EXTRAS DIN CARTEA ERA METAMODERNA A LUI SHRI MATAJI NIRMALA DEVI 2

"Ca urmare a celor două războaie mondiale şi a conflictelor din perioada războiului rece, au avut loc puternice atacuri asupra valo­rilor care, prin tradiţie, îi susţineau pe oameni. După cum se ştie din surse istorice precise, atacurile au venit în special din partea mili­tarilor şi a marinarilor care au vizitat sau au locuit în ţările respec­tive. Spre exemplu, armata americană, care a stat în Thailanda în timpul războiului din Vietnam, a fost într-o mare măsură răspunză­toare pentru subminarea şi distrugerea culturii tradiţionale şi pentru înlocuirea ei cu o anticultură a prostituţiei, a traficului de droguri şi a crimei organizate. De asemenea, mai este posibil ca cele două războaie mondiale să fi fost vinovate de prăbuşirea finală a vechilor sisteme de valori din lumea occidentală. Ego-ul care a dominat occidentul în acele timpuri, nu numai că a subjugat alte ţări, dar a dus la declanşarea războaielor mondiale.

America a fost invadată de europenii care au distrus cultura paşnică a băştinaşilor. Este imposibil să găseşti un singur băştinaş care să ocupe o poziţie socială înaltă în America de Nord. Există state în America de Sud, ca de exemplu Argentina, unde sunt instalaţi foarte confortabil o serie de criminali de război germani. Se spune chiar că războiul din insulele Falkland a fost pus la cale de ei. Odată, le-am pus următoarea întrebare: .Cum aţi ajuns din Europa tocmai aici?" Iar ei mi-au replicat plini de importanţă: .A fost harul lui Dumnezeu care a folosit drept instrument Biserica Catolică". 

In această carte voi discuta şi despre multe alte cauze subtile ale paralelismului sau suprapunerii apărute în cultura occidentală. Mă voi referi la schimbările profunde petrecute în cultura şi gândirea ţărilor occidentale din vremurile moderne şi voi face acest lucru cu toată sinceritatea şi din toată inima.

Este foarte important să aflăm motivul pentru care aceste schimbări au fost atât de evidente şi de profunde în special în Vest Oamenii din Occident se mândresc cu faptul că sunt apărători ai drepturilor democratice şi campioni ai libertăţilor. Dar dacă lumea occidentală este într-adevăr preocupată de fericirea întregii lumi, ea va trebui să se orienteze către introspecţie. Datorită prosperităţii materiale şi a progresului tehnic, ce au generat dezechilibrul, occi­dentalii sunt cei care vor trebui să-şi asume responsabilitatea real­izării unei noi ere şi a transformării fiinţelor umane. Dacă, însă, ţările din Vest vor încerca să-şi rezolve problemele recurgând la o reor­ganizare de tip fascist şi se vor preocupa doar de propria lor stagnare, vor eşua total în îndeplinirea obligaţiei de a face faţă sarcinii lor morale şi ne putem aştepta ca ele să fie complet distruse din interior. Materialismul lipsit de control nu poate aduce pacea nici în afara şi nici înăuntrul fiinţelor umane.

După părerea mea, este o chestiune urgentă ca fiecare occi­dental să înţeleagă rolul vital pe care trebuie să îl joace în decursul acestei epoci măreţe a transformării şi a Judecăţii de Apoi.

Mintea occidentală trebuie să înţeleagă răspunderea enor­mă ce îi revine şi să descopere de urgenţă modul în care trebuie realizat echilibrul, dar nu pe plan financiar, ci prin asumarea propriei responsabilităţi, lată lucrul absolut obligatoriu pentru ascensiunea întregii umanităţi căci, în caz contrar, cine va purta vina de a fi dis­trus prin modernism întreaga cultură umană: ţările dezvoltate sau cele subdezvoltate?

In decursul procesului de evoluţie am ajuns în prezent la sta­diul în care conştiinţa umană joacă un rol decisiv. Conştiinţa umană poate funcţiona prin intermediul gândirii, al raţiunii sau al condiţio­nărilor sale. Mulţi poeţi moderni le-au descris ca fiind „zidurile care îngrădesc libertatea Sinelui". Ce s-ar întâmpla însă dacă noi am putea să ne ridicăm la o stare superioară de conştiinţă? De ce să nu ne deschidem atunci inima şi mintea în faţa descoperirii unice care a fost revelată anume pentru realizarea acestui salt imperios necesar? „împărăţia lui Dumnezeu care a fost făgăduită este la îndemâna." Acesta nu este doar un citat dintr-o predică sau dintr-o prelegere, ci împlinirea adevărului suprem şi absolut, care se mani­festă la oamenii obişnuiţi chiar în clipa prezentă. Adevărul care poate fi atins după Realizarea Sinelui este că noi nu suntem acest corp, această minte, aceste condiţionări venite din trecut, acest ego sau aceste emoţii, ci suntem Spirit Pur.

