un refugiu undeva in desert, inainte de a va inalta o casa intre zidurile cetatii.

Fiindca cum in amurg va inturnati la vetrele voastre, tot astfel revine calatorul in voi, cel care-I mereu indepartat si singur.

Casa este corpul vostru mai mare,

Ea creste in miezul zilei si doarme in tacerea noptii, si nu-I lipsita de vise. Oare casa voastra nu viseaza, in vis nu paraseste ea cetatea pentru un crang sau pentru o colina?

O, daca as putea sa adun in causul palmei mele casele voastre sa le imprastii in paduri si livezi!

Dar nu a sosit, inca timpul acestora!

In teama lor strabunii v-au strans prea aproape unul de altul ,iar aceasta teama va mai dura un timp. Atata timp cat zidurile cetatii vor separa vetrele de ogoarele voastre.

Ci spuneti-mi oameni din Orphales, ce pastrati in aceste case? Si ce ascundeti indaratul usilor inchise?

Aveti pacea, tihnitul impuls care sa va dezvaluie insasi puterea voastra?

Aveti amintiri, acele bolti stralucitoare, care se arcuiesc peste varfurile ametitoare ale spiritului?

Aveti frumusetea, care intoarce inima lucrurilor din lemn si din piatra catre muntele sfant?

Spuneti-mi aveti in casele voastre toate acestea?

Sau nu aveti decat bunul trai, lacomia bunului trai, acea dorinta ascunsa, care va intra in casa , de parca ar fi fost poftita, ramanandu-va oaspete iar apoi stapan definitive?

Da, lacomia va subjuga cu furca si cu biciul, preschimbandu-va in niste biete papusi chiar si cele mai nobile dorinte ale voastre.

Fiindca desi mainile-I sunt de matase, inima-I de fier.

Ea va leagana pana va adoarme, numai pentru a se aseza alaturi pe perna. Spre a-si rade apoi de demnitatea carnii.

Ea isi bate joc de simturile voastre si le culca in vata ca pe niste vase fragile.

Intr-adevar lacomia bunului trai ucide pasiunile sufletului si insoteste apoi ranjind, convoiul lor funerar.

Dar voi, copii ai spatiului, voi, cei cu somnul nelinistit, voi nu veti fi nici prinsii, nici neimblanzitii.

Casa voastra nu va ancora si catarg,

Ea nu va fi nici valul sclipitor care acopera rana , ci pleoapa care protegue ochiul.

Voi nu veti strange aripile inainte sa puteti trece prin porti , nici nu veti pleca fruntea spre a nu va lovi de grinzile caselor, nici nu va veti opri respiratia de teama ca zidurile sa nu se crape, prabusindu-se,

Nu, nu veti locui in morminte faurite de catre morti pentru cei vii.

Chiar inaltate cu maretie si splendoare, casele voastre nu vor sti sa cuprinda tainele, nici sa va adaposteasca dorintele,

Fiindca, ganditi-va, ceea ce este necuprins in voi, locuieste castelul cerului, ale carui feresti sunt cantecele si tacerile noptii.”

SI un tesator : Vorbeste-ne despre VESMINTE”

Iar el raspunse:

“ Vesmintele voastre ascund o mare parte a frumusetii voastre , dar nu va acopera uratenia.

Si cu toate ca, prin vesminte, cautati adapost tainelor voastre , riscati doar a gasi un ham si un lant.

Fie ca soarele si vantul sa imbratiseze mai mult pielea trupului vostru si mai putin vesmintele,

Deoarece suflul vietii este in soare, iar mainile trairii in adierea vantului .

Unii dintre voi zic: “ Vantul dinspre miazanoapte este cel ce ne-a tesut hainele pe care le purtam”.

Ci, eu va spun:” da, e vantul dinspre miazanoapte, insa rusinea fost-a meseria lui si molesirea nervilor ata cu care le-a insailat.

Si cand lucru-I a fost savarsit, el a ras in padure”.

Nu uitati ca pudoare nu-I decat o pavaza impotriva privirilor pangaritoare,

Iar cand pangarirea dispare, ce devine pudoarea decat o piedica si o pata rusinoasa a spiritului ?

Si , iarasi , nu uitati ca pamantul este bucuros sa va simta picioarele goale, sarutandu-le , si ca vanturile s-ar juca voioase cu pletele voastre”

IAR un negutator inainta si spuse: “ Vorbeste-ne desre a CUMPARA SI A VINDE”

Iar el raspunzand, zise:

“ Pentru voi, pamantul isi daruie rodul si nimic nu v-ar lipsi daca ati sti cum sa va indestulati.

Schimband intre voi darurile pamantului veti afla abundenta si prisos ati afla.

Cu toate astea, daca schimbul nu se face din dragoste si dreptate binevoitoare , unii vor ajunge la nesatiu, altii vor fi infometati.

Cand va intalniti la targ, voi ce truditi pe mare, pe ogoare, si podgorii cu tesatorii, cu olarii si vanzatorii de arome,

Invocati atunci spiritul stapan al pamantului sa vina printre voi spre a binecuvanta cantarul si socotirea marfurilor ce le vindeti unii altora.

Si sa nu ingaduiti deloc celor cu mainile goale sa ia parte la invoielile voastre, ei care isi vand cuvintele in schimbul muncii voastre.

Acestor oameni spuneti-le:

“ veniti cu noi pe ogoare , ori mergeti cu fratii nostri pe mare si aruncati-va navoadele;

Fiindca, precum noua, asa si voua, atat marea cat si pamantul va vor darui cu generozitate”.

Si daca vin cantaretii si dansatorii si cei din fluiere zicand, pretuiti-le de asemeni ofertele,

Pentru ca sunt, asemeni voua, culegatori de fructe si tamaie, iar ceea ca va ofera, desi plasmuire de vis, vesmant este si hrana pentru suflete.

Si , inainte de a parasi targul, trebuie sa vedeti daca nu cumva cineva n-a plecat cu mainile goale.

Fiindca spiritul stapan al pamantului nu-si va afla linistea pe aripile vantului cata vreme nevoile celor mai mici dintre voi nu vor fi alinate.”