Un alt aspect al adevărului suprem este că există o putere atotpătrunzătoare a iubirii divine, care penetrează în toate aspectele creaţiei. Iubirea divină îndeplineşte întreaga lucrare vie a ansamblului creaţiei. Noi, oamenii, luăm totul de-a gata. Spre exem­plu, vedem cum din seminţe minuscule răsar flori minunate şi cum din lăstari delicaţi cresc mari pomi fructiferi. Dar oricât ar diseca şi ar analiza oamenii de ştiinţă procesul viu, nici unul nu poate spune cum s-au petrecut aceste miracole sau ce anume dirijează şi susţine întregul proces al vieţii. Atunci când încearcă să explice mis­terul cauzelor bătăilor inimii, ei afirmă că la bază stă sistemul ner­vos autonom. Dar cine este acest „auto", acest Sine? Priviţi ochiul omenesc ce este un aparat fotografic extraordinar, sau creierul care este un calculator magnific.

Oamenii de ştiinţă pot face analize la nesfârşit, dar nu vor zăbovi pentru a-şi pune întrebarea: de ce ni s-au dăruit toate aces­te binecuvîntări? Acum, însă, a venit timpul ca oamenii de pretutin­deni să înţeleagă, prin experienţa lor directă, că noi toţi avem un scop pe acest pământ. Scopul întregii noastre evoluţii şi dezvoltări este pur şi simplu de a ne conecta la această putere atotpătrunză­toare, astfel încît noi înşine să devenim Divinul. Acest proces divin funcţionează în mod spontan (sahaja). El poate fi dovedit şi este la

Îndemâna oricui, spre deosebire de descoperirile şi legile ştiinţei, care pot fi mereu puse sub semnul întrebării şi modificate.

Procesul se desfăşoară acum în proporţie de masă şi reprezintă realizarea dorinţei celei mai fierbinţi a iui William Blake ca „toţi oamenii lui Dumnezeu să fie profeţi". In Krita Yuga. prin compasiunea manifestată de Param Chaitanya (sau Iubirea Divină), Kundalini este activată în nenumărate fiinţe umane, astfel încît oamenii devin asemenea profeţilor din vechime şi, chiar mai mult, ei au puterea de a-i face şi pe alţii profeţi.

Mai există, totuşi, o mică problemă. Creierul omenesc este actualmente plin de prea multe idei, dar nu de idei originale, ci din cele care au fost acumulate prin lectură, prin mass media şi prin cli­matul mental ambiant. Indiferent de caz, creierul este suprasaturat cu idei, care în mare parte aparţin altora, ceea ce face ca oamenii să accepte cu greutate sau cu încetineală adevărul despre realitate. Nu este deloc uşor să-i convingi pe oameni că există un adevăr absolut, dincolo de mental şi că realitatea este la îndemâna şi poate fi realizată de către orice fiinţă umană, lisus a spus „cei blînzi vor moşteni pământul", referindu-se nu la cei slabi, ci dimpotrivă, la oamenii care sînt suficient de puternici pentru a se debarasa de ego­ismul şi de condiţionările lor. Dar omul modem nu este nici puternic şi nici blând. Dimpotrivă, el este prea snob, prea arogant, prea condiţionat sau prea plin de sine, ca să accepte ideea că ar putea exista cineva care să-i vorbească despre adevăr şi realitate şi chiar să-i arate cum să ajungă la ele. în vremurile modeme, adevărul absolut trebuie să se exprime de la sine. Chiar dacă nu este accep­tat, el nu dispare ci, dimpotrivă, demască minciuna, pentru a o ani­hila.

Dacă adevărul absolut nu va fi acceptat, el va sfârşi prin a distruge pe oamenii care îl resping. Ei se vor îndrepta în cele mai multe dintre cazuri în direcţia unor moduri de viaţă distructive. Aceşti oameni acceptă deja ideile greşite emise de numeroşi indi­vizi care predică falsul în numele adevărului.pentru a vorbi cu sinceritate despre adevăr, trebuie să implori oamenii să te asculte, pentru a afla adevărul despre propria lor divinitate intactă şi capabilă de a se manifesta în cursul ascensiunii spirituale declanşate de trezirea energiei Kundalini. Este păcat că, pentru convingerea şi flatarea mentalului occidental atât de compli­cat. se iroseşte foarte mult timp. Ironia este că falşii lideri şi falşii maeştri spirituali - veritabili anti-sfinţi moderni ce acţionează împotriva Divinului şi distrug fiinţele umane - se bucură de un mare succes şi reuşesc să-şi facă larg renume într-un timp record. Dar mai este adevărat şi că, datorită acţiunii Param Chaitanyei şi a legii polarităţii, falşii maeştri sunt daţi în vileag la momentul oportun, iar toate ideile false puse de ei în circulaţie sunt demascate şi distruse foarte rapid. Ei îşi fac apariţia şi se instalează cu uşurinţă în Krita Yuga, dar numai pentru scurtă vreme. Necazul este că, după ce un anumit guru s-a compromis, oamenii sunt atât de slabi, încît încep imediat să caute un altul. Atunci când se fixează ia un guru, sfârşesc de obicei prin a se izola de lume şi îşi pierd toată averea. Vânătoarea de noi guru este, la această oră, un stil foarte la modă pentru căutătorii din Occident. Acelaşi lucru se petrece. însă, şi cu alte ideologii. Comunismul, de pildă, a eşuat în Rusia şi în ţările satelit, dar fundamentalismul şi rasismul au venit să ocupe locul lăsat vacant şi astfel să prospere în aşa-zisele noi ţări demo­cratice.

însă pentru cei care într-adevăr sunt în căutarea Adevărului, un lucru trebuie acceptat cu umilinţă, şi anume că ei nu au descoperit până acum Adevărul şi nici nu pot să facă aceasta sin­guri. Este un fapt cunoscut în Orient că, dacă eşti în căutarea Adevărului suprem, trebuie să devii umil sau blând, aşa cum a spus Christos. Aşa ceva, însă, este extrem de greu de acceptat pentru mintea occidentală, deoarece înseamnă depăşirea ego-ului.

Un domn din Vest, care a venit la mine pentru prima dată să înveţe Sahaja Yoga, a descoperit că este foarte uşor să obţii Realizarea Sinelui, fără nici un fel de efort şi fără să plăteşti nici un ban. L-a cuprins un asemenea extaz, încît a ieşit afară, în grădină, strigând: „L-am descoperit!" Cînd a intrat din nou In casă, aproape că dansa de bucurie şi mi-a spus: .Acum am să scriu tuturor pri­etenilor mei, care de ani de zile caută cu disperare Adevărul, şi am să le povestesc cum am simţit în vârfurile degetelor Puterea Divină Atotpătrunzătoare, ca pe o briză răcoroasă a Duhului Sfânt. Acum ştiu că Adevărul înseamnă să devii Spiritul. Ştiu că există puterea atotpătrunzătoare a iubirii lui Dumnezeu, pe care trebuie să o simţim cu toţii în sistemul nostru nervos central, graţie acestui ultim salt pe scara evoluţiei umane. Le voi mai spune, cu toată convin­gerea, că acesta este procesul viu al propriei evoluţii, pe care nu îl poţi obţine din cărţi şi nu îl poţi cumpăra cu bani".

Domnul acesta s-a entuziasmat aşa de tare_: încît a scris o sumedenie de scrisori profesorilor, prietenilor şi colegilor lui cu care discutase şi căutase Adevărul, zi de zi, timp de atâţia ani. Spre sur­prinderea şi dezamăgirea lui, reacţia a fost slabă. Unii nu i-au răspuns deloc. Alţii i-au scris ceva de genul: .Foarte bine. suntem fericiţi că l-ai descoperit, dar noi trebuie să-l căutăm în felul nostru. Sperăm că îl vom descoperi şi noi, dar într-un alt fel". Alţii nu au putut să creadă că totul este atât de uşor. Iar ceilalţi au replicat: .Nu poţi să duci o viaţă normală şi să găseşti Adevărul. Trebuie să suferi din pricina păcatelor trecute, să te detaşezi de societate şi de toate legăturile omeneşti, înainte chiar de a-ţi începe căutarea*. Nici unul dintre ei nu a vrut să asculte, atunci când le-a spus că descoperise Adevărul prin trezirea lui Kundalini. Printr-o distorsiune tipică gândirii avansate moderne, căreia nu-i place niciodată să ajungă la vreo concluzie, ei i-au spus: „Da, metoda aceasta poate că este valabilă pentru tine, dar este imposibil să fie unică; trebuie să existe şi altele".

Domnul de care vă povesteam a fost profund şocat, văzând că toţi prietenii cu care petrecuse ore întregi întîlnindu-se, discutând, citind şi scriindu-şi unii altora despre calea descoperirii Adevărului Absolut nu voiau nici măcar să-l asculte atunci când i-a anunţat că descoperise, în sfârşit, Adevărul. El şi-a dat seama că, de fapt. nu oricine este destul de puternic sau umil ca să accepte Adevărul. Ei toţi au încercat să se eschiveze, să scape de Adevăr găsind ia repezeală o explicaţie de genul: .Da. dar...". Totuşi, aşa cum se spune, adevărul va ieşi singur la iveală.

în vremurile moderne, din fericire, o persoană care cunoaşte Adevărul despre Dumnezeu şi vorbeşte despre acesta, nu mai poate fi răstignită sau redusă la tăcere. Desigur, însă. că ea nici nu poate aştepta până când toţi oamenii lipsiţi de înţelegere se vor naşte din nou. cu un mental mai umil, căci „împărăţia lui Dumnezeu care a fost făgăduită este aici, acum", iar momentul când Adevărul trebuie privit în faţă a sosit. Mai există pe lângă ei şi câţiva creştini mai .necopţi", precum cei din organizaţia ADFI din Franţa, care difuzează prin mass media franceză tot felul de calomnii împotriva Sahaja Voga. fără să aibă nici cea mai vagă idee despre ceea ce este Adevărul.

Din nefericire, pentru cei care, asemenea prietenilor care nici n-au vrut să audă despre descoperirea unuia dintre ei, căutarea a devenit în Kali Yuga un mod de existenţă, iar oamenii nu mai vor să renunţe la căutare, chiar atunci când întâlnesc răspunsul mult dorit. Să ne amintim de filmul Timpuri noi, în care Charlie Chaplin apare lucrând ia o bandă rulantă plină de şuruburi, iar munca lui stereotipă de strângere a piuliţelor îi creează o asemenea inerţie a corpului, încît chiar şi după oprirea benzii el continuă să execute aceleaşi mişcări în gol. lată o analogie perfectă cu cei care aleargă în cursa nebună a căutării şi nu se mai pot opri. Căutarea Adevărului are, aşadar, acea inerţie care nu mai poate fi controlată sau frânată pen­tru o clipă, pentru a da ascultare cuiva care ştie realmente cum se poate descoperi Adevărul Absolut. Cunoscătorii Adevărului se izbesc întotdeauna de opacitatea lipsei de înţelegere. Poetul Kabir' spunea: .Cum aş putea să dezvălui ceea ce ştiu şi văd, când lumea întreagă este oarbă?" Desigur că lucrurile s-au schimbat de atunci şi in acest moment nu pot să afirm că întreaga lume este oarbă, deoarece există mii şi mii de oameni care au venit cu mintea şi inima deschise, pentru a cunoaşte Adevărul Absolut prin trezirea lui Kundalini. Există. în mod surprinzător, după douăzeci şi cinci de ani de muncă intensă în Sahaja Yoga, un număr foarte mare de aseme­nea suflete realizate.

în această carte voi scrie despre schimbările profunde - atât negative cât şi pozitive - care au avut loc în Occident în timpul Kali Yuga. M-am referit deja la declinul dharmei, la autodistrugerea galopantă din Vest, dar este de asemenea de remarcat că, în tim­purile modeme, s-au născut în Occident foarte mulţi căutători ai Adevărului. Condiţiile propice au apărut în special după cel de-al doilea război mondial, cînd societatea occidentală îşi pierduse respectul pentru sistemul de valori al justiţiei şi onoarei existent anterior. Credinţa însăşi în Dumnezeu era mult slăbită, iar căutătorii trebuiau să se confrunte cu o societate derutată şi lipsită de credinţă, care tocmai începea să se formeze.

In realitate, fundamentul natural al culturii occidentale a fost supus unui atac venit din patru direcţii. Ştiinţa a atacat dintr-o parte, iar intelectualii care au moştenit tradiţia aşa-zisului iluminism, dintr-a doua. Din direcţia a treia au atacat religiile organizate, falşii guru şi sectele. Atacul cel mai puternic, venit din cea de-a patra direcţie, a fost al mass mediei orbite de cîştiguri şi manevrate de tot felul de afacerişti şi întreprinzători.

Marile puteri occidentale au trebuit să suporte urmările agre­siunii în care s-au complăcut prin cuceririle şi exploatarea colonială şi, în virtutea legii polarităţii, au trebuit să culeagă roadele acţiunilor lor colective din trecut (Karma Phalam). lată o altă binecuvîntare din Krita Yuga, după care orice rău săvârşit de către o ţară împotriva alteia, trebuie să fie suportat şi plătit în mod colectiv de agresor. Desigur că roadele propriilor acţiuni vor trebui culese şi de fiecare individ. Multe naţiuni s-au simţit vinovate de imperialism şi de exploatarea colonială, recunoscând oficial că au săvârşit o greşeală, însă aceia care au suferit agresiunea şi oprimarea au devenit răzbunători, pentru că violenţa naşte violenţă. Lanţul agresiunii şi exploatării a cauzat astfel o adevărată deraiere mondială, care a dus în ultimă instanţă la diviziunile dintre Nord şi Sud, dintre ţările dezvoltate şi ţările subdezvoltate, dintre bogaţi şi săraci. Cum ar putea naţiunile occidentale şi cele pe care le-au exploatat să iasă din cercul vicios al urii şi vinovăţiei? Fenomenul agresiunii, al cul­pabilităţii şi al dispreţului de sine este cumplit de distrugător. Se poate afirma, cu tărie, că el va putea dispărea numai atunci când naţiunile respective vor cunoaşte Adevărul Absolut al iubirii divine. Numai prin realizarea ascensiunii spirituale popoarele lumii occi­dentale vor putea fi salvate de la distrugerea interioară cauzată de vinovăţie şi ură faţă de sine. Oamenii din Vest fac mult caz de viaţa lor spirituală şi elevarea lor, dar nici unul dintre ei nu ştie nici măcar ce caută. La sfârşitul „marii" epoci imperialiste, cam în jurul anului 1918. o dată cu începuturile aşa-zisului modernism, o societate ignorantă, însetată de spiritualitate a început căutarea, pe fondul suferinţei individuale şi colective cauzate de război, făcând toate eforturile şi încercând toate metodele posibile pentru a ajunge la cunoaşterea realităţii. Mulţi căutători s-au născut în acea vreme, dar au fost iute nimiciţi de propria lor ignoranţă, după ce au căzut pradă falselor învăţături, care promiteau mult dar nu dădeau nimic în schimb; ei au sfârşit ruinaţi şi dependenţi psihic. Legea polarităţii acţionase şi de această dată.

Odată cu revirimentul material din Occident, în jurul anilor şaizeci şi şaptezeci, câţiva indivizi abili din India, aflând despre „piaţa deschisă a căutătorilor", s-au hotărât să se înfrupte din bogăţia excesivă a occidentalilor şi iată că o mulţime de veritabili "antichrişti" şi-au făcut apariţia, mai cu seamă în America cea bogată. Ei s-au stabilit acolo în chip de guru foarte activi care ofe­reau spre vânzare o falsă spiritualitate şi, nerăbdători să-i exploateze pe căutătorii pasionaţi şi neobosiţi, au reuşit să-i jupoaie de averi şi să le distrugă personalitatea. Pentru un observator din afară este uimitor să constate cum cei mai instruiţi şi mai bogaţi oameni din vest au putut să accepte şi să înghită asemenea nerozii, de parcă şi-ar fi pierdut cu totul simţul valorilor tradiţionale şi de parcă nu ar mai fi ştiut cum să-şi investească cu înţelepciune inteligenţa şi banii.

Întâmplarea a făcut ca tocmai cei bogaţi să îşi investească viaţa spirituală viitoare în conturile bancare ale falşilor guru. Nu este uşor să le înţelegi naivitatea decât, poate, dacă o priveşti ca pe un fel de egoism ascuns, prin care ei îşi închipuie că îşi pot cumpăra mântuirea, oferind unui guru banii care le prisosesc. Dar, aşa cum a spus Christos, „Mai lesne este pentru o cămilă să treacă prin ure­chea acului, decât să intre un om bogat în împărăţia lui Dumnezeu ." Desigur că, prin anii şaizeci-şaptezeci, aproape orice persoană din Vest putea fi considerată un om bogat. Falşii guru ştiau foarte bine cum să flateze ego-ul şi slăbiciunile căutătorilor bogaţi care, din pricina atracţiei faţă de bani, îşi pierduseră sensi­bilitatea pentru adevăratele avuţii ale spiritualităţii.

Majoritatea căutătorilor pe care i-am întâlnit atunci mi-au povestit că, deşi ştiau că sunt în căutarea unui lucru anume, nu aveau nici o idee despre ce era vorba şi au sfârşit prin a fi hipnoti­zaţi de falşi şi răi maeştri. Modul în care căutătorii autentici au fost exploataţi de acei oribili aşa-zişi guru din India este, într-adevăr, lamentabil. Motivul este ca toţi căutătorii reprezintă o categorie de oameni foarte specială şi de mare preţ. William Blake i-a descris ca „oameni ai lui Dumnezeu". Ei sînt cei care au căutat Divinul timp de multe vieţi, deseori pierzîndu-se în păienjenişul falselor idei şi vorbe denumite „shabda jalam" de către înţeleptul Adi Shankaracharya.

Pe mulţi care, pur şi simplu, au răbdat de foame ca să poată cumpăra un Rolls Royce pentru gurul lor, i-am întrebat ce anume i-a îndemnat să facă un asemenea lucru. Explicaţia lor a fost că nu le păsa de banii donaţi pentru a cumpăra nişte simple obiecte, atâta vreme cât guru le promisese că le va dărui în schimb spiritul. Naivi şi nefericiţi căutători! - căci, în majoritatea cazurilor, guru le lua banii şi le dăruia de fapt „spiritul", adică nimic altceva decât un spirit mort care să-i posede şi să-i hipnotizeze, ruinîndu-i psihic şi material. Nu trebuie decât să priviţi chipurile inexpresive şi obosite ale adepţilor acestor guru falşi, pentru a şti că lumina spiritului lor a fost alungată de ceva oribil şi malefic.

Din păcate, ceea ce a permis falşilor maeştri să prospere în Vest a fost exploatarea cinică a ideilor nobile de libertate a expre­siei şi a credinţei. Problema este, desigur, că ideea de „libertate* a devenit atât de coruptă, încît a ajuns să însemne abandonarea totală a înţelepciunii şi dreptăţii şi pierderea raţiunii şi a aşa-zisului bun simţ. „Libertatea" a devenit abandonarea tuturor sistemelor de valori care susţin viaţa, deschizând astfel calea spre autodistrugere, indiferent cu ce preţ. Aşa-zişii guru ştiau că bunul cel mai valoros în timpurile moderne nu mai este libertatea autentică (libertatea de a trăi şi de a atinge cel mai înalt potenţial ca fiinţă umană), ci, pur şi simplu, banii. Aşa au ajuns acei maeştri abili să îi „elibereze* pe căutători atât de avere cât şi de sănătate. Unul dintre ei obişnuia să-şi trimită discipolii în deşertul Gobi pentru a descoperi Nirvana, lată cea mai sigură metodă de a scăpa de căutător şi de a pune mâna pe proprietăţile şi pe bunurile sale.

In timpurile modeme, banii corup întrega spiritualitate. S-a afirmat chiar că Vaticanul a falsificat bancnote în valoare de nouă milioane de dolari pe care le-a difuzat prin „Banco di Sancto Spirito" („Banca Duhului Sfînt"). Se pare că, din nefericire pentru vremurile actuale, majoritatea religiilor sînt orientate către cîştigarea banilor şi a puterii. Acum, însă, vom examina mai îndeaproape ceea ce ne-au adus timpurile modeme, schimbările pe care le-au produs în noi şi motivele pentru care am acceptat aceste schimbări.

In general vorbind, perioada actuală este denumită „vremuri modeme". Este foarte amuzant că, în vremurile modeme, orice devine de îndată demodat, vechi sau perimat. Astfel, „modern" înseamnă nou în clipa de faţă, sau nou în momentul prezent, ceea ce înseamnă că orice lucru modem are doar o existenţă foarte limi­tată şi că starea de a fi modern ţine doar de moment. Cuvântul „modernism" este deci foarte înşelător. El se pare că include teori­ile acceptate acum, sau concepţiile actuale despre lume. în cadrul modernismului însă, totul se schimbă şi se deplasează în mod con­stant Asistăm la o succesiune instabilă de ciudăţenii şi culte, care zăbovesc puţin şi apoi dispar, dar care lasă adesea impresii sau urme foarte adânci în psihicul uman.

Sensul sofisticat - literar sau filosofic - al modernismului se referă la căutarea noului, sau cel puţin la o anume diversiune faţă de trecut, prin intermediul proiecţiilor mentale (adesea extrem de iraţionale şi înfricoşătoare), deghizate şi sprijinite pe raţiune, sau mai curând pe raţionalizări. Atunci când se renunţă complet la uni­versul stabil al valorilor tradiţionale, doar pentru că este demodat şi deci dispreţuit, apare un sentiment de gol, haos şi confuzie. După ce toate instrumentele de bord îndelung încercate au fost aruncate în valuri, se ajunge la ideea că activitatea mentală umană, fie cea raţională fie cea iraţională este singura metodă valabilă pentru aflarea adevărului despre realitate.

Modernismul a dat naştere la câteva situaţii curioase de exploatare a iraţionalismului, pentru a descoperi sensul vieţii sau raţiunea existenţei.

Psihanaliza, suprarealismul, nazismul, au apărui toate din latu­ra iraţională a proiecţiilor mentale, care au fost acoperite cu o poleială de raţiune. Din nefericire însă, raţiunea - fie că este utilizată în mod conştient pentru a îmbrăca iraţionalul, fie în iluzia că se poate ajunge la Adevăr prin construcţiile liniare ale gândirii umane - nu este decât o altă proiecţie mentală, goală de substanţă. Iar omul nu poate să descopere niciodată realitatea prin raţiunea care vine în sprijinul aventurilor raţionale.

Problema este că mintea umană se poate folosi de raţiune pen­tru a explica sau apăra orice idee (banală sau ciudată, sănătoasă sau dementă, constructivă sau distructivă), pentru a o dezvolta în orice direcţie, după orice model, tipar sau schemă aleasă. Răspunsurile oferite de raţiune la marile probleme ale vieţii omeneşti sunt, de asemenea, foarte stranii, confuze şi diferite de la o persoană la alta, deoarece raţiunea are de a face cu relativul şi nu cu absolutul. De pildă, prin raţionament, nu se poate dovedi existenţa Divinului sau a iubirii divine deşi, în realitate, acestea se pot simţi în vârfurile degetelor, ca o briză răcoroasă.

Este surprinzător că, dacă luăm în consideraţie importanţa raţiunii pentru aşa-zisui iluminism al secolului al optsprezecelea şi încercăm să evaluăm rezultatele, descoperim câteva care s-au dovedit a fi dezastruoase. Modelele sociale cele mai îngrozitoare au fost furnizate de Hitler, Mussolini şi Stalin. Dacă raţiunea este sin­gurul motor al modernismului, atunci nu ar trebui să şocheze pe nimeni ideea că modernismul constă din divagaţiile fără sfârşit ale ego-ului, care conduc la pure absurdităţi, prostii şi chiar suferinţă şi catastrofe.

Raţiunea este, desigur, instrumentul critic şi analitic cel mai lăudat. Dar raţiunea individuală poate fi foarte înşelătoare şi perfidă, în special când atacă ego-ul unui alt gânditor prin intermediul criticii. Scriitorii şi cugetătorii cu adevărat creativi au suferit întotdeauna de pe urma criticilor. Criticul nu posedă o creativitate proprie şi, proba­bil din invidie sau datorită unui sentiment de inferioritate, îşi iroseşte timpul analizând, atacând şi încercând să distrugă ceea ce a fost creat de altcineva. El epuizează astfel energia celuilalt ego, în vreme ce îşi umflă propriul lui ego. Dar, chiar dacă raţiunea unei per­soane nu o provoacă la luptă pe cea a unei alte persoane, şi chiar dacă raţiunea nu este folosită într-un mod agresiv, ea nu poate da o idee clară despre cine are dreptate şi cine nu. Acesta este un lucru obişnuit. Unii consideră că un anumit sistem de guvernare, sau un anumit fel de credinţă religioasă este bun, în vreme ce alţii trag con­cluzia că sistemul lor de guvernare sau religia lor este tot atât de bună. lată de ce nu este prea indicat să se aducă vorba despre religie sau despre politică la o întrunire civilizată. în domeniul ştiinţei, de bună seamă, critica este constructivă, obligîndu-l pe cercetător să aducă dovezi pentru teoriile sale, fapt care poate duce la noi descoperiri folositoare. Dar nici chiar ştiinţa nu are ultimul cuvânt despre realitate şi adevăr. în plus, în ciuda valorii sale practice, ea nici măcar nu se ocupă de ansamblul problemelor umane care, tre­buie să o spun, pot fi rezolvate numai prin cunoaşterea Sinelui. în mod obişnuit, oamenii de ştiinţă sunt suspicioşi faţă de tot ceea ce are rezonanţă mistică sau pluteşte undeva în aer. Cunoaşterea Sinelui la care mă refer, însă, este concretă, ea poate fi verificată şi "pipăită", precum face ştiinţa, şi înţeleasă în termeni raţionali.

Dacă luăm în considerare absurditatea, implicaţiile şi efectele secundare ale multor concluzii aparent raţionale, trebuie să afir­măm că raţiunea, cu care ne mândrim şi pe care o ridicăm atâta în slăvi, nu este un instrument prea eficient al înţelepciunii. Având în vedere rezultatele evident nesigure ale raţiunii, ar fi profund greşit să ne mai cramponăm de idei şi credinţe bazate exclusiv pe teorii raţionaliste. Prin utilizarea exclusivă a raţiunii, nu găsim un răspuns definitiv la întrebările fundamentale, deoarece, în urma expunerii argumentelor, fiecare parte poate avea parţial dreptate. Nu se poate afirma, în mod decisiv, că unul are dreptate, iar altul nu. înţelepciunea este singura care ne ajută să înţelegem că adevărul este, de fapt, absolut şi nu relativ sau schimbător, aşa după cum îl percepem în mod obişnuit. Ne asemănăm aici cu cei şase orbi care voiau să descrie un elefant din şase unghiuri diferite; cel care ţinea trompa spunea: "este lung ca un şarpe"; altul, care pipăia un picior, zicea: .este mare ca un copac". Fiecare om are o credinţă fermă şi justificată desigur de valabilitatea faptelor descoperite de el, dar fiecare intră în contradicţie cu celălalt, deoarece fiecare are doar un punct de vedere parţial şi relativ.

Raţiunea nu este ancorată în realitate nici măcar ca percepţia orbului, care poate că nici nu atinge un elefant ci doar, probabil, un trunchi de copac, o bucată de frânghie, sau un şarpe veninos. Dacă noi nu avem acces la Adevărul Absolut care reprezintă o totalitate dacă nu putem vedea „elefantul în întregime", cum putem decide atunci că opinia noastră este cea corectă?

Totuşi, sunt mulţi aceia care vehiculează neadevărul cu o mare nonşalanţă, trîmbiţîndu-şi autoritatea cu mare pompă şi fală. dar devin agresivi, violenţi sau chiar capabili să comită o crimă, dacă sunt provocaţi. Acest lucru este amplu demonstrat de acţiunile unui mare număr de aşa-zişi fundamentalişti religioşi. Mai există şi tot felul de culte care din exterior par pline de bunăvoinţă, dar ii învaţă pe căutători că se apropie sfârşitul lumii. Discipolii acestor culte pot căpăta o înclinaţie către violenţă şi pot începe să îi ucidă pe cei din afara cultului lor, asemenea unor vajnici războinici ai Zeului Distrugerii. Unii dintre falşii guru îşi omoară propriii discipoli care sunt hoţi calificaţi, pentru a înhăţa la rîndul lor banii furaţi de aceştia. Unii dintre cei care propovăduiesc sfârşitul lumii nu permit căsătoria în cadrul sectei, iar alţii violează discipolii femei, ucigând apoi în secret copiii nenăscuţi sau abia născuţi. „Tăinuirea* este cuvântul cheie la toate cultele ce predică sfârşitul lumii.

Omul poate fi complet încrezător, plin de pace şi nonviolenţă în faţa lumii relative a incertitudinii, contradicţiei şi confuziei, numai dacă se sprijină pe fundamentul solid al Adevărului Absolut. O asemenea persoană, aşa cum a fost de exemplu William Blake, este cu adevărat ceea ce se numeşte un sfânt - un om care dă glas adevărului, în cuvinte simple, aşa cum îi vede în viziunea sa şi nu reacţionează vehement sau violent pentru a contrazice sau a batjo­cori, ci doar îşi compătimeşte agresorii pentru orbirea şi ignoranţa lor.

în vremurile moderne însă, ceea ce impresionează nu este afirmarea simplă şi fără pretenţii a adevărului, ci spectacolul şi parada superficială. Pe când ţineam o serie de prelegeri în Statele Unite, reporterii de televiziune din Boston m-au întrebat câte Rolls Royce-uri am. Le-am replicat că nu am nici unul şi atunci au refuzat să-mi mai ia interviul, deoarece nu mai reprezentam pentru ei o femeie de afaceri. Sigur că nu-i învinuiesc pe cei de la televiziunea din Boston, deoarece ei lucrează într-o societate in care puterea banului constituie criteriul de bază. lată cum trebuie să supravieţuiască cineva, dacă vrea să reuşească în tumultul societăţii modeme. în care raţiunea şi egoismul au devenit ochelarii unui cal căptuşit cu bani....